Despre muncă

„Du-te la furnică, leneșule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei, și înțelepțește-te!” (Proverbele 6:6)
1 mai, Sărbătoarea Muncii, este un bun prilej de a medita asupra rostului muncii în viețile noastre. Biblia dezvăluie o teologie și o etică a muncii. Munca, activitatea fizică și intelectuală, o vedem la Dumnezeu și o putem observa prezentă în întreaga creație. Primele pagini ale Scripturii ni-L prezintă pe Dumnezeu la lucru creând cerurile, pământul și binecuvântând întregul rezultat al muncii Sale. Cu privire la primi oameni Cuvântul spune: „Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a așezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze și s-o păzească”. (Genesa 2:15) Păcatul a complicat lucrurile: „Cu multă trudă să-ți scoți hrana... În sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea... ” (Genesa 3:17-19) Mai târziu, în Decalog, Domnul Dumnezeu legiferează munca omului: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Să lucrezi șase zile, și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: ... „ (Exodul 20:8-11) În general aceste cuvinte sunt amintite pentru a sprijini învățătura cu privire la Sabat și Ziua Domnului. Se omite însă adesea că în prima parte a poruncii se cere omului să lucreze șase zile din săptămână.
În Noul Testament avem deasemeni o învățătură bogată cu privire la atitudinea față de muncă. Domnul Isus spune despre Sine: „Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrurile Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze”. (Ioan 9:4) Deasemeni, Domnul a rostit câteva pilde în care a condamnat pe oamenii delăsători și leneși. (Vezi Pilda talanților – Matei 25:14-30) Apostolul Pavel în scrisorile adresate comunității creștine din Tesalonic, unde unii trăiau în neorânduială și nu lucrau nimic, îi îndeamnă pe frați ca fiecare să-și mănânce pâinea lucrând în liniște. În contextul acesta, El le amintește învățătura pe care le-o dăduse când era în mijlocul lor: „Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce.” (2Tesaloniceni 3:10) Tot apostolul Pavel, principalul teolog al creștinățății, în scrisoarea adreasată lui Tit care slujea comunitatea creștină din Creta, îi numea pe cretani ”pântece leneșe”. Cu ocazia aceasta el scrie: „Trebuie ca și ai noștri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune, pentru nevoile grabnice, și să nu stea neroditori”. (Tit 3:14) Mai târziu părinții bisericii au numit lenea ca fiind unul din cele șapte mari păcate.
În concluzie; Dumnezeu este harnic, întreaga creație este plină de activitate, iar omul nu poate face excepție. Munca are rostul de a întreține creația, de a ne câștiga existența, de a ne forma ca și oameni. Cei credincioși deci trebuie să aibă o atitudine pozitivă și cumpătată cu privire la muncă, să îmbine într-un mod echilibrat munca cu odihna, activitatea fizică cu cea spirituală, să-și împartă în mod înțelept viața profesională cu cea familială și cu cea bisericească. Dumnezeu îi binecuvintează pe cei harnici pe pământ, iar în cer, este scris, cei care au lucrat neprihănirea vor fi îmbrăcați în in subțire, strălucitor și curat. (Apocalipsa 19:8)