text Cugetari crestine

Ți-ai concentrat atenția pe dorințele cui?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă
Citind Numeri 21:4-6, despre istoria fiilor lui Israel, când au ieșit din Egipt, observăm duhul slab al poporului Lui Dumnezeu, în timpul călătoriei. Au căzut de oboseală în inima lor, au început să-și piardă răbdarea, să manifeste nemulțumire, din cauza că nu aveau bunătățile, pe care și le-au dorit: „Pentru ce ne-aţi scos din Egipt ca să murim în pustie? Căci nu este nici pâine, nici apă şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă”.


Măcar că, majoritatea credeau, că au dreptul să se plângă, totuși Domnul nu era deacord cu ei, dacă a trimis șerpi înfocați peste ei. La urma urmei fiecare zi din călătoria lor, era o minune a harului Lui Dumnezeu. Dumnezeu nu i-a lăsat fără apă, chiar și în pustiu; au avut pâine din cer – mâncarea îngerilor (Psalmii 78:25); au avut pace și au fost protejați sub umbra norului ziua și în lumina focului noaptea. “Și niciunul n-a şovăit dintre seminţiile Lui” (Psalmii 105:37). Haina nu li s-a învechit pe ei şi nici nu li s-au umflat picioarele în timpul acelor patruzeci de ani (Deuteronom 8:3,4).


Fără îndoială, au avut parte de o luptă interioară, de probleme și frici, ca în cazul nostru. Dar, din cauza că s-au concentrat la dorințele proprii, ei nu i-au dat Domnului cinstea cuvenită, pentru hotărârile, pe care le-a luat cu privire la ei, pentru grija lui, motivată de dragoste, pe care a manifestat-o față de ei, în pustiul plin de pericole. Fiind martorii milei și îngrijirii permanente din partea Domnului față de ei, au început să se atârne față de toate acestea, ca la lucruri, pe care Domnul era obligat să le facă, dar încă au îndrăznit să manifeste nemulțumire, numind mâncarea, pe care a dat-o Domnul, proastă, și au cerut să-i fie dată o altă mâncare.

Când credem că Dumnezeu este obligat să participe în viațile noastre, atunci începem să nu prețuim ceea ce face, și cerem, să ne fie “îmbunătățite condițiile”.

Mă tem, că unii au o astfel de atitudine față de Hristos.

Doamne Iisuse, ajută-mă să Te urmez cu încredere și fără cârtire, răbdând greutățile vieții și învingând ispitele firii proprii! În numele Lui Iisus Hristos, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav
Autor: Igor Opincă

Când privim la crucea de pe Golgota, atunci privim în ochii morții noastre, morții noastre față de noi înșine.


Cele mai recente resurse scrise - Ascultarea

Sfințenia care nu face compromisuri
Doar aspirând la neprihănirea absolută putem fi vrednici de a fi „cetățeni împreună cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu” (Efeseni 2:19). În lumina acestei neprihăniri trebuie să ne cercetăm nu do... Citeste mai mult >>
Dorințe
Câte mi-aș dori Isuse, în pribegia mea pe-acest pământ Vin la tine-n ruga mea cu dorințe, Că aș vrea, că aș face, Dar adese ori uit să Te întreb: “ Doamne, care-i Voia Ta?” “Ce pot face să te onorez m... Citeste mai mult >>
Verifică‑ți umblarea cu Hristos
Te rugăm să fii sincer cu tine însuți, să te verifici în ce situație te afli în acest moment. De aceasta va depinde veșnicia ta! Verifică-te: Ești îndrăgostit de frumusețea caraterului lui Hristos? Do... Citeste mai mult >>
Cum să îl auzim pe Dumnezeu?
Iov 33:14 "Dumnezeu vorbește însă când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama." Principalul mod prin care vorbește Dumnezeu este Cuvântul Său, Biblia; iar doar când are instrucțiuni specia... Citeste mai mult >>
Copiii Domnului nu dau și nici nu iau mită
Psalmul 15 și numeroase alte versete biblice ne poruncesc să nu luăm mită: judecătorii, polițiștii și medicii creștini trebuie să știe și să împlinească dreptatea, să își facă serviciul in frica de Do... Citeste mai mult >>
Zi de vara
Zi de vara 15/06/2916 Lui Isus m am predat Viața, inima in a Sa manuale am dat. . Isus, pe cruce, la Golgota al Său Sânge Sfânt a vărsat, Pentru că al nostru păcat să fie iertat. Prin jertfa -I Sânge... Citeste mai mult >>
Calcati pe urmele mele 1Corinteni 11-1
1 Corinteni 11:1 VDC Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos. Suntem chemati sa-l urmam pe apostolul Pavel calacindu-i pe urme, ca sa ajungem la urmele Domnului Christos in... Citeste mai mult >>
Porunca de a-L cinsti pe Domnul dată conducătorilor
Știm că orice stăpânire omenească, fie în regate- ereditară, fie aleasă de oameni- în republici-este cu îngăduință de la Domnul Cel Atotputernic. Dar, e interesant că în Ps. 2 se dă o poruncă împărați... Citeste mai mult >>
Logica poruncii
Când îmi porunceşti în numele autoritãţii, mi se întristeazã faţa; când îmi porunceşti în numele binelui logic, al argumentului raţional, faţa mi se lumineazã.
Jertfire
"Altarul tău să ardă necurmat, iar dacă după ce ai adus o jertfă lui Dumnezeu, ţi se cere să te pui pe tine însuţi pe Altar, să nu spui nu mistuirii, fiindcă cine slujeşte Altarului are parte din alta... Citeste mai mult >>