text Cugetari crestine

Clipe de cercetare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Muresan Marius
Colaj versete 2
Binecuvântat* să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!
2 corinteni 1:3-4
Nu nouă*, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă pentru bunătatea Ta, pentru credincioşia Ta!
psalmul 115:1
La Tine*, Doamne, îmi înalţ sufletul. În Tine, Dumnezeule, mă încred*: să nu fiu dat de ruşine, ca să** nu se bucure vrăjmaşii mei de mine! Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine, ci de ruşine vor fi daţi cei ce Te părăsesc fără temei. Arată-mi, Doamne, căile* Tale şi învaţă-mă cărările Tale! Povăţuieşte-mă în adevărul Tău şi învaţă-mă, căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea!
psalmul 25:1-5
Binecuvântează, suflete, pe* Domnul şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt! Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui! El* îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă** toate bolile tale, El îţi izbăveşte* viaţa din groapă, El te încununează** cu bunătate şi îndurare; El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea şi te face să* întinereşti iarăşi ca vulturul.
psalmul 103:1-5
Binecuvântat* este omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul!
ieremia 17:7
Căutaţi* pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape.
isaia 55:6
Eu am căutat* pe Domnul şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele.
psalmul 34:4
Eram pradă necazului şi durerii. Dar am chemat Numele Domnului şi am zis: „Doamne, mântuieşte-mi sufletul!”
psalmul 116:3b-4
Când strigă un nenorocit*, Domnul aude şi-l scapă din** toate necazurile lui.
psalmul 34:6
Gustaţi* şi vedeţi ce bun este Domnul!
psalmul 34:8a
Şi aruncaţi asupra Lui toate* îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.
1 petru 5:7
Puneţi-Mă astfel la încercare”, zice Domnul oştirilor, „şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile† cerurilor şi dacă nu voi turna†† peste voi belşug de binecuvântare.
maleahi 3:10b
Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci* aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta** ce v-a fost făgăduit. „Încă* puţină, foarte puţină vreme, şi Cel** ce vine va veni şi nu va zăbovi.
evrei 10:35-37
Domnul nu* întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă** răbdare pentru voi şi doreşte† ca niciunul să nu piară, ci†† toţi să vină la pocăinţă.
2 petru 3:9
Dacă crede cineva că este religios şi nu-şi* înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică. Religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să* cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi** să ne păzim neîntinaţi de lume.
iacov 1:26-27
Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci, dar şi* dracii cred… şi se înfioară! Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică?
iacov 2:19-20
Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul*, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine.
iacov 4:5
Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă* diavolului, şi el va fugi de la voi.
iacov 4:7
Urmăriţi* pacea cu toţi şi sfinţirea, fără** care nimeni nu va vedea pe Domnul.
evrei 12:14
Încrede-te* în Domnul din toată inima ta şi nu** te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L* în toate căile tale, şi El îţi va netezi** cărările.
proverbe 3:5-6
Domnul* să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!
2 tesaloniceni 3:5
A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.
GALATENI 1:5

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Restaurarea omului prin Hristos
Recuperarea traiectoriei pierdute de Adam este posibilă prin lucrarea de restaurare și răscumpărare realizată de Hristos. Aceasta deschide calea reîntoarcerii umanității la scopul său originar și la c... Citeste mai mult >>
Când oamenii îl împart pe Dumnezeu
Când oamenii îl împart pe Dumnezeu Am ajuns într-un timp în care oamenii nu se lovesc doar cu pumnii, ci și cu vorbele, cu privirile, și cu superioritatea religioasă. Ne lovim pentru că unul este din... Citeste mai mult >>
Oile flămânde a păstorilor sătui
Oile flămânde a păstorilor sătui Mă doare să văd cât de multe oi ale Domnului sunt flămânde, rănite și singure, în timp ce unii dintre cei care au fost puși să le păstorească par să nu mai vadă durer... Citeste mai mult >>
,,Alegerea este a ta “
, , Alegerea este a ta “ Domnul Isus ne lasă să alegem ce dorim, dar într-o zi fiecare dintre noi va fi întrebat despre alegerea făcută. O Carte a fost scrisă pentru noi — Cuvântul lui Dumnezeu. Dar... Citeste mai mult >>
Măsurătorii de păcat
Măsurătorii de păcat Trăim într-o vreme în care creștinismul, pentru unii, a încetat să mai fie o cruce și a început să semene cu o afacere. Avem oameni care vorbesc despre smerenie din spatele vola... Citeste mai mult >>
Amăgire
Judecarea și presupunerea asupra vieții altuia pot deveni o formă de autoamăgire. Când omul este preocupat constant să interpreteze, să compare și să condamne pe ceilalți, ajunge să neglijeze propria... Citeste mai mult >>
Pământ uscat!
De pe un pământ uscat și secetos nu poți culege nicidecum nici un rod, fiindcă el nu poate aduce rod, căci fără ploaie pământul nu poate da roadă. Tot așa se întâmplă cu cei pe care nu îi udă Dumnezeu... Citeste mai mult >>
Inima a,amorțit
Inima a, amorțit Sunt oameni care, chiar dacă ar vedea minunile Domnului Isus Hristos pe acest pământ și ar vedea hotărârile Lui, tot nu ar vedea adevărul, pentru că inima lor este întunecată de răut... Citeste mai mult >>
Aceeași credință
De-a lungul istoriei, Dumnezeu nu și-a schimbat niciodată caracterul, iar Cuvântul Său nu și-a pierdut puterea. Adevărul este același, harul este același, iar chemarea la pocăință este aceeași. Ceea c... Citeste mai mult >>
Cuvintele tale
Oameni care ascultați de Domnul Isus Hristos, vreau să vă reamintesc un lucru: Domnul Isus Hristos nu are nevoie de prea mulți învățători ai slovei, ci de oameni care să predice prin viața lor — în c... Citeste mai mult >>