text Cugetari crestine

Urmarile neascultarii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lidia
Din pricina unui om, zilele unei cetăți au fost scurtate.
Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Iona să vestească cetății Ninive că va fi nimicită. Domnul nu i-a zis atunci lui Iona câte zile va mai avea cetatea de trăit dar zilele ei erau hotărâte deja. Iona însă a mers la Tars. Zilele scurse cât timp Iona a mers cu corabia spre Tars plus zilele cât timp a stat in pântecele peștelui (3 zile și 3 nopți) au însemnat cu atâtea zile câte au fost în minus pentru cetatea Ninive. Iona, prin faptul că nu a ascultat de glasul Domnului, a scurtat zilele de îndurare ale lui Dumnezeu pentru cetatea Ninive. Așadar, zilele unei cetăți pot fi scurtate din cauza neascultării de El.
Dacă Dumnezeu te trimite să Îl vestești unei persoane iar dacă nu vei asculta de El, din cauza neascultării tale, zilele acelei persoane pot fi scurtate! Fii ascultator și împlinitor!

Cele mai recente resurse scrise - Ascultarea

Sfințenia care nu face compromisuri
Doar aspirând la neprihănirea absolută putem fi vrednici de a fi „cetățeni împreună cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu” (Efeseni 2:19). În lumina acestei neprihăniri trebuie să ne cercetăm nu do... Citeste mai mult >>
Dorințe
Câte mi-aș dori Isuse, în pribegia mea pe-acest pământ Vin la tine-n ruga mea cu dorințe, Că aș vrea, că aș face, Dar adese ori uit să Te întreb: “ Doamne, care-i Voia Ta?” “Ce pot face să te onorez m... Citeste mai mult >>
Verifică‑ți umblarea cu Hristos
Te rugăm să fii sincer cu tine însuți, să te verifici în ce situație te afli în acest moment. De aceasta va depinde veșnicia ta! Verifică-te: Ești îndrăgostit de frumusețea caraterului lui Hristos? Do... Citeste mai mult >>
Cum să îl auzim pe Dumnezeu?
Iov 33:14 "Dumnezeu vorbește însă când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama." Principalul mod prin care vorbește Dumnezeu este Cuvântul Său, Biblia; iar doar când are instrucțiuni specia... Citeste mai mult >>
Copiii Domnului nu dau și nici nu iau mită
Psalmul 15 și numeroase alte versete biblice ne poruncesc să nu luăm mită: judecătorii, polițiștii și medicii creștini trebuie să știe și să împlinească dreptatea, să își facă serviciul in frica de Do... Citeste mai mult >>
Zi de vara
Zi de vara 15/06/2916 Lui Isus m am predat Viața, inima in a Sa manuale am dat. . Isus, pe cruce, la Golgota al Său Sânge Sfânt a vărsat, Pentru că al nostru păcat să fie iertat. Prin jertfa -I Sânge... Citeste mai mult >>
Calcati pe urmele mele 1Corinteni 11-1
1 Corinteni 11:1 VDC Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos. Suntem chemati sa-l urmam pe apostolul Pavel calacindu-i pe urme, ca sa ajungem la urmele Domnului Christos in... Citeste mai mult >>
Porunca de a-L cinsti pe Domnul dată conducătorilor
Știm că orice stăpânire omenească, fie în regate- ereditară, fie aleasă de oameni- în republici-este cu îngăduință de la Domnul Cel Atotputernic. Dar, e interesant că în Ps. 2 se dă o poruncă împărați... Citeste mai mult >>
Logica poruncii
Când îmi porunceşti în numele autoritãţii, mi se întristeazã faţa; când îmi porunceşti în numele binelui logic, al argumentului raţional, faţa mi se lumineazã.
Jertfire
"Altarul tău să ardă necurmat, iar dacă după ce ai adus o jertfă lui Dumnezeu, ţi se cere să te pui pe tine însuţi pe Altar, să nu spui nu mistuirii, fiindcă cine slujeşte Altarului are parte din alta... Citeste mai mult >>