A fi, a avea, a face

A fi, a avea, a face

A fi, a avea, a face sunt trei verbe între care ne așezăm viața. Trei verbe în jurul și cu ajutorul cărora se construiește limbajul.

Oare care ar fi ordinea în care aceste trei verbe invadează viața noastră?
Oare care sunt motivațiile care ne îndeamnă să așezăm aceste trei verbe la construcția vieții noastre?

Motivațiile inimilor noastre ne sunt sădite de mici copii, întrebarea pe care o auzim adesea este: “Ce vrei să te faci când o să fii mare? ”, inoculându-ne ideea că vom fi cândva, cineva după cuvenitele eforturi.

Succesiunea acceptată și practicată ar fi: a face, a avea, a fi.
Eu fac, lucrez, muncesc, trudesc etc. ,
pentru a avea, a acumula, a dobândi, a deține etc. , bani, resurse, proprietăți, relații, poziții
pentru a fi cineva, pentru a demonstra că sunt cineva, pentru a arăta că sunt cineva.

Care este ordinea lui Dumnezeu?

Exemplul Vechiului Testament

a. Dumnezeu a definit pe “a fi” al omului. – Omul – După Chipul lui Dumnezeu
Geneza 1: 27 Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.

b. Dumnezeu a definit pe “a avea” al omului
Geneza 1: 29 Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.
Geneza 2: 8 Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise. (Geneza 2: 8)

c. Dumnezeu a definit pe “a face” al omului
Geneza 2: 15 Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească. (Geneza 2: 15)
Exemplul lui Hristos din Noului Testament

a. Dumnezeu a definit pe “a fi” al Fiului Omului.
Luca 3: 22b Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea! ”
b. . Dumnezeu a definit pe “a avea” al Fiului Omului
Luca 4: 1a Isus, plin de Duhul Sfânt, ………


c. Dumnezeu a definit pe “a face” al omului
Luca 4: 1b-4: 2a ……… S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustiu, unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile.

În ordinea divină, este stabilită identitatea, apoi urmează înzestrarea după care trimiterea. Ordinea este a fi, a avea, a face.

Noi ne construim viața, de cele mai multe ori, invers ordinii divine, și ne mirăm că la urmă pierdem identitatea pentru care am lucrat și adunat cu atâta pasiune. Casă construită pe nisip. Este ordinea nedumnezeiască, omenească sau cum spun diferite traduceri ale bibliei carnală-firească.

Dar Dumnezeu nu a lăsat doar exemple pentru noi. El ne invită să fim parte în acest plan. Pentru început El schimbă identitatea noastră. Sfântul evanghelist Ioan spune: “A venit la ai* Săi, şi ai Săi nu L-au primit.
Dar tuturor* celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; ” Ioan 1: 11-12. Apoi Dumnezeu ne dă, ne înzestrază după cum spune Ev. Matei – faceți ucenici și învățați-i (Matei 28: 19, 20). În continuare găsim că Dumnezeu cere să facem: Căci noi suntem lucrarea* Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a* pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. (Efeseni 2: 10)

Am auzit prea multe mesaje și de prea multe ori despre ce avem sau nu avem de făcut, despre ce avem sau nu voie să facem, dacă faptele noastre depun sau nu mărturie pentru Dumnezeu, despre cum ar fi dacă am fi și despre ce bine ar fi dacă am fi cum ar trebui să fim, și foarte puțin despre ce este creștinul în Hristos, despre autoritatea cu care a fost investit în Hristos, despre viața nouă pe care a dobândit-o în Hristos, despre libertatea față de păcat în Hristos (sau cum spune Ap. Pavel despre moartea față de păcat), despre cum cultivarea identității devine bază pentru echipare, apoi suport pentru lucrare.

Dacă nu înțelegem și nu cultivăm identitatea în Hristos, urmare nașterii din nou, nu ne vom hrăni adecvat și nu vom căuta hrană spirituală adecvată, riscând o preocupare pentru fapte neroditoare sau înfăptuirea greșită a unor lucrări spirituale.

Identitatea, ca punct de plecare, este extrem de importantă. Verbul a fi este un verb copulativ. Practic acest verb comunică ceva numai dacă formează un predicat nominal, adică trebuie să mai punem ceva(nume predicativ) pe lângă verb, excepție când este folosit cu sensul de a exista. Nu poți spune “Eu sunt. ”, fără a fi obligat să pui ceva mai departe. Ești obligat la nume predicativ. Identitatea este definită în raport de altceva. Care este acel prim altceva care este cel mai important și pe care nu-l poți pierde? Acel altceva este de fapt Cineva și anume Dumnezeu cel Neschimbat. Creștinul este fiu al lui Dumnezeu. Hristos, Dumnezeu Întrupat este Fiul lui Dumnezeu. Așa ne definim identitatea. Interesant cum se definește Dumnezeu pe Sine: Eu sunt Cel ce sunt. Astfel, Dumnezeu întoarce verbul a fi la Sine Însuși deoarece el este realitatea ultimă și doar El poate să spună “Eu sunt”, fără a fi nevoie să mai adauge ceva. Hristos s-a prezentat pe Sine cu acest Eu sunt, care a stârnit furie și controverse, un alt mod de a-Și arăta Dumnezeirea. Un lucru cu adevărat măreț găsim la apostolul Ioan care ne spune că Dumnezeu este dragoste. Cum ar fi că Dumnezeu dacă chiar ar fi să se definească în raport de ceva, acel ceva este dragostea. Aici avem un nume predicativ exprimat printr-un substantiv, nu prin adjectiv sau vreun participiu. Este exprimarea faptului că dragostea ține de esența Ființei Lui Dumnezeu.

Nu putem să ne definim identitatea decât prin raportare. Raportarea la familie, la națiune, la profesie, la tradiție, la filosofie și orice am mai găsi de cuviință nu pot defini identitatea noastră, ci, în înțelepciune, ne pot înfrumuseța sau împodobi identitatea, dar nu pot și nu au voie a completa sau înlocui identitatea reală ce o avem în Hristos, pentru că dacă se întâmplă aceasta, atunci ne întâlnim cu idolatria.

Suntem chemați se ne descoperim, să ne cultivăm și să ne hrănim identitatea în Hristos.

Grigore Hurdubae