Dumnezeu se folosește de cine vrea

Dumnezeu se folosește de cine vrea

Dumnezeu se folosește de un neînsemnat pentru a izbăvi poporul. David nu a fost chemat de tatăl său când a venit prorocul Samuel la el, era prea neînsemnat pentru a participa la adunarea familiei, se putea și fără el. Nu a fost chemat la oaste pentru lupta cu filistenii, era prea mic aveau nevoie de oameni mari și curajoși, însă el a fost trimes.
Nu este apreciat de cei din jurul său, ei văd în el un copil frumos, cu fața plăcută ochi frumoși și părul bălai. Este desconsiderat și judecat de toți, începând de la frații săi, care îl ceartă până la uriașul Goliat care râde de el.
Cu toate aceste piedici în față, ignorat, certat, privit cu dispreț, și nepregătit corespunzător pentru luptă, el hotărăște să se încreadă în Dumnezeu și în promisiunile Lui, mergând înaintea uriașului în numele Domnului cu puterea pe care o are.
Dumnezeu se folosește de oamenii simplii care își pun încrederea în el. Se folosește de cine dorește El, pentru că puterea Domnului nu se bazează pe numărul mare oameni, de iscusința lor, de antrenamentul pe care îl au și puterea Domnului se vede în lucruri neînsemnate pentru cei din jur, dar de o mare însemnătate și valoare în ochii Celui Atotputernic.
Timp de 40 de zile poporul s-a îngrijorat, și au alcătuit multe planuri de luptă, care au eșuat în fiecare dimineață și seară când priveau neputincioși la mărimea adversarului, la iscusința lui, la neamul lui și la istoria lui în luptă.
Poporul mima un atac, de fiecare dată când se așezau în liniile de luptă, dar inima le tremura în piept de spaimă, când priveau și ascultau mesajul adversarului, alegând să se supună lor, prin acceptarea condițiilor impuse de ei. Fiind motivați de o răsplată mare, ei doar vorbeau de acesta de fiecare dată când înaintau, dar nu o priveau pentru ei era pentru altcineva, nu puteau privi prin credință la victorie, fiind orbiți de frică.
În tot acest timp Dumnezeu caută un om în oștire, dar nu găsește nici unul din cei aleși, antrenați și echipați de luptă, dar undeva pe câmpia Betleemului, El pregătește un tinerel, pentru bătălia care era aproape pierdută înainte de a începe.
Perioada de antrenament, a fost lungă și costisitoare pentru David, fiind nevoit să-și pună viața în joc de mai multe ori pentru a proteja acele puține oi primite de la tatăl său. Responsabilitatea pe care o avea față de turma aceea, la ajutat să înfrunte leul, mai apoi ursul, pentru a fi pregătit să înfrunte și șarpele cel bătrân care învenina poporul Domnului cu frică și spaimă. Datorită acestui venin deosebit de otrăvitor, cu toții au început să devină niște spectatori triști fără a putea participa cu ceva la rezolvarea situației. Era mult mai confortabil să stai îmbrăcat în armură de luptă, dar ascuns după scutul neimplicării de teama eșecului.
În zilele noastre istoria se repetă, doar că personajele prezentate mai sus suntem noi, biserica Domnului iar uriașul care ne stă în față este diavolul, deghizat în diferiți uriași. El nu te dezbracă de armura pe care o porți, nu se luptă cu tine pentru ați lua sabia din mână sau din teacă, dar te împroașcă cu veninul fricii și al indiferenței prin care te transformă într-un simplu spectator trist, cu inima goală și cu ținte neatinse de teamă să nu te faci de rușine, pierzi bătălie după bătălie fără luptă.
Singurul care are antidotul veninului este David, care nu privește la exteriorul inamicului și vede de cine este trimes să aducă otrava pe care o aruncă. El spune precum apostolul Pavel ”pot totul în Hristos care mă întărește”, pornind prin credință în fața inamicului cu toată puterea și armătura primită de la Duhul Sfânt, folosind ”piatra lepădată de zidari dar aleasă și scumpă înaintea Domnului” pentru a zdrobi capul șarpelui în valea Terebinților precum a făcut Domnul Isus sus la Golgota.
Dumnezeu ne cere să mergem prin credință înainte, în războiul acesta al vieții, pentru că doar aceea care rezista până la sfârșit vor primi cununa slavei lui Dumnezeu. El ne-a promis că este cu noi până la sfârșitul veacurilor, punând la dispoziție toată armătura Duhului, pentru a ieși din starea de spectator și a participa fără teamă la lupta credinței. Trebuie să ne împotrivim stăpânitorului veacului acestuia, luminând și arzând tot mai mult pentru cer în întunericul fricii și al nepăsării în care este întreaga lume.