Din an în an...

În fiecare an aștept să mor... e straniu ce gândesc, dar este o realitate predictibilă... dacă anul acesta sunt încă sănătos, consider că Dumnezeu mi-a mai dat un an de îndurare, de har. Nu îmi doresc să mor, în schimb mi-aș dori să mă mut... moartea arată îngrozitor, ca și concept de pierdere veșnică... credința în Cristos vine la pachet și cu ”învierea morților ce va să vie” așa că nu vom scăpa unii de alții niciodată... atunci voi demonstra unui vecin că voi învia!
Acesta este și motivul pentru care Dumnezeu hotărăște să ne naștem, să trăim și să murim: pentru că cineva va avea nevoie de noi într-un timp hotărât de Dumnezeu!

Știu de ce trăiesc... aș mai avea de învățat la capitolul cum să trăiesc... trăiesc pentru cei din jurul meu și de aceea încerc să dau totul pentru ei! De multe ori las de la mine și apar ca un bufon... prostul târgului... din dragoste ca să șlefuiesc pe cineva! Întotdeauna voi considera umorul și cuvintele interesante o pilă de șlefuit caractere! Uneori par dur... alteori par comic, sau trist... sunt gol pe dinăuntru, pentru că scot din izvorul inimii, apă pentru rețaua potabilă a celor din jurul meu, oameni setoși... de aceea nu îmi permit să lipsesc de la adunare, pentru că am nevoie ca să mă asigur că izvorul nu seacă!

Șlefuiesc tineri cu credința că Dumnezeu va ridica cât de mulți slujitori în regiunea noastră... nu e idea mea... e Duhului Sfânt care mi-a spus să cred în ea și să o aplic! Dumnezeu are întotdeauna dreptate... e greu să te cobori la sub-nivelul unuia sau să te ridici peste capacitatea altuia, ca să îl înveți calea Domnului... nu numai calea, dar să cunoști inima unui om care nu are nevoie decât de cei din jurul lui... de Dumnezeu și de oameni!

Mi-am dat seama că îmbătrânesc... că va veni un an în care voi vorbi deasupra ierbii sau voi tăcea sub iarbă... până atunci, nu am voie să stau, să pierd vremea... nu am voie să țin telefonul închis, inima închisă, mintea închisă, dar mai ales să nu râd! Râd cu poftă, pentru că singura bucurie este să sfidezi dezastrul uman și colapsul morții... să îi râd firii în nas cu patos și cu credință că Cel care este Viu, mă va învia și pe mine...

Ce m-aș face fără voi... ce păstor e ăla fără turmă... dar lider fără tineri... dar Cristos fără ucenici... dar un cer fără mântuiți...

Îmi doresc să las ceva în urmă... veșnicia se vede în ereditate! Atunci nu se va mai vorbi de Dumnezeu, când nu vor mai fi oameni... nu va mai avea cine să vorbească! De aceea avem un cer ca și garanție că acest loc este veșnic ereditar pentru urmașii lui Cristos!

Eu nu am planuri mari personale, de viitor... sunt mulțumit cu ce am, pentru că Dumnezeu știe ce am nevoie și ce să îmi dea!

Pentru lucrarea Domnului am planul lui pe care îl aplic: unitate, cunoștină, pocăință, sfințenie, activism, învățătură și învățare, etc. Tot ce îmi stă în putință și ce pot face, nu voi lăsa nefăcut!

Uleiul din candelă se va termina... când lumina se va stinge, voi fi mulțumit cu cei care vor fi ajuns în jurul meu călăuziți de lumină! Uleiul nu este veșnic... lumina este veșnică... foc cu foc ereditar vom aprinde lumea pentru Cristos!

M-am săturat să mă uit la unii care nu vor să lumineze... treaba lor...

Din an în an, Cu Isus, spre veșnicie! Dar Isus este în fiecare frate și soră pe care îl am... deci nu merg singur...

Nu aștept nimic în schimb... nici măcar un SMS! Fericirea mea e să slujesc bine! În cer se va ridica Isus, iar scena va fi ca la Cina cea de taină!
Până atunci transform așteptarea în activitate!

Încă un an...