text Cugetari crestine

“DE CE POSTIM, DACĂ TU NU VEZI?”

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă
(Isaia 58:3) ‘La ce ne foloseşte să postim’, zic ei, ‘dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?’… Oamenii religioși de pe vremea lui Isaia, nu înțelegeau, de ce Dumnezeu nu le vede “postul”, de ce nu ține seama, la aceea, cum ei își “smeresc” sufletele, de ce nu le ascultă “rugăciunile”…


La ce se așteptau de la ritualurile lor religioase? Au crezut, că Dumnezeu Își va îndrepta privirea spre ei, într-un mod deosebit, le va lăuda, Se va socoti dator, pentru “slujirea” lor. Iar când așteptările lor nu s-au împlinit, ei și-au exprimat nemulțumirea, față de Dumnezeu, pentru că El nu i-a primit “slujirea”, despre care ei aveau o părere înaltă.

Deseori, cel mai mult, oamenii fățarnici, practicând anumite ritualuri religioase, care pot fi observate de către alții, speră, că Dumnezeu le va primi, măcar că Dumnezeu a promis, să primească doar închinarea sinceră!

Faptul, că închinarea oamenilor religioși, din vremea lui Isaia nu a fost sinceră, este evident, din Cuvintele Lui Dumnezeu, care au fost adresate acestor oameni: „în ziua postului vostru vă lăsaţi în voia pornirilor voastre…(Isaia 58:3). Măcar că se pare, că ei își smereau sufletele, dar în realitate, mai departe își urmau pornirile inimilor sale, precum în trecut.

Așa dar, în loc să se judece pe sine însuși (este un lucru foarte important în ziua postului), Îl învinuiau pe Dumnezeu, pentru aceia, că El nu atrăgea atenția la “stăruința” lor.

Nu ții post înaintea Domnului, în așa fel, urmând mai departe pornirile inimii tale, căutând folosul tău, în timp ce postul are ca scop, să-I fii plăcut Lui Dumnezeu? Nu te plângi pe faptul, că Dumnezeu nu a observat “smerirea” Ta, aspectele deosebite ale evlaviei tale; nu te-a izbăvit îndată de la necaz, și nu ți-a dăruit slavă și prosperitatea, la care te-ai așteptat? Înțelegi, dacă sincer nu-ți exprimi întristarea, pentru păcatul, pe care l-ai săvârșit, pentru că ai căutat să faci doar ceea, ce ți-ai dorit, și dacă nu faci pasul, pentru a înceta să faci această nelegiuire, atunci ceea ce faci, nu este post, și nu este smerenie, și nu are sens să te bizui pe faptul, că Domnului îi va plăcea ceea ce ai făcut?

De aceea, în ziua postului, să ne întrebăm, ce este plăcut înaintea Domnului, și să ne înfrânăm dorințele, pentru a nu face ceea ce dorim! Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze la aceasta, “Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui” (2 Cronici 16:9)! În numele Lui Iisus Hristos. Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav
Autor: Igor Opincă

“Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui” (2 Cronici 16:9)!

Cele mai recente resurse scrise - Ascultarea

Sfințenia care nu face compromisuri
Doar aspirând la neprihănirea absolută putem fi vrednici de a fi „cetățeni împreună cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu” (Efeseni 2:19). În lumina acestei neprihăniri trebuie să ne cercetăm nu do... Citeste mai mult >>
Dorințe
Câte mi-aș dori Isuse, în pribegia mea pe-acest pământ Vin la tine-n ruga mea cu dorințe, Că aș vrea, că aș face, Dar adese ori uit să Te întreb: “ Doamne, care-i Voia Ta?” “Ce pot face să te onorez m... Citeste mai mult >>
Verifică‑ți umblarea cu Hristos
Te rugăm să fii sincer cu tine însuți, să te verifici în ce situație te afli în acest moment. De aceasta va depinde veșnicia ta! Verifică-te: Ești îndrăgostit de frumusețea caraterului lui Hristos? Do... Citeste mai mult >>
Cum să îl auzim pe Dumnezeu?
Iov 33:14 "Dumnezeu vorbește însă când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama." Principalul mod prin care vorbește Dumnezeu este Cuvântul Său, Biblia; iar doar când are instrucțiuni specia... Citeste mai mult >>
Copiii Domnului nu dau și nici nu iau mită
Psalmul 15 și numeroase alte versete biblice ne poruncesc să nu luăm mită: judecătorii, polițiștii și medicii creștini trebuie să știe și să împlinească dreptatea, să își facă serviciul in frica de Do... Citeste mai mult >>
Zi de vara
Zi de vara 15/06/2916 Lui Isus m am predat Viața, inima in a Sa manuale am dat. . Isus, pe cruce, la Golgota al Său Sânge Sfânt a vărsat, Pentru că al nostru păcat să fie iertat. Prin jertfa -I Sânge... Citeste mai mult >>
Calcati pe urmele mele 1Corinteni 11-1
1 Corinteni 11:1 VDC Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos. Suntem chemati sa-l urmam pe apostolul Pavel calacindu-i pe urme, ca sa ajungem la urmele Domnului Christos in... Citeste mai mult >>
Porunca de a-L cinsti pe Domnul dată conducătorilor
Știm că orice stăpânire omenească, fie în regate- ereditară, fie aleasă de oameni- în republici-este cu îngăduință de la Domnul Cel Atotputernic. Dar, e interesant că în Ps. 2 se dă o poruncă împărați... Citeste mai mult >>
Logica poruncii
Când îmi porunceşti în numele autoritãţii, mi se întristeazã faţa; când îmi porunceşti în numele binelui logic, al argumentului raţional, faţa mi se lumineazã.
Jertfire
"Altarul tău să ardă necurmat, iar dacă după ce ai adus o jertfă lui Dumnezeu, ţi se cere să te pui pe tine însuţi pe Altar, să nu spui nu mistuirii, fiindcă cine slujeşte Altarului are parte din alta... Citeste mai mult >>