text Cugetari crestine

Iov

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristian Ataman
Iov 1:21
și a zis: „Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat și Domnul a luat. Binecuvântat fie Numele Domnului!”

Dumnezeu după ce l-a trecut pe Iov prin toată suferința lui și după ce Iov a dat dovadă de o credință în Dumnezeu bazată pe convingere nu pe posesii. Dumnezeu I-a dat înapoi totul ce avusese până a pierde tot. Ba chiar le-a dublat într-un număr exact!
Însă un lucru foarte interesant este că:
◇Copii I-a dat zece, exact atâți câți a avut mai înainte, asta înseamnă că acei zece dintîi nu erau pierduți datorită rugăciunilor lui Iov din fiecare dimineață pînă ca ei să fie omorâți.
◇Dumnezeu arată că oamenii după moarte, tot mai există în comparație cu animalele care au fost înlocuite cu același număr de animale din această întâmplare și chiar dublase numărul primilor avuții!


•Iov se scărpina cu un ciob cînd a ajuns în starea cea mai dureroasă după ce pierduse averea, Copii. . tot. . și ajunsese și bolnav, plin de bube, , Se scărpina cu un ciob"
(Poate era un ciob dintr-un vas ce altădată fusese un vas de cinste)
-Aceasta este teoria realității din viața multora dintre noi. Mulți se alină cu frînturi din lucrurile trecutului care nu mai au valoarea pe care au avut-o
Se mîngîie cu amintiri, cu ceia ce a existat cândva ca un întreg, dar acum nu e altceva decît un ciob.
De exemplu:
-Vai cum am fost la începutul pocăinței...

-Oo cât de mult citeam altădată din Biblie și cât mă rugam... .

Am fost un om deosebit la început de cale... renunțasem la tot ce era rău, nu suportam nimic murdar, mulți îmi urmau exemplu. Dar... viața aceasta m-a luat înainte. .

-Am slujit cândva cu atâta zel și intuziasm pe Domnul... . ooo... Dragostea mea cea dintâi... . !

De ce nu lăsăm totul. . doar de dragul de a fi mântuiți?
Ce ne costă? ... oricum viața trece... !

E foarte important să învățăm de la Iov, să fim oameni convinși ferm pe ceia ce spunem că credem. Indiferent de totul ce se petrece în jurul nostru.
-Indiferent că avem oameni pe care să ne bazăm, sau avem oameni care să ne influențeze doar negativ.
-Indiferent dacă tot ce avem rămâne la fel de stabil, sau le pierdem foarte ușor.
-Indiferent dacă Dumnezeu ne vorbește clar sau tace în dragostea Lui, față de suspinul nostru.
-Indiferent dacă mai avem o imagine prețuită de toți, sau am ajuns o priveliște a dezgustului tuturor.
-Indiferent dacă suntem înțeleși de cei cărora încercăm să le explicăm cum defapt este realitatea.

Indiferent, de nimic~&,"&~. ---- Credincioșia Statornică, necondiționată și neclintită în Dumnezeu va fi mult Răsplătită.

Nu ești singurul om care treci pe unde ai ajuns să treci.
Nu e în zadar nimic din ceia ce îți este pus înainte.
Dacă în urma la toate încercările tale ai ajuns să lași atâtea lucruri lumești, sau să Glorifici pe Dumnezeu prin biruințele din încercările și necazurile tale...
Privește. . ce operă minunată a lui Dumnezeu ai ajuns.
Dar totuși realizăm că nu suntem încă desăvârșiți mai există încă detalii nefinisate în comportamentul și în caracterul nostru.
Nu uita: Ești doar pentru o perioadă de prelucrare în atelierul lui Dumnezeu, perioada aceasta este viața ta.
Trebuie neapărat pe aici să treci fiindcă Biblia spune:
Apocalipsa 21:27
Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăiește în spurcăciune și în minciună, ci numai cei scriși în cartea vieții Mielului.

Și nu uita:
Psalmul 71:20
Ne-ai făcut să trecem prin multe necazuri și nenorociri,
dar ne vei da iarăși viața,
ne vei scoate iarăși din adâncurile pământului.

Faptele Apostolilor
14:22
întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruiască în credință și spunea că în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.


》Dacă frații noștri au putut trece prin toate aceste încercări și necazuri.
Și ieșind de acolo ca și un vas finisat, proaspăt scos din cuptorul care face un vas de lut foarte durabil. Au devenit obiectul aspirației noastre.
Făcându-ne să dorim să le urmăm exemplul.
《Vom pute să biruim și noi indiferent prin ce va trebui să trecem! 》

Evrei 13:7
Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința!

Iuda 1:3
Preaiubiților, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obște, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Restaurarea omului prin Hristos
Recuperarea traiectoriei pierdute de Adam este posibilă prin lucrarea de restaurare și răscumpărare realizată de Hristos. Aceasta deschide calea reîntoarcerii umanității la scopul său originar și la c... Citeste mai mult >>
Când oamenii îl împart pe Dumnezeu
Când oamenii îl împart pe Dumnezeu Am ajuns într-un timp în care oamenii nu se lovesc doar cu pumnii, ci și cu vorbele, cu privirile, și cu superioritatea religioasă. Ne lovim pentru că unul este din... Citeste mai mult >>
Oile flămânde a păstorilor sătui
Oile flămânde a păstorilor sătui Mă doare să văd cât de multe oi ale Domnului sunt flămânde, rănite și singure, în timp ce unii dintre cei care au fost puși să le păstorească par să nu mai vadă durer... Citeste mai mult >>
,,Alegerea este a ta “
, , Alegerea este a ta “ Domnul Isus ne lasă să alegem ce dorim, dar într-o zi fiecare dintre noi va fi întrebat despre alegerea făcută. O Carte a fost scrisă pentru noi — Cuvântul lui Dumnezeu. Dar... Citeste mai mult >>
Măsurătorii de păcat
Măsurătorii de păcat Trăim într-o vreme în care creștinismul, pentru unii, a încetat să mai fie o cruce și a început să semene cu o afacere. Avem oameni care vorbesc despre smerenie din spatele vola... Citeste mai mult >>
Amăgire
Judecarea și presupunerea asupra vieții altuia pot deveni o formă de autoamăgire. Când omul este preocupat constant să interpreteze, să compare și să condamne pe ceilalți, ajunge să neglijeze propria... Citeste mai mult >>
Pământ uscat!
De pe un pământ uscat și secetos nu poți culege nicidecum nici un rod, fiindcă el nu poate aduce rod, căci fără ploaie pământul nu poate da roadă. Tot așa se întâmplă cu cei pe care nu îi udă Dumnezeu... Citeste mai mult >>
Inima a,amorțit
Inima a, amorțit Sunt oameni care, chiar dacă ar vedea minunile Domnului Isus Hristos pe acest pământ și ar vedea hotărârile Lui, tot nu ar vedea adevărul, pentru că inima lor este întunecată de răut... Citeste mai mult >>
Aceeași credință
De-a lungul istoriei, Dumnezeu nu și-a schimbat niciodată caracterul, iar Cuvântul Său nu și-a pierdut puterea. Adevărul este același, harul este același, iar chemarea la pocăință este aceeași. Ceea c... Citeste mai mult >>
Cuvintele tale
Oameni care ascultați de Domnul Isus Hristos, vreau să vă reamintesc un lucru: Domnul Isus Hristos nu are nevoie de prea mulți învățători ai slovei, ci de oameni care să predice prin viața lor — în c... Citeste mai mult >>