Eu nu sunt David

Eu nu sunt David

Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul.
Ce frumos, dar eu nu sunt David, cel cu chip bălai, cântăreț iscusit la harpă, neînfricat în lupte, ales de Domnul, eu sunt doar un om care mereu se luptă cu propriile gânduri și care își caută refugiul în psalmi; și asta când nu îl năpădesc ape tulburi și când nu îl cuprinde întunericul. Eu trebuie să fac exerciții spirituale pentru a îmi imagina cum este o mângâiere divină sau cum e să fii David, care, la urma urmei, era și el doar un om, însă om după inima lui Dumnezeu. Deci eu nu sunt un om ca David, cu o inimă după inima Lui, un om care să Îl poarte mereu în inimă, să cugete zilnic la legea divină, la caracterul lui Dumnezeu, eu sunt doar un om care știe, asemeni lui David, să își plângă greșelile, să fie îngrozit de ele și să se tot frământe.

Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea.
Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!”
Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.

Eu nu sunt David, deși mă apasă atâta vis destrămat, atâta eșec continuu, atâta înfășurare de rele, dar totuși sufletul îmi strigă și inima mi se topește ca ceara. Eu nu sunt David și poate de aceea sufăr în zadar.

În pornirea mea nechibzuită, ziceam: „Sunt izgonit dinaintea Ta!”
Dar Tu ai auzit glasul rugăciunilor mele
când am strigat spre Tine.

Eu doar mă simt izgonit, ca și David, de fapt, dar rugăciunea rămâne undeva, ca o rană deschisă a sufletului, ca o lacrimă împietrită pe obraz și ca o teamă de moarte. Rugăciunea e fără vorbe, pentru că vorbele s-au risipit, iar eu n-am să pot să fiu vreodată un David.