Meditații teologice (10)

1. Iisus se jertfește pe cruce pentru toți oamenii din toate locurile și din toate timpurile. El este preot în veac după rânduiala lui Melchizadeck. Nu are început nici sfârșit și nici nu provine ca preot dintr-o seminție omenească anume. Și totuși Iisus a fost om adevărat, s-a născut din Fecioara Maria, a colindat colinele și țărmurile Galileii, a fost răstignit și a înviat.

2. Sistemul juridic roman, cel mai perfect sistem juridic inventat de om își descoperă adevăratele limite condamnându-l pe Iisus. La propria întrebare „ce este adevărul?”, Pilat, cel care era însărcinat cu judecarea lui Iisus după legile și cutumele romane nu primește un răspuns. Prin aceasta superioritatea sistemului juridic roman își descoperă limitele judecății omenești, mult prea omenești, incapabile să înțeleagă și să perceapă lumina înțelepciunii divine.

3. În Iisus Dumezeu se înomenește spre a-l îndumnezeii pe om. Astfel cerul coborându-se pe pământ urcă și pământul la cer. Îngerii se împământenesc după cum oamenii se umplu de slava luminii cerești.

4. Atât harismele cât și orânduirea bisericească sunt și trebuie să conlucreze la armonia și unitatea spirituală a bisericii lui Hristos. Deosebirea dintre orânduirea bisericească și harisme este numai funcțională nu și ontologică. Orânduirea bisericească are rostul de a evalua și de a discerne dacă energiile duhovnicești, harismele bisericești vin de la oameni, de la duhul cel rău sau vin de la Duhul Sfânt. O tensiune între autoritatea bisericească și harismatici a fost prezentă pretutindenea și dintotdeauna în biserică. Pe cât de nedorită această tensiune a fost și este necesară în procesul creșterii duhovnicești, a trăirii în duhul viu al adevărului.

5. Crucea a fost un moment de întărire a firii nu de slăbire a puterii acesteia de a vedea și minunea învierii. De aceea nu este o contradicție între suferința de pe cruce și puterea lui Iisus de a săvârși minuni.

6. Frumosul sublim este contemplarea lui Dumnezeu și a creației sale cu ochii spirituali și netulburați ai privegherii ontologice și transcedentale. Numai o persoană cu sensibilitate religioasă, profetică și poetică poate vedea gândul, mâna și gloria divină chiar și în frumosul natural.

7. Omul este un fel de dumnezeu creat prin har, iar lumea o liturghie cosmică, o procesiune a ființelor finite spre arhetipul ontologic și transfigurant, Logosul divin.

8. Hristos ni se revelează pe sine însuși, direct și personal. Aceasta dă mai multă vizibilitate, credibilitate și autenticitate revelațiilor sale. El este însăși proorocia împlinită.

9. Dacă toată economia mântuirii s-ar fi terminat pe cruce atunci am putea înțelege și biserica numai că pe o societate omenească lăsată să păstreze memoria acelui cutremurător eveniment de pe Gogota. Dar mântuirea vine exact după cruce, prin învierea din morți. De aceea biserica este ea însăși o comunitate și comuniune escatologică, raiul lui Dumnezeu pe pământ.