Meditații teologice (13)

1. Ateul este o ființă liber cugetătoare, poate onestă și morală după codurile și canoanele eticii sociale contemporane, dar lipsită de har. Ateismul este revolta omului lipsit de har împotriva legii și a harului dumnezeiesc, încercarea omului de a substitui valorile spirituale ale lui Dumnezeu cu valorile materiale ale omului, a drepturilor și responsabilităților după legea și revelația lui Dumnezeu cu drepturile cu sau fără responsabilități morale ale omului stabilite după preceptele gândirii omenești, a fericirilor cerești propovăduite de Iisus pe munte cu fericirile bunăstării materiale promise de om în lumea aceasta. În perspectiva escatologică se va cunoaște veridiciatea și falsitatea strălucirii veșmintelor celor chemați la nunta mielui.

2. O istorie fără de sfârșit este oricum un non-sens chiar dacă lumea ar merge din progres în progres material. Non-sensul și absurdul unei astfel de istorii se datoresc monotoniei trudei sisifice. Numai învierea justifică și dă un sens vieții și istoriei.

3. Sfârșitul va veni în virtutea faptului că la un moment dat viața își va pierde valoarea și sensul și atunci nici istoria lumii nu ar mai avea vreun sens sau vreo rațiune să continue. Când omul și lumea aceasta nu va mai produce valoare, când nu se mai nasc sfinți, când grădina creației nu mai produce fructe, este stearpă spiritual, existența își pierde sensul și atunci o altă lume trebuie să se nască din duh și adevăr.

4. Pentru Dumnezeu un suflet mântuit este mai important decât toate imperiile lumii acesteia. Imperiile lumii acesteia vin și trec, sufletul omului este veșnic, dăinuie dincolo de veac în împărăția lui Dumnezeu.

5. A avea credință înseamnă a fi capabil să renunți la toate, să renunți chiar și la ceea ce ți se cuvine în speranța că vei dobândi totul înapoi cu dobândă, dat fiind că Dumnezeu care nu rămâne dator nimăni va avea de grijă să-i mulțumească și pe cei care și-au pus toată încrederea în el.

6. Dacă am putea da măcar cu o clipă înapoi timpul și spațiul, ceasornicul universului, ca pe un sul de manuscris antic, am ajunge aproape de unde am plecat dar nu în același loc. Sfârșitul eonilor este totdeauna un nou început dar cu un diez, cu un semiton mai sus pe partitura creației. Repetiția cosmică nu este în cerc ci este urcuș în spirală de la Alfa la Omega.

7. Până ajungem să-l căutăm și să-l găsim pe Dumnezeu mergem pe urmele batorite de alții. De multe ori urmăm fantome și iluzii încât viața ni se pare însăși o iluzie. Dacă n-ar fi voința de supraviețuire ȋngemănată în ființa noastră, dacă n-am fi fost dintru început binecuvântați cu o menire și cu voința de a duce mai departe speranța mântuirii cu siguranță că nici viața nici moartea n-ar mai face vreun sens. Așa că oricât de inutilă ar fi această pasiune numită viață există totuși speranța unui deznodământ luminos pe care moartea îl ascunde zăvorât în întunericul necunoscutului.

8. La capătul tuturor căutărilor ne așteaptă indubitabil Dumnezeu sau absurdul, nimicul, neantul. Oricât am ocoli noi lumea și tainele acesteia, oricâte subterfugii filozofice am folosi, mai devreme sau mai târziu toate dumurile duc acolo. Ceea ce face diferența dacă vom ajunge la Dumnezeu sau în golul fără de ieșire al neantului este sensul în care am pornit și spre care purcedem. Restul este doar călătoria, pelerinajul sufletului nostru până acolo.