text Cugetari crestine

Apreciați-vă păstorii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Apreciați-vă Păstorii, încurajați-i, rugați-vă pentru ei! Nu sunt super oameni, ci doar oameni, ca și noi!
Mulți credincioși așteaptă, (doar AȘTEAPTĂ!) să fie serviți, să fie conduși, să fie ajutați, uitându-se doar înspre ei, nu și înspre ceilalți! De aici și problemele ce apar în Adunări: certuri, bârfe, invidii, nemulțumiri, destrămări! Când credinciosul privește înspre Cristos, înspre frații săi și nevoile lor, nicio problemă personală nu mai e atât de importantă și de grea!
❗ Întotdeauna există undeva, măcar o cruce, mult mai grea de dus decât cea pe care o porți tu! ❗
Dacă fiecare din noi am vedea astfel lucrurile, le-am ușura munca celor care ne păstoresc, pentru că nu ar vedea doar "copii de lapte" în biserică, ci adevărați ucenici ai lui Cristos!"#Mergeți!", spune Scriptura,"Mergeți și faceți ucenici!" nu spune "Stați în banca voastră, cuminți!". Lipsa implicării credincioșilor, duce la apatie, depărtare de Cuvânt, cârtire, pentru că aceștia au timp să vadă mereu și cea mai mică greșeală a celor care trudesc! Dacă ar fi și ei "pe ogor", semănând, culegând roade, nu ar mai avea timp și de altceva! Ar mulțumi neîncetat lui Dumnezeu pentru toate lucrurile! Cristos Domnul, spune: "#Iubește-ți aproapele! Fii #milostiv! Fii #darnic! #Iartă!" Tu cum te relaționezi la aceste îndemnuri?
Prețuiți-vă liderii, rugați-vă Domnului, ca Duhul Sfânt să le dea înțelepciune, pricepere și #îndelungă_răbdare, căci sigur au nevoie de aceasta!
Mulțumesc, Doamne, pentru toți cei care se îngrijesc de copiii Tăi, binecuvântează-i Tu, cu tot ce știi că au nevoie, Amin!

11/02/21, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Restaurarea omului prin Hristos
Recuperarea traiectoriei pierdute de Adam este posibilă prin lucrarea de restaurare și răscumpărare realizată de Hristos. Aceasta deschide calea reîntoarcerii umanității la scopul său originar și la c... Citeste mai mult >>
Când oamenii îl împart pe Dumnezeu
Când oamenii îl împart pe Dumnezeu Am ajuns într-un timp în care oamenii nu se lovesc doar cu pumnii, ci și cu vorbele, cu privirile, și cu superioritatea religioasă. Ne lovim pentru că unul este din... Citeste mai mult >>
Oile flămânde a păstorilor sătui
Oile flămânde a păstorilor sătui Mă doare să văd cât de multe oi ale Domnului sunt flămânde, rănite și singure, în timp ce unii dintre cei care au fost puși să le păstorească par să nu mai vadă durer... Citeste mai mult >>
,,Alegerea este a ta “
, , Alegerea este a ta “ Domnul Isus ne lasă să alegem ce dorim, dar într-o zi fiecare dintre noi va fi întrebat despre alegerea făcută. O Carte a fost scrisă pentru noi — Cuvântul lui Dumnezeu. Dar... Citeste mai mult >>
Măsurătorii de păcat
Măsurătorii de păcat Trăim într-o vreme în care creștinismul, pentru unii, a încetat să mai fie o cruce și a început să semene cu o afacere. Avem oameni care vorbesc despre smerenie din spatele vola... Citeste mai mult >>
Amăgire
Judecarea și presupunerea asupra vieții altuia pot deveni o formă de autoamăgire. Când omul este preocupat constant să interpreteze, să compare și să condamne pe ceilalți, ajunge să neglijeze propria... Citeste mai mult >>
Pământ uscat!
De pe un pământ uscat și secetos nu poți culege nicidecum nici un rod, fiindcă el nu poate aduce rod, căci fără ploaie pământul nu poate da roadă. Tot așa se întâmplă cu cei pe care nu îi udă Dumnezeu... Citeste mai mult >>
Inima a,amorțit
Inima a, amorțit Sunt oameni care, chiar dacă ar vedea minunile Domnului Isus Hristos pe acest pământ și ar vedea hotărârile Lui, tot nu ar vedea adevărul, pentru că inima lor este întunecată de răut... Citeste mai mult >>
Aceeași credință
De-a lungul istoriei, Dumnezeu nu și-a schimbat niciodată caracterul, iar Cuvântul Său nu și-a pierdut puterea. Adevărul este același, harul este același, iar chemarea la pocăință este aceeași. Ceea c... Citeste mai mult >>
Cuvintele tale
Oameni care ascultați de Domnul Isus Hristos, vreau să vă reamintesc un lucru: Domnul Isus Hristos nu are nevoie de prea mulți învățători ai slovei, ci de oameni care să predice prin viața lor — în c... Citeste mai mult >>