Fara ispite, nimeni nu poate primi cununa!

Nu mică nevoință se cere nouă în lupta cu duhul mâhniciunii, adică al scârbei, fiindcă el aruncă pe suflet întru deznădăjduire. Și, de va fi scârba adusă de la oameni, se cuvine a o răbda cu bărbăție și pentru acela care ne-a pricinuit-o a ne ruga (... ); tare încredințându-ne că toate acestea nu ni se întâmplă nouă fără de Pronia lui Dumnezeu, și că în sfârșit, Dumnezeu, toate câte trimite nouă, le trimite spre folos și spre mântuirea sufletelor noastre: măcar deși cea trimisă nu ni se pare de folos în timpul de față, însă urmările vor arăta cum că adevărat nu ne este de folos aceea pe care singuri o dorim, ci aceea pe care o rânduiește Dumnezeu. Pentru aceasta, nu trebuie noi a ne încânta de omeneștile cugete, ci a crede din tot sufletul cum că ochiul lui Dumnezeu cel atoatevăzător le vede pe acestea, că fără de voia Lui nimic nu se poate întâmpla cu noi, și că ispitele cele aduse asupra noastră le trimite El, după a Sa bunătate, ca, răbdându-le, să primim de la El cununi. Pentru că, fără de ispite, nimeni nu poate vreodată să primească cunună. (Sfântul Nil Sorski)