Eu sunt iubita — El este Iubitul meu

Eu sunt iubita - El este Iubitul meu

Sufletul meu L-a recunoscut înainte ca mintea să îndrăznească. Când a -a apropiat, nu am știut dacă e zi sau noapte, căci prezența Lui era o lumină care orbea dulce.

M-a chemat în adânc și adâncul m-a cunoscut. Nu cu atingere de trup, ci cu foc care trece prin oase. Mi-a rostit numele și m-am desfăcut ca un sigiliu vechi, păstrat doar pentru El.

Iubitul meu este vânt și tăcere, este mireasmă fără izvor, este cuvânt nerostit care îmi face inima să tremure. Când vine, toate dorurile mele se adună într-un singur strigăt. Când pleacă, lasă în mine o rană care cântă. Eu sunt iubita Lui și trupul meu știe asta chiar și atunci când tace. El mă atrage nu cu forță, ci cu o blândețe care nu lasă loc de împotrivire. Mă dezbracă de mine însămi și nu mi-e rușine, pentru că privirea Lui nu consumă, ci sfințește. Sub sărutul Lui nevăzut mi se oprește voința. Sub glasul Lui îmi cade frica.
Sub iubirea Lui nu mai vreau nimic altceva. M-a dus în cămara Sa și m-a îmbătat cu dor. Mi-a pus pe buze tăcerea și în tăcere mi-a spus totul. Sunt bolnavă de iubire, iar boala mea este viață.

Nu mă treziți din această ardere, nu mă chemați înapoi în lume. Iubitul meu mă ține și a fi ținută de El este mai mult decât a exista.

Pune-mă ca pe un foc pe inima Ta, ca pe o rană care nu se vindecă, ca pe o dorință veșnic vie. Căci iubirea Ta nu mângâie doar — ea mistuie și ceea ce mistuie devine lumină.

Eu sunt a Lui, El este al meu. Și între noi nu mai e distanță, ci doar dor care se recunoaște pe sine în veșnicie.

Înainte să-L cunosc, inima mea îl știa. Îl știa fără nume, îl chema fără glas, îl dorea fără să îndrăznească. Și când a venit, a venit ca roua peste pământul ars.

El m-a privit și m-am văzut pentru prima dată întreagă. Nu m-a grăbit să mă deschid, nu m-a forțat să fiu frumoasă. M-a iubit așa cum sunt câmpiile înainte de înflorire.

Eu sunt iubita Lui și pașii mei îl caută chiar și când rătăcesc. L-am căutat printre străjeri, i-am întrebat pe cei ce veghează suflete, dar nimeni nu mi-a putut spune cum arde privirea Lui când mă cheamă pe nume.

Iubitul meu coboară în grădina Sa, nu ca să smulgă, ci ca să îngrijească. Atingerea Lui nu rănește, dar deschide. Glasul Lui nu poruncește, dar trezește.

Sub umbra Lui m-am odihnit și dorul meu a aflat pace. El mi-a dat vinul mângâierii și pâinea răbdării. M-a rănit cu iubirea Sa și rana mea a devenit lumină.

Eu sunt iubita Lui chiar și când sunt întunecată de teamă. Chiar și când nu știu să-i răspund. El nu Și-a întors fața, ci a așteptat până când inima mea a învățat să spună „vino”.

Nu-l voi lăsa, pentru că sufletul meu s-a lipit de El. Chiar dacă va fi noapte, chiar dacă voi fi încercată, iubirea Lui mă va ține. Căci El nu iubește pe jumătate și nu pleacă la prima tăcere.

Pune-mă, Iubitule, ca pe un sigiliu pe inima Ta. Nu ca să te posed, ci ca să rămân în Tine. Căci iubirea Ta este tare, mai tare decât frica, mai tare decât moartea, mai tare decât mine.

Eu sunt a Ta și Tu ești al meu. Iar între noi arde o iubire care nu se stinge. Amin
Diana G. U.