Adnotații Teologice (I)

• În viața de zi cu zi prinși în avalașa de gânduri și de idei Dumnezeu ni se pare așa de departe astfel încât unii dintre noi nici măcar nu credem că există. Dar din când în când însă câte un gând, câte o idee, câte o stare sufletească ori de spirit ne reamintesc de faptul că Dumnezeu a fost cu noi la tot pasul pe drumul Emausului. Numai că noi nu l-am recunoscut de la prima vedere. Când însă ne dăm seama că Domnul a fost și că este cu noi tresărim de o bucurie care întrece orice înțelegere.

• Mulți cred că Dumnezeu nu există. Dar cred astfel poate și fiindcă nu-și dau seama că s-ar putea ca de fapt nu Dumnezeu ci noi să nu existăm, să nu trăim cu adevărat. Și dacă ne închipuim că putem exista fără Dumnezeu, în fața nemărginirii spațiului și a eternității timpului, fără Dumnezeu suntem ca și cum n-am fi nimic, cel mult o iluzie optică. În fața lui Dumnezeu care a creat și spațiul și timpul și pe om cu atât mai puțin.

• Biblia este revelație dumnezeiască și nu manual de știință, de epistemologie empirică. Revelațiile lui Dumnezeu sunt descoperite odată și pentru totdeauna, ori atunci când vrea și găsește de cuviință Dumnezeu, nu se repetă precum fenomenele naturale pentru a fi analizate, studiate, verificate în laborator. Imposibilitatea de a demonstra științific, exact, sistematic, obiectiv și empiric existența lui Dumnezeu și prezența harului divin în sufletul și mintea omului este orânduită de Dumnezeu însuși. Dumnezeu se revelează și se ascunde după norul cunoașterii pentru ca omul să nu pregete și să nu înceteze în a-L căuta. Dumnezeu l-a căutat și l-a găsit pe om în grădina creației. Acum este rândul și timpul ca omul să-L caute pe Dumnezeu în grădina sufletului său. Iar dacă nu-L găsește aceasta nu înseamnă că Dumnzeu nu există. Cei care i-au găsit urmă pașilor prin grădina creației ori lumina harului în propria inimă se minunează și se pot numi fericiți.

• Dacă totul se termină în absurditatea tragică a morții atunci totul este o absurditate dintru început. Credința pleacă exact de la acea necesitate spirituală, de la nevoia omului de a căuta și de a găsi un sens existenței. Dacă sensul existenței ar fi în noi ori în realitatea lumii acesteia nu l-am mai căuta pe Dumnezeu. Dar tocmai această căutare dă un sens existenței.

• Ateismul este credința laică și seculară că Dumnezeu nu există. Dar a ști fără tăgadă și a demonstra că Dumnezeu nu există este imposibil și absurd. Ateismul a încercat și continuă să caute un sens existenței în afara lui Dumnezeu. Dar nu poate nega existența unui Dumnezeu care pentru ateiști nu există. Negarea negației care nu duce la transcendență este în ultimă instanță o contradicție de termeni. Confundarea lui Dumnezeu cu lumea aceasta ca și excluderea posibilității de communiune a omului cu Dumnezeu duc la acceptarea de facto a unui perpetuu nonsens, la un contradictoriu și neroditor scepticism, la nihilism.

• Numai cineva care mai este viu în duh mai merge contra valurilor lumii acesteia. Un lemn uscat nu se mai opune la nimic. Plutește cel mult deasupra valurilor.