text Cugetari crestine

Lapte și sânge

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Iancu Dan
Ce poate fi mai hrănitor ca un pahar cu lapte? Sigur paharul cu lapte merge foarte bine cu niste biscuiţi, sau cu orice vă vine acum în minte. Când spunem lapte ne gândim la hrană pentru copii, hrana primară, ceva uşor de digerat. Laptele, din punct de vedere firesc are foarte multe întrebuinţări şi beneficii. De la calitatea de "hrănitor", pe care am mai amintit-o, până la aceea de "antidot" sau medicament în cazul unor intoxicaţii alimentare. Se ştie deasemenea că pentru a atrage un şarpe din ascunzişul lui e nevoie de puţin lapte. Totuşi... laptele nu e suficient... nici pentru intoxicaţii alimentare (adică în unele cazuri nu se recomandă laptele ca antidot) şi nici pentru prinderea şarpelui ieşit din ascunzătoare.
Spiritual vorbind, laptele poate simboliza Cuvantul Lui Dumnezeu iar şarpele îl reprezintă pe diavol. Cum nu poate fi Cuvântul Lui suficient pentru noi? În unele cazuri este suficient, însă mă gândesc la ceea ce le spune Isus ucenicilor:

Marcu 9:29 „Acest soi de draci” le-a zis El „nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post.”

Ce lipseşte atunci? Ce poate face meniul complet?
Lipseşte jertfa, postul, sângele.

Toate aceste idei s-au născut de la două versete ale Vechiului Testament:

Isaia 55:1-2 „Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată! De ce cântăriţi argint pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce vă daţi câştigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă, deci, şi veţi mânca ce este bun, şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase.”

Doamne ajută!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Restaurarea omului prin Hristos
Recuperarea traiectoriei pierdute de Adam este posibilă prin lucrarea de restaurare și răscumpărare realizată de Hristos. Aceasta deschide calea reîntoarcerii umanității la scopul său originar și la c... Citeste mai mult >>
Când oamenii îl împart pe Dumnezeu
Când oamenii îl împart pe Dumnezeu Am ajuns într-un timp în care oamenii nu se lovesc doar cu pumnii, ci și cu vorbele, cu privirile, și cu superioritatea religioasă. Ne lovim pentru că unul este din... Citeste mai mult >>
Oile flămânde a păstorilor sătui
Oile flămânde a păstorilor sătui Mă doare să văd cât de multe oi ale Domnului sunt flămânde, rănite și singure, în timp ce unii dintre cei care au fost puși să le păstorească par să nu mai vadă durer... Citeste mai mult >>
,,Alegerea este a ta “
, , Alegerea este a ta “ Domnul Isus ne lasă să alegem ce dorim, dar într-o zi fiecare dintre noi va fi întrebat despre alegerea făcută. O Carte a fost scrisă pentru noi — Cuvântul lui Dumnezeu. Dar... Citeste mai mult >>
Măsurătorii de păcat
Măsurătorii de păcat Trăim într-o vreme în care creștinismul, pentru unii, a încetat să mai fie o cruce și a început să semene cu o afacere. Avem oameni care vorbesc despre smerenie din spatele vola... Citeste mai mult >>
Amăgire
Judecarea și presupunerea asupra vieții altuia pot deveni o formă de autoamăgire. Când omul este preocupat constant să interpreteze, să compare și să condamne pe ceilalți, ajunge să neglijeze propria... Citeste mai mult >>
Pământ uscat!
De pe un pământ uscat și secetos nu poți culege nicidecum nici un rod, fiindcă el nu poate aduce rod, căci fără ploaie pământul nu poate da roadă. Tot așa se întâmplă cu cei pe care nu îi udă Dumnezeu... Citeste mai mult >>
Inima a,amorțit
Inima a, amorțit Sunt oameni care, chiar dacă ar vedea minunile Domnului Isus Hristos pe acest pământ și ar vedea hotărârile Lui, tot nu ar vedea adevărul, pentru că inima lor este întunecată de răut... Citeste mai mult >>
Aceeași credință
De-a lungul istoriei, Dumnezeu nu și-a schimbat niciodată caracterul, iar Cuvântul Său nu și-a pierdut puterea. Adevărul este același, harul este același, iar chemarea la pocăință este aceeași. Ceea c... Citeste mai mult >>
Cuvintele tale
Oameni care ascultați de Domnul Isus Hristos, vreau să vă reamintesc un lucru: Domnul Isus Hristos nu are nevoie de prea mulți învățători ai slovei, ci de oameni care să predice prin viața lor — în c... Citeste mai mult >>