Despre Existență și Non-Existență

• Existenţa este întruparea binelui suprem, numai dacă ne gândim de unde am plecat sau unde s-ar putea ajunge, adică fie la nimic fie la perfecţiune divină. De aceea pare credibil că am putea trăi în cea mai bună dintre lumile posibile. Cel puţin ce ştim despre lume până acum. Cea mai bună lume însă este un proces perfecţionabil, nu perfect, fiindcă o lume creată „ab initio”, dintru început, din geneză, perfectă este lipsită de cauză, direcţie, de teleologie, de creştere din slavă în slavă. O lumea creată perfectă dintru început ar fi o contradicţie căreia îi lipsesc termenii, o negare în sine. Dumnezeu ar fi putut crea o lume unde răul nu există, dar din acea lume n-am fi putut face noi parte, care suntem amalgam, amestecătură de bine şi de rău. O lume unde nu există decât binele, raiul ceresc, trebuie să fie o lume fie mult mai complexă ori mult mai simplă decât lumea în care trăim noi pe această planetă de la marginile Căii Lactee, numită pământ. După cum vede, a ştiut şi ştie bunul Dumnezeu ce face. Pe toate le face cu înţelepciune, chiar şi o lume mai puţin perfectă din punctul de vedere şi de înţelegere omenesc. („Lumea cea perfectibilă”)

• Profeții vorbesc despre visul luciferic al omului ajuns la culmile de aur ale evoluţiei intelectuale având „capul de aur curat, pieptul şi braţele de argint, pântecele şi coapsele de aramă, pulpele de fier, iar picioarele o parte de fier şi o parte de lut.” O singură piatră „desprinsă, nu de mână, a lovit chipul peste picioarele de fier şi de lut şi le-a sfărâmat...” Toate cunoştinţele noastre pământeşti se dovedesc a fi de prisos dacă o singură piatră rostogolită aleatoriu din vârful muntelui poate transforma visul omenesc într-un coşmar apocaliptic. („Aleatoriu”)

• Cuvântul, textul sacru nu sunt doar informative ci in primul rând transformative de viaţă şi de caracter, de existenţă şi conştiinţă. Lumea de astăzi este plină peste măsură de informaţii, dar informaţia devine informaţie inutilă, ori „dez-informaţie”, atunci când informaţia este golită de duhul adevărului. Pe cât mai multă informaţie nefolositoare pe atât adevărul mai greu de găsit. Trebuie căutat precum acul în sacul cu fân virtual. („Cuvântul”)

• Dacă moartea este naturală ori o absurditate filozofică, de ce totuşi ne preocupă, ne obsedează atâta, mai ales pe noi, fiinţe atât de inteligente, calculate şi raţionale cum ne place să ne considerăm? Moartea este duşmanul vieţii şi al omului, al oricărei molecule sentiente, vii, şi nu vom putea avea parte de pace a minţii, nici de linişte sufletească până când învierea nu va deveni o realitate, un fapt de viaţă nu numai de credinţă religioasă. („Obsesia”)

• Religia îi restabileşte omului valoarea transcedentală, importanţa cosmică, înţelepciunea divină, nădejdea învierii şi a nemuririi. Cel ce se împărtășește cu trupul şi sângele Domnului nu moare ci trăieşte veşnic fiindcă Dumnezeu este duh şi duhul este veşnic, etern. („Axiologie”)

• Dilema crucială, întrebarea ultimă a vieţii este moartea. Moartea dintîi şi cea de-a doua. Faptul că implicaţiile pe care le au înţelegerea şi deciziile noastre în timpul vieţii pământeşti asupra acestei întrebări sunt eterne, crează un risc prea mare să alegem să facem altceva în timpul efemerei noastre vieţi decât să ne gândim serios şi să căutăm fără odihnă un răspuns salvator la această întrebare şi decizie cu implicaţii veşnice, eschatologice. Unii, poate mai înțelepți dintre pământeni, nu-şi bat la nesfârşit capul despicând firul filozofic ori cel teologic în patru. Cuvântul, revelaţia lui Dumnezeu le sunt de ajuns pentru o viață de om, poate și pentru viața cea veșnică. („Dilema”)

Copyright © 2017 Marin Mihalache