Apăsarea eliberării

Apăsarea eliberării

De multe ori, am simțit cum viața mă apasă până la pământ. Am fost trecută prin foc și prin ape, prin dureri pe care numai El le-a știut. Au fost clipe când nu mai înțelegeam nimic din rostul suferinței, când tăcerea lumii mă rănea mai adânc decât orice cuvânt. Au fost zile în care nu am avut pe nimeni să mă ridice, nimeni să-mi spună un cuvânt de încurajare. Și totuși, nimic nu m-a dărâmat. Pentru că undeva, în taina sufletului meu, știam că El este acolo.

Când oamenii m-au judecat, El m-a privit cu milă. Când toți s-au depărtat, El mi-a rămas aproape. Când am plâns în ascuns, fără glas, El mi-a numărat lacrimile și mi le-ai transformat în binecuvântări. EL ai fost liniștea din spatele furtunii, mângâierea care nu se vede, dar se simte în adâncul inimii.

Am învățat că suferința nu este un blestem, ci o chemare — o cale prin care sufletul se curăță, se smerește și se apropie de Dumnezeu. Că nu există durere pe care El să n-o fi atins, și nu există rană pe care iubirea Lui să n-o poată vindeca. În fiecare cădere, am auzit șoapta tainică: „Nu te teme, Eu sunt cu tine.” Și atunci, chiar și fără putere, am mers mai departe.

Astăzi, privind înapoi, văd că nimic din ceea ce am trăit nu a fost întâmplător. Fiecare rană a fost o lecție, fiecare pierdere — o curățire, fiecare durere — o poartă spre lumină. EL, Dumnezeu, a fost și este totul pentru mine. Dragostea mea pentru El nu e din cuvinte, ci din lacrimi și din tăceri, din nopți în care numai El mi-ai fost alinare.

Când lumea m-a uitat, El m-a strâns la pieptul Său nevăzut. Când n-am mai avut speranță, mi-a aprins în suflet o luminiță care nu s-a stins niciodată. În El am găsit tot ce nu am găsit în oameni: pace, iertare, sens, odihnă.

Nu am avut susținere, dar am avut har. Nu am avut putere, dar am avut credință. Și asta mi-a fost de ajuns.
Pentru că acolo unde iubirea Lui sălășluiește, nici o furtună nu mă poate doborî, nici o durere nu mă poate nimici. Căci El, Dumnezeu, este stânca mea, adăpostul meu, limanul inimii mele.

Și chiar dacă lumea m-ar uita, chiar dacă aș pierde totul, atâta timp cât îl am pe El, nu-mi lipsește nimic.
Dragostea mea pentru Dumnezeu, nu are sfârșit. Ea crește în tăcere, se hrănește din durere și înflorește în lumină. Pentru că am înțeles că numai prin El trăiesc cu adevărat, și numai în El sufletul meu își găsește pacea.
Diana G. U.