text Cugetari crestine

Limbile îngerilor, inima pământului

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Limbile îngerilor, inima pământului

Răsună rugăciuni de se mișcă pereții, iar cuvintele par rupte din cer. Se vorbește despre „foc”, despre „putere” și „revelații”, dar când se stinge lumina în biserică, rămâne un om care nu-și poate stăpâni mânia, care își invidiază fratele și care își măsoară succesul în mărimea mașinii din parcare. E o spiritualitate de vitrină: sună a cer, dar miroase a pământ.

E cel mai mare paradox să vezi oameni care „se prăbușesc” sub puterea Duhului, dar care nu se pot apleca să lege rănile cuiva. Avem „limbi” pentru Dumnezeu, dar nu avem o vorbă bună pentru aproapele. Strigăm „aeluia” duminica, dar lăcomia ne dictează deciziile de luni până sâmbătă. Este focul care îl văd mulți, dar nu mistuie „eul”.

Am învățat jargonul pocăinței. Știm ce să spunem ca să părem sfinți. Dar în spatele „limbilor îngerești” se ascunde o inimă care încă mai calculează profitul, care caută onoruri și care se îmbuibă cu gloria acestei lumi. Dumnezeu nu e impresionat de aparența noastră spirituală, ci de direcția inimii noastre.

Poți să vorbești toate limbile pământului și ale cerului la un loc, dacă inima ta e încă lipită de pământ prin lăcomie și fățărnicie, ești doar un instrument stricat care scoate un sunet fals.

Dumnezeu nu ascultă zgomotul buzelor, ci tăcerea inimii care tremură în fața Cuvântului.

Dacă inima e pământ, limba de înger e doar o mască de carnaval spiritual. Dumnezeu lucrează și așa – uneori chiar prin măgarul lui Balaam – dar asta nu scuză mizeria vasului, ci doar subliniază mila Lui infinită.
Diana G. U.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Restaurarea omului prin Hristos
Recuperarea traiectoriei pierdute de Adam este posibilă prin lucrarea de restaurare și răscumpărare realizată de Hristos. Aceasta deschide calea reîntoarcerii umanității la scopul său originar și la c... Citeste mai mult >>
Când oamenii îl împart pe Dumnezeu
Când oamenii îl împart pe Dumnezeu Am ajuns într-un timp în care oamenii nu se lovesc doar cu pumnii, ci și cu vorbele, cu privirile, și cu superioritatea religioasă. Ne lovim pentru că unul este din... Citeste mai mult >>
Oile flămânde a păstorilor sătui
Oile flămânde a păstorilor sătui Mă doare să văd cât de multe oi ale Domnului sunt flămânde, rănite și singure, în timp ce unii dintre cei care au fost puși să le păstorească par să nu mai vadă durer... Citeste mai mult >>
,,Alegerea este a ta “
, , Alegerea este a ta “ Domnul Isus ne lasă să alegem ce dorim, dar într-o zi fiecare dintre noi va fi întrebat despre alegerea făcută. O Carte a fost scrisă pentru noi — Cuvântul lui Dumnezeu. Dar... Citeste mai mult >>
Măsurătorii de păcat
Măsurătorii de păcat Trăim într-o vreme în care creștinismul, pentru unii, a încetat să mai fie o cruce și a început să semene cu o afacere. Avem oameni care vorbesc despre smerenie din spatele vola... Citeste mai mult >>
Amăgire
Judecarea și presupunerea asupra vieții altuia pot deveni o formă de autoamăgire. Când omul este preocupat constant să interpreteze, să compare și să condamne pe ceilalți, ajunge să neglijeze propria... Citeste mai mult >>
Pământ uscat!
De pe un pământ uscat și secetos nu poți culege nicidecum nici un rod, fiindcă el nu poate aduce rod, căci fără ploaie pământul nu poate da roadă. Tot așa se întâmplă cu cei pe care nu îi udă Dumnezeu... Citeste mai mult >>
Inima a,amorțit
Inima a, amorțit Sunt oameni care, chiar dacă ar vedea minunile Domnului Isus Hristos pe acest pământ și ar vedea hotărârile Lui, tot nu ar vedea adevărul, pentru că inima lor este întunecată de răut... Citeste mai mult >>
Aceeași credință
De-a lungul istoriei, Dumnezeu nu și-a schimbat niciodată caracterul, iar Cuvântul Său nu și-a pierdut puterea. Adevărul este același, harul este același, iar chemarea la pocăință este aceeași. Ceea c... Citeste mai mult >>
Cuvintele tale
Oameni care ascultați de Domnul Isus Hristos, vreau să vă reamintesc un lucru: Domnul Isus Hristos nu are nevoie de prea mulți învățători ai slovei, ci de oameni care să predice prin viața lor — în c... Citeste mai mult >>