text Cugetari crestine

Despre Post (3)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marin Mihalache
3) Omul a fost şi continuă să fie un animal carnivor, dar şi dacă este vegetarian, sau dacă ţine „dietă” ca la carte, nu înseamnă că instinctul său de supravieţuire sau acela de a ataca din pizmă şi din răutate pe alții s-au stins în jungla istoriei, sau că instinctul omenesc de răzbunare și de vrăjmășie s-a îmblânzit prin cultură şi civilizaţie. Fapt este că nu a ajuns omul aşa de sus în vârful piramidei gastronomice, rege peste toate animalele domestice și sălbatice fără de o poftă nepotolită de vărsare de sânge, de multe ori, din păcate, de sânge nevinovat. De aceea s-ar cuveni ca postul creştin să fie înţeles şi ca un efort de a ne abţine cu ajutorul harului Duhului Sfânt să nu osândim pe aproapele, să nu-i mâncăm de viu sufletul sau să-i facem zile fripte fratelui nostru, să nu vărsăm sânge nevinovat. Singurul trup pe care să îl mâncăm şi singurul sânge pe care să îl bem după post, cu smerenie, evlavie și frică de Dumnezeu, să fie adevăratul trup şi adevăratul sânge al lui Iisus Hristos, sub sfântul chip al pâinii şi al vinului, pentru hrana trupului și a sufletului nostru, întru nădejedea vieții înduhovnicite și a învierii.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Restaurarea omului prin Hristos
Recuperarea traiectoriei pierdute de Adam este posibilă prin lucrarea de restaurare și răscumpărare realizată de Hristos. Aceasta deschide calea reîntoarcerii umanității la scopul său originar și la c... Citeste mai mult >>
Când oamenii îl împart pe Dumnezeu
Când oamenii îl împart pe Dumnezeu Am ajuns într-un timp în care oamenii nu se lovesc doar cu pumnii, ci și cu vorbele, cu privirile, și cu superioritatea religioasă. Ne lovim pentru că unul este din... Citeste mai mult >>
Oile flămânde a păstorilor sătui
Oile flămânde a păstorilor sătui Mă doare să văd cât de multe oi ale Domnului sunt flămânde, rănite și singure, în timp ce unii dintre cei care au fost puși să le păstorească par să nu mai vadă durer... Citeste mai mult >>
,,Alegerea este a ta “
, , Alegerea este a ta “ Domnul Isus ne lasă să alegem ce dorim, dar într-o zi fiecare dintre noi va fi întrebat despre alegerea făcută. O Carte a fost scrisă pentru noi — Cuvântul lui Dumnezeu. Dar... Citeste mai mult >>
Măsurătorii de păcat
Măsurătorii de păcat Trăim într-o vreme în care creștinismul, pentru unii, a încetat să mai fie o cruce și a început să semene cu o afacere. Avem oameni care vorbesc despre smerenie din spatele vola... Citeste mai mult >>
Amăgire
Judecarea și presupunerea asupra vieții altuia pot deveni o formă de autoamăgire. Când omul este preocupat constant să interpreteze, să compare și să condamne pe ceilalți, ajunge să neglijeze propria... Citeste mai mult >>
Pământ uscat!
De pe un pământ uscat și secetos nu poți culege nicidecum nici un rod, fiindcă el nu poate aduce rod, căci fără ploaie pământul nu poate da roadă. Tot așa se întâmplă cu cei pe care nu îi udă Dumnezeu... Citeste mai mult >>
Inima a,amorțit
Inima a, amorțit Sunt oameni care, chiar dacă ar vedea minunile Domnului Isus Hristos pe acest pământ și ar vedea hotărârile Lui, tot nu ar vedea adevărul, pentru că inima lor este întunecată de răut... Citeste mai mult >>
Aceeași credință
De-a lungul istoriei, Dumnezeu nu și-a schimbat niciodată caracterul, iar Cuvântul Său nu și-a pierdut puterea. Adevărul este același, harul este același, iar chemarea la pocăință este aceeași. Ceea c... Citeste mai mult >>
Cuvintele tale
Oameni care ascultați de Domnul Isus Hristos, vreau să vă reamintesc un lucru: Domnul Isus Hristos nu are nevoie de prea mulți învățători ai slovei, ci de oameni care să predice prin viața lor — în c... Citeste mai mult >>