Gura, limba, vorbirea,...

„Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele și păzește ușa buzelor mele!” (Ps. 141:3)
Vorbirea este o prelungire a creierului, nu totdeauna conectat cu acesta, care ne deosebește de celelalte ființe de pe pământ și ne aseamănă cu Dumnezeu. Sfânta Scriptură dă o mare importanță vorbirii, de multe ori o prezintă în sens negativ, și asta pentru că nimic (poate doar gândurile) nu bagă mai des omul în păcat ca și limba. Iată câteva exemple: Eclesiastul 5:7 „Căci, dacă este deșertăciune în mulțimea visurilor, nu mai puțin este și în mulțimea vorbelor”. // Matei 15:11 „Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om”. // Iacov 3:6 „Limba... este o lume de nelegiuiri”.
Gura, limba, vorbirea, sunt mai importante în viață decât suntem tentați să credem la prima vedere. Poetul spune: „Ai spus o vorbă! - vorba ta, mergând din gură-n gură, // va veseli sau întrista, va curăți sau va-ntina, // rodind sămânța pusă-n ea de dragoste sau ură”. Biblia noteză: „Viața și moartea este în puterea limbii”. (Prov. 18:21). Fiul lui Dumnezeu ne pune înainte un avertisment în privința vorbirii: „Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit”. Matei 12:36
Cu limba poți face mult bine, dar poți face și foarte mult rău. Un proverb vechi spune: „Vorba dulce, mult aduce”. Luther, marele reformator a spus: "Limba este ca o armă, un cuțit care face răni emoționale. Cele fizice se închid, dar cele emoționale, unele nu se trec toată viața". Scriptura spune: „Limba dulce este un pom de viață, dar limba stricată distruge suflete” (Prov 15:4).
Amintesc câteva texte din Biblie unde ni se spune cum trebuie să fie vorbirea noastră. Exodul 20:16 - „Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău”. Proverbe 10:19 - „Cine vorbește mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel ce-și ține buzele, este un om chibzuit”. Matei 5:37 - „Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceaste cuvinte vine de la cel rău”. Efeseni 5:19 - „Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, și cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului”. 1Tesaloniceni 5:17 - „Rugați-vă neîncetat”. Iacov 4:11 - „Nu vă vorbiți de rău unii pe alții, fraților!”
O subliniere țin să adaug cu privire la vorbire. Citim în Biblie că Domnul Dumnezeu a creat lumea folosind cuvântul rostit. Scriptura referindu-se la actul creație spune: „Dumnezeu a zis... și așa a fost”. (Genesa 1) În istoria cu smochinul blestemat din Evanghelie, la mirarea ucenicilor Domnul Isus spune: „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acesta: „Ridică-te și aruncă-te în mare”, și dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut”. (Marcu 11:23) Însumând, înțeleg că există forță în cuvânt, că această forță vine de la Dumnezeu, și că este pusă și la dispoziția oamenilor. În măsura în care un om este serios, cumpătat în vorbire, credincios Domnului, Dumnezeu pune forță în vorbirea lui. Dacă însă un om este neserios, limbut și mincinos, necredincios Domnului, Dumnezeu se îndepărtează de el, iar vorba lui nu merită doi bani, cum se spune. Cu cât un om este mai sfânt, cu atât cuvântul rostit de acesta are mai multă greutate și putere. Închei amintindu-l pe Înțeleptul Solomon care spune: „Prin rodul gurii ai parte de bine”. (Pr. 13:2a) Prin urmare; „Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele și păzește ușa buzelor mele!” (Ps. 141:3)