Adnotații Teologice (3)

• Datorită jertfei lui Hristos pe cruce și jertfele noastre personale sunt bineprimite de Dumnezeu Tatăl.

• Prin venirea lui Iisus Hristos în lumea aceasta Dumnezeu se umanizează spre a-L îndumnezeii pe om. Astfel cerul coborându-se pe pământ urcă și pământul la cer. Îngerii se împământenesc după cum oamenii se umplu de lumină serafică.

• Lucrarea de restaurare și de răscumpărare a omului și a societății omenești de către Dumnezeu se face progresiv. De la fărădelege la idolatrie; de la idolatrie la lege; și de la lege la evanghelia iubirii.

• Căderea omului în păcat în grădina creației nu a însemnat numai ruperea relațiilor de comuniune ale omului cu Dumnezeu ci și o alterare și alteritate în ființa omenească însăși, o slăbire a legăturilor spirituale între oameni.

• Iisus Hristos ni se revelează ca Dumnezeu și prin faptul că el realizează perfect și condiția sa de om. În El Dumnezeu și omul există și conviețuiesc în cea mai desăvârșită armonie.

• Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut om, dar om ca persoană, nu om în genere, impersonal. Despersonalizarea ființei duce în ultimă instanță la nihilism și în cel mai bun caz la mitologizare, platonism și neoplatonism.

• Ochiul este un organ material dar și al vederii conștiente, un organ al spiritului. Reprezintă o transparență a duhului în materie, transparență pe care deși o vedem la tot pasul, datorită orbirii materiale sau a tulburării spirituale, o ignorăm cu riscul rătăcirii noastre eterne.

• Răstignirea a fost un prilej de întărire a firii omenești nu de slăbire a acesteia. Prin cruce omul a căpătat darul și harul de a vedea pe cruce nu numai pe Iisus răstignit ci însăși minunea învierii sale. De aceea nu este o contradicție între suferința de pe cruce și dumnezeirea lui Iisus.

• Întruparea, răstignirea, învierea și înălțarea sunt pilonii teologici pe care se întemeiază biserica. Dar viața înduhovnicită se extinde în biserică prin lucrarea neîntreruptă a Duhului care se pogoară pentru a duce la împlinire planul dumnezeiesc de mântuire a lumii. Biserica existând potențial în trupul înduhovnicit al lui Hristos devine vizibilă și se deschide spre cele cerești prin ploaia de foc și de har de la Pentecost.

• După cum Duhul Sfânt prin faptele săvârșite în trup omenesc de Domnul îl arătau pe acesta ca fiind Fiul unic al lui Dumnezeu tot așa și Hristos, prin lucrările săvârșite în Trupul Său, Biserica, ni-L dovedește pe Duhul Sfânt a fi un ipostas aparte, unul din Sfânta Treime împreună închinată și mărită.

• Hristos fiind fără păcat a înviat o singură dată și pentru totdeauna. Noi, ca oameni trebuie să avem parte de o dublă înviere: prima din păcat și a doua, cea eternă de la sfârșitul veacurilor. Pentru cei care care se învrednicesc încă din lumea aceasta de prima înviere moartea nu mai are putere desăvârșită. Înduhovnicirea pământească este arvună celei desăvârșite, eshatologice.