text Cugetari crestine

Fiti tari

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Daniel Albu
Dragii mei creștini de pretutindeni
In Numele Domnului nostru Isus Hristos cel dintâi născut și înviat din morți, vă îndemn pe toți să fiți tari în credință și dacă vreunul dintre voi este slab în credință să ceară din Mâna Lui. Vă scriu și va îndemn pe toți de oriunde a-ți fi să fiti tari și neclintiți fiindcă sunt pe drum vremuri foarte grele atât cât pentru creștini cât și pentru întregul pământ. Dar voi care a-ți fost răscumpărăti prin Jertfa Lui, sa nu va temeți de vremurile care vor veni peste noi, ci sa ne încredințăm viețile in Mâna Celui ce este Viu din vesnicie. Dacă vreunuia dintre voi ii este frică să-și aducă aminte de izbăvirile pe care i le-a dat Isus pana acum. Iubiții mei frați și surori doresc ca in toate sa fim găsiți credincioși Lui Dumnezeu atat eu cât și voi. Va îndemn sa ne iubim unii pe alții și sa fim intr-un duh de unitate. Ca la vreme de strâmtorare sa ne ajutam unii pe alții. Va îndemn încă odată eu, un mic om Daniel, să fiti tari in Hristos și sa ni ne temem. Căci știm ca toate lucrurile sunt in Mâna Lui și toate lucrurile lucrează după Cuvântul Sau adică Isus Hristos. Fie ca Domnul Dumnezeul ostirilor sa va ocrotească sufletele de cursa vrăjmașului și trupurile de boli ca sa puteți sluji Lui cu putere in trup. Fiti binecuvântați toți Fratii și surorile mele de pretutindeni. Daniel Albu - Belgia Bruxelles

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Restaurarea omului prin Hristos
Recuperarea traiectoriei pierdute de Adam este posibilă prin lucrarea de restaurare și răscumpărare realizată de Hristos. Aceasta deschide calea reîntoarcerii umanității la scopul său originar și la c... Citeste mai mult >>
Când oamenii îl împart pe Dumnezeu
Când oamenii îl împart pe Dumnezeu Am ajuns într-un timp în care oamenii nu se lovesc doar cu pumnii, ci și cu vorbele, cu privirile, și cu superioritatea religioasă. Ne lovim pentru că unul este din... Citeste mai mult >>
Oile flămânde a păstorilor sătui
Oile flămânde a păstorilor sătui Mă doare să văd cât de multe oi ale Domnului sunt flămânde, rănite și singure, în timp ce unii dintre cei care au fost puși să le păstorească par să nu mai vadă durer... Citeste mai mult >>
,,Alegerea este a ta “
, , Alegerea este a ta “ Domnul Isus ne lasă să alegem ce dorim, dar într-o zi fiecare dintre noi va fi întrebat despre alegerea făcută. O Carte a fost scrisă pentru noi — Cuvântul lui Dumnezeu. Dar... Citeste mai mult >>
Măsurătorii de păcat
Măsurătorii de păcat Trăim într-o vreme în care creștinismul, pentru unii, a încetat să mai fie o cruce și a început să semene cu o afacere. Avem oameni care vorbesc despre smerenie din spatele vola... Citeste mai mult >>
Amăgire
Judecarea și presupunerea asupra vieții altuia pot deveni o formă de autoamăgire. Când omul este preocupat constant să interpreteze, să compare și să condamne pe ceilalți, ajunge să neglijeze propria... Citeste mai mult >>
Pământ uscat!
De pe un pământ uscat și secetos nu poți culege nicidecum nici un rod, fiindcă el nu poate aduce rod, căci fără ploaie pământul nu poate da roadă. Tot așa se întâmplă cu cei pe care nu îi udă Dumnezeu... Citeste mai mult >>
Inima a,amorțit
Inima a, amorțit Sunt oameni care, chiar dacă ar vedea minunile Domnului Isus Hristos pe acest pământ și ar vedea hotărârile Lui, tot nu ar vedea adevărul, pentru că inima lor este întunecată de răut... Citeste mai mult >>
Aceeași credință
De-a lungul istoriei, Dumnezeu nu și-a schimbat niciodată caracterul, iar Cuvântul Său nu și-a pierdut puterea. Adevărul este același, harul este același, iar chemarea la pocăință este aceeași. Ceea c... Citeste mai mult >>
Cuvintele tale
Oameni care ascultați de Domnul Isus Hristos, vreau să vă reamintesc un lucru: Domnul Isus Hristos nu are nevoie de prea mulți învățători ai slovei, ci de oameni care să predice prin viața lor — în c... Citeste mai mult >>