Despre adevar

Motto: “Pilat I-a zis: Ce este adevărul?” Ioan 18:38

• Intrebarea lui Pilat „Ce este adevarul” era din punct de vedere juridic justificata. Romanii aveau si ei mandria lor imperiala si intelectuala. Ajunsesera sa creeze si sa codifice un sistem juridic din al caror principii de jurisprudenta se insipra inca si astazi sistemele juridice moderne, avansate. Dar dreptatea asigurata de dreptul roman cetatenilor imperiului oricat de corecta si justificata ar fi fost, era o dreptate facuta pe baza unei judecati omeneasti, mult prea omenesti. In timpul judecatii lui Iisus cu invinuirea de subminare a ordinii publice si politice, se intelege ca Pilat la inceput ezita, dar pana la urma dovedeste ca n-a inteles cum trebuie nici spiritul legii iudaice si cu siguranta nici mesianismul transcedental, apocaliptic al lui Iisus. De aceea la intrebarea „Ce este adevarul”, Iisus nu ii raspunde lui Pilat direct fiindca stia ca nici Pilat si nici cei din curtea unde se tinea judecata nu puteau intelege „ce este adevarul” atata timp cat Duhul Adevarului nu le luminase mintea, atat timp cat nu li se revelase Cine era Iisus: Calea, Adevarul si Viata. Imparatia lui Iisus era si este din alta lume, din alta jurisdictie, unde legile romane nu-si gaseau si nu-si gasesc aplicatie.

• Nu toate cate intelegem prin ratiunea si logica noastra sant neaparat si reale si adevarate. De aceea si neputinta intelectului de a-si imagina limitele timpului si ale spatiului, de a cuprinde si intelege infinitul dumnezeisc. Un dumnezeu care poate fi cuprins si explicat doar cu mintea omneasca nu este Dumnezeu. Este poate un idol intelectual fata de care nu este pacat sa ne declaram sceptici ori chiar ateisti convinsi.

• Unde nu putem ajunge prin intelect, prin ratiune, prin logica, ajungem prin har, prin revelatie. Acest simplu adevar nu-l poate intelege ori accepta usor intelectul. Este si o chestiune de vanitate, de mandrie pentru o minte care poate intelege atat de multe dar nu totdeauna si mult sau totul.

• Cunoasterea adevarului nu-i face neaparat pe oameni si mai curajosi, mai capabili sa si traiasca adevarul. Nu toti care cunosc adevarul sant si liberi. Fara de curajul de a trai adevarul, fara de spiritul de jertfa si hotararea de urma cu orice pret calea care duce la adevar si viata, putem ajunge sa vedem doar o parte din lumina dar si pe aceea terminam ascunzand-o sub obroc.

• Mintea omeneasca este un organ de perceptie, este receptoare a adevarului, a impulsurilor electrochimice subtile, a revelatiei quantice, nu este sursa acestora. Mintea intepreteaza mesajele care vin din afara si din launtru, mintea le armonizeaza, le face inteligibile fiintei noastre, dar lucreaza totdeauna cu materialul altuia, cu materialul Creatorului tuturor celor vazute si nevazute.

• Numai daca moartea nu ar fi un matematician de geniu, un calculator quantic perfectionat, un contabil de scoala veche atat de meticulos sa ne tina socoteala cu atata precizie si exactitate. Ar mai scapa pe ici pe colo cate unul din pestera, din conditia damnarii si a destinului implacabil si iesind afara si vazand lumina s-ar intoarce poate sa ne spuna si noua care este adevarul.

• Pentru a putea ajunge la liniste si adevar, pentru a se putea apropia de orizontul realitatii divine, sufletul trebuie sa se elibereze pentru o vreme de trup, de lume si chiar de sine, trebuie sa se autodepaseasca prin contemplatie si extaz mistic si sa se inalte prin har prin vamile vazduhului pana cand depaseste cenzura transcedentala si primeste permisiunea de a privi laolalta cu ingerii din umbra gloria divina.

• Este paradoxal faptul ca omul care se lupta sa-si prelungeasca macar cu putin viata pamanteasca, sa supravietuiasca, nu se ingrijeste prea mult sau refuza in acelasi timp sa-si inmulteasca talantul si sa-si castige dreptul de a mosteni viata eterna. Este aidoma unui om nascut bogat dar care tine comoara de aur ingropata in gradina si traieste sarac si fara speranta.

• Daca viata este un vis trecator care se termina in moarte, atunci si viata si moartea sant cele mai triste vanitati, zadarnicie a zadarniciilor. Dar daca dupa ce inchidem ochii fizici, si chiar dinainte, ne vom invrednici si de o vedere spirituala, pe alte lungimi de unde si de spectre electromagnetice, daca vom intra pe portile luminate ale altei realitati, atunci si viata si moartea sant cele mai profunde experiente personale si epifenomene ale creatiei.

• Conditia de muritori ne impinge in lupta pentru existenta. Daca nimeni n-ar muri, sau ar fi mai multa credinta in realitatea lumii de apoi, lupta pe viata si pe moarte pentru painea zilnica din jungla economica si sociala s-ar mai diminua. Cel care crede in realitate invierii renunta sau nu a se mai bate pe viata si pe moarte pentru dreptul de a se satura primul din blidul pamantesc.

• Exista un fel de dialectica, un raport ontologic intre realitatea mortii si omul ca persoana. Moartea, oricat de hidoasa realitate ar fi, si este, are totusi rolul sau oranduit in maturizarea existentei, in revelarea misterului vietii insisi, dupa cum personalitatea se contureaza mai clar si constientizat ca forma de prezervare si rezistenta in faţa acestui examen al transcendentei. Este de fapt misterul mortii cel care reveleaza misterul persoanei umane si destinatia fiintei in eternitate.

• Nu vrem dreptatea lui Dumnezeu in lume si totusi ne opunem cu orice mijloc sa nu lasam aceasta dreptate sa se manifeste nici in noi, nici in lume. In schimb lucram atat de tenace sa ridicam un turn lui Babel dupa felul si vointa noastra de a intelege dreptatea. Este aceasta mandrie, disperare sau ambele?

• Gandirea crestina nu este numai logica, dialectica, dar este totodata si trinitara. Logica lucurilor din aceasta lume este imperfecta ca si lumea, ca si criteriile omenesti de judecata. Cand gandim trinitar si nu dualist ori solipsist, il avem deasupra pe Dumnezeu, martor obiectiv si judecator, care tine dreapta balanta, ne corecteaza si ne perfectioneaza criteriile noastre de judecata, axiologice, de evaluare. Ratiunea omeneasca implica si optiune, alternativa, dubiu, deci implicit si imperfectiune. Doar Dumnezeu are o judecata divina, dreapta, perfecta. El este un martor drept, nepartinitor, etern, care nu se contrazice pe sine, nu se indoieste de Sine, deci nu actioneaza in functie de criteriile de judecata solipsiste, dualiste, dupa ratiunea a fi a omului si a lumii acesteia, oricat de perfecte ar fi aceste judecati omenesti.

Copyright © 2016 Marin Mihalache