Nimicul

Nimicul

Nimicul este doar nimic, nu are masă sau dimensiune, nu este în timp sau în spațiu, el nu există și doar atât.

Și stând nimicul așa singur l-a cuprins plictiseala. Căci alt motiv de război nu găsim. Fără plictiseală nu putea fi decât într-o stare staționară deoarece nimicul dacă ar fi să aibă o stare aceea nu poate fi decât staționară dar și acestea sunt pure speculații.

Și uite așa din preaplinul plictiselii nimicul a explodat, o Mare Explozie sau Big Bang. Așa că o infinitate de nimicuri cu masă și dimensiune sau altele mai subtile, fără masă și dimensiune, au început să zburde, să se gândească unele la altele, să se combine și să evolueze, să lupte pentru existență, să se omoare, să se nască și să moară.

N-a fost prețuită liniștea. Când era așa armonie între nimicuri că încăpeau toate la un loc și nu era nicio problemă, când fiecare era în centru și nu era nici o supărare, iată că măreața evoluție a nimicului l-a adus într-o dialectică a insuficientului și nemulțumirii.

Pe de altă parte mai sunt unii care spun că nu chiar așa stau lucrurile că mai înainte de început era Ceva care le-a făcut pe toate și pe acolo printre picurii creației și-a lăsat amprenta, omul după chipul și asemănarea Acelui Ceva, Creatorul. Aceștia spun că în șase zile a fost făcut totul și astfel există valoare, onoare și măreție, omul fiind de fapt un fiu de Dumnezeu, cu un destin și o măreție egală cu a Aceluia care era Totul și care s-a făcut nimic, luându-i neputința și făcându-l Totul.

Circulă zvonul că ideea nimicului care s-a plictisit și a explodat este rațională în timp ce ideea Totului care a creat și a făcut lumea în doar șase zile este complet irațională.

Zvonul s-a așezat și a devenit știință așa că de dragul științei mulți se cred nimic dar caută după apreciere, demnitate, toleranță, întâietate. Căutând toate acestea prin nimic e de la sine înțeles ce vei obține.

Meditând la soarta nimicului am înțeles că zvonul nu prea este rațional oricât de sofisticat ni se prezintă, din nimic nu poți primi demnitate și viață ci numai pierdere și deșertăciune, inima fiind odihnită doar în prezența Totului, Creatorul, Dumnezeu ce s-a făcut creație prin Iisus Hristos.