Iubitul meu

Iubitul meu

Iubitul meu, te caut și nu te aflu, te strig și tăcerea îmi răspunde. Inima mea se ridică înaintea Ta ca un crin rănit de arșiță.

Noaptea, pe patul sufletului meu, te-am dorit. M-am întors de pe o parte pe alta
și dorul mi-a ars coapsele,
căci Tu nu erai. M-am sculat să Te caut prin mine însămi,
prin grădinile inimii, prin locurile unde odinioară te-am simțit, dar m-ai rănit cu absența Ta, și rana a înflorit.

Spune-mi, de ce iubirea Ta lovește ca vinul tare? De ce privirea Ta-mi slăbește genunchii și îmi frânge puterea? Sunt bolnavă de dor, iar boala mea e numele Tău.

Mâna Ta nu mă atinge, și totuși mă cutremură. Glasul Tău nu se aude, și totuși mă cheamă. Ai trecut pe lângă mine și mi-ai lăsat sufletul deschis. Sunt a Ta, chiar și când nu vii. Sunt a Ta, chiar și când iubirea mă doare. M-ai făcut largă ca să Te pot purta și acum plătesc cu lacrimi pentru cât Te doresc.

Sunt rănită de iubire. Ca o vie lovită de arșiță, ca un crin plecat sub greutatea parfumului. Iubirea Ta este în mine ca un foc încuiat în oase și nu pot scăpa de el.

Nu-mi vindeca rana, căci ea poartă mirosul Tău. Nu-mi stinge dorul, căci el îmi ține viața trează. Mai bine să fiu străpunsă de iubire decât neatinsă de Tine.

Dacă mă vezi căzută, ridică-mă în numele Tău. Dacă mă vezi arzând, nu-mi lua focul.
Căci iubirea Ta este mai tare decât liniștea și rana ei mai dulce decât odihna.

Apele multe nu pot stinge iubirea, nici râurile nu o pot îneca. Iar dacă sufletul meu se frânge sub ea, frângerea mea este a Ta.

Vino, Iubitul meu, sau rămâi ascuns — dar nu pleca din mine. Căci sunt legată de Tine printr-o rană pe care numai Tu o poți purta. Amin
Diana G. U.