Psalmul 93 – Dumnezeu domnește! - Comentariu biblic

Categoria: Comentarii biblice

1. „Domnul împărățește îmbrăcat cu măreție; Domnul este îmbrăcat și încins cu putere, de aceea lumea este tare și nu se clatină.
2. Scaunul Tău de domnie este așezat din vremuri străvechi; Tu ești din veșnicie!
3. Râurile vuiesc, Doamne, râurile vuiesc tare, râurile se umflă cu putere.
4. Dar mai puternic decât vuietul apelor mari și mai puternic decât vuietul valurilor năpraznice ale mării, este Domnul în locurile cerești.
5. Mărturiile Tale sunt cu totul adevărate; sfințenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cât vor ține vremurile.”

Un imn al regalității

Fiind un imn al regalității lui Dumnezeu asupra Universului și istoriei, Psalmul 93 deschide seria psalmilor împărătești (93‑101), care-L glorifică pe Dumnezeu în calitatea Sa de Creator și Domn absolut peste Creația Sa.

Psalmul 93 este folosit în serviciile divine de la sinagogă, făcând parte dintre cei doisprezece psalmi sabatici, care sunt intonați cu ocazia intrării în Sabat, vineri seara, la asfințit.

Guvernarea divină este o realitate. Cerul nu cunoaște nici anarhia (domnia nimănui), nici democrația (domnia tuturor asupra tuturor), nici aristocrația (domnia unora asupra altora), ci teocrația (domnia lui Dumnezeu asupra întregii Creații). Lucrul aceasta se întâmplă nu pentru că Dumnezeu este un tiran nemilos, care nu vrea să împartă tronul Său cu nimeni, ci pentru că aceasta este ordinea firească a lucrurilor.

În calitatea Sa de Creator și Susținător al Creației, doar Dumnezeu are autoritatea unui Suveran absolut, doar El merită închinarea deplină și doar El are în mâinile Sale pârghiile care asigură stabilitatea, durabilitatea și armonia întregului Univers creat.

Nicio ființă inteligentă, care-L cunoaște pe Dumnezeu în sfințenia, dreptatea și neprihănirea Sa, dar și în dragostea, îndurarea și bunătatea Sa, nu neagă calitatea Sa de Suveran absolut. Doar Lucifer a negat această calitate divină, râvnind la o poziție în cer pe care nu o merita: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt” (Isaia 14,13.14).

Consecințele acestei aspirații nenaturale și nesfinte, pe care Biblia nu o explică, ci doar o definește ca fiind „taina fărădelegii” (2 Tesaloniceni 2,7), le vedem și le trăim cu toții.

Dumnezeu este Suveranul absolut și singurul care merită domnia universală, dar și închinarea din partea creaturilor Sale. Și totuși, acest Dumnezeu infinit în înțelepciune, putere și dragoste este dispus să-Și împartă tronul cu ființe nevrednice ca noi. Dacă cineva se îndoiește de acest lucru, să-și reamintească una dintre cele mai frumoase promisiuni făcute de Dumnezeu copiilor Săi credincioși: „Celui ce va birui îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie” (Apocalipsa 3,21).

Atunci când infinitul divin este dispus să împartă tronul cu finitul uman, când atotputernicia lui Dumnezeu este dispusă să se unească cu slăbiciunea omului, când veșnicia Sa este dispusă să se unească cu vremelnicia noastră, nu putem decât să exclamăm asemenea apostolului Pavel: „Fără îndoială, mare este taina evlaviei” (1 Timotei 3,16). Având un asemenea Împărat, nu ne mai putem dori altceva.

„Domnul împărătește!”

Aclamația „Domnul împărătește” din primul verset poate fi regăsită și în Psalmii 96,10; 97,1 și 99,1, fiind echivalentul expresiei: „Trăiască regele!” Când preotul Iehoiada l-a uns ca împărat pe tânărul Ioas, în vârstă de doar șapte ani, prezentându-l apoi poporului, mulțimea a exclamat: „Trăiască împăratul!” (2 Regi 11,12), semn ca stabilitatea politică și ordinea socială erau asigurate.

Privind atent la lumea în care trăim și conștientizând pericolele care o pândesc la fiecare pas, ne întrebăm: Cum este posibil ca această lume rea, egoistă și violentă să supraviețuiască în mijlocul atâtor primejdii aduse de prezența păcatului. Răspunsul este unul singur: Deasupra lumii „Domnul împărătește îmbrăcat în măreție; Domnul este îmbrăcat și încins cu putere; de aceea lumea este tare și nu se clătina” (vers.1).

Fără domnia Lui și fără legile pe care le-a stabilit pentru buna funcționare a Universului, totul s-ar prăbuși în neant. Iar pământul nostru, pe care se desfășoară drama milenară a păcatului, demult s-ar fi autodistrus ca într-o uriașă explozie necontrolată.

Dacă astăzi existăm în pofida unei istorii milenare a păcatului, acest lucru se datorează în exclusivitate puterii, înțelepciunii, milei, harului și dragostei Marelui Împărat. Păcatul și rebeliunea împotriva guvernării Creatorului are în sine germenii autodistrugerii. Ca să dispărem de pe scena vieții din acest Univers imens, nu trebuie decât să rămânem în starea de păcat și va fi de ajuns.

Dragostea Marelui Împărat față de creaturile Sale căzute în păcat a găsit însă soluția salvatoare. Această soluție are un singur nume: crucea lui Christos. Acolo, pe crucea de pe Calvar, Dumnezeu a împărățit îmbrăcat cu aceeași măreție și încins cu aceeași putere cu care împărătește și astăzi pe tronul slavei Sale.

De ce lumea în care trăim nu se clătina și este încă în picioare după atâtea milenii de istorie a păcatului? Pentru că pe fiecare bucată de pâine pe care o mâncăm, în fiecare pahar de apă pe care-l bem, pe fiecare floare pe care o admirăm și pe fiecare binecuvântare de care ne bucurăm se află întipărită crucea lui Christos, dovada supremă că Împăratul nostru merită întreaga dragoste, întregul respect și întreaga închinare a ființelor create.

Într-adevăr, „a Celui ce șade pe scaunul de domnie și a Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor” (Apocalipsa 5,13).

„Tu ești din veșnicie!”

Când împăratul Franței de altă dată murea, urmându-i la tron succesorul de drept, în capitală se auzea cunoscuta afirmație: „Le roi est mort! Vive le roi!” („Regele a murit! Trăiască regele!”).

Așa se întâmplă pe pământul nostru, unde totul este vremelnic și schimbător. Se succed orânduirile și se succed „stăpânii” lumii. Se schimbă actorii, însă piesa rămâne aceeași: marea dramă a păcatului.

Guvernarea lui Dumnezeu este însă într-un contrast izbitor cu ceea ce vedem pe pământ. Ea este veșnică. Pe tronul ceresc nu se succed diferite persoane, ci Unul singur domnește pentru totdeauna. „Scaunul Tău de domnie este așezat din vremuri străvechi; Tu ești din veșnicie! Râurile vuiesc, Doamne, râurile vuiesc tare, râurile se umflă cu putere. Dar mai puternic decât vuietul apelor mari, și mai puternic decât vuietul valurilor năpraznice ale mării este Domnul în locurile cerești” (vers.2‑4).

Chiar dacă Dumnezeu ar ceda tronul slavei Sale unor creaturi, lăsându-le pe ele să guverneze asupra întregii Creații, cine ar fi capabil să-I ia locul? Cine ar avea atotputernicia, înțelepciunea Sa infinită și capacitatea de a cunoaște viitorul așa cum se manifestă în Persoana Sa?

Chiar dacă Dumnezeu ar ceda tronul slavei Sale unor creaturi, niciuna nu s-ar simți vrednică și capabilă să-I ia locul. Doar Lucifer a avut această pretenție, iar istoria care a urmat căderii lui o cunoaștem cu toții.

Dumnezeu domnește din veșnicie și va domni în veșnicie. Aceasta este garanția armoniei universale și a fericirii tuturor ființelor create. Orice schimbare a acestei ordini firești ar însemna haos, căci Universul s-ar prăbuși în sine însuși.

De aceea, să ne alăturăm fiilor lui Core, exclamând cu bucurie: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veșnic; toiagul de domnie al Împărăției Tale este un toiag de dreptate” (Psalmul 45,6).

O „haină” care nu va fi demodată

În Împărăția slavei lui Dumnezeu se poartă o singură „haină”, de o singură „culoare”, dar care nu se va demoda niciodată: „haina” sfințeniei. De ce? Pentru că așa este Dumnezeu: sfânt în toate căile Sale și drept în toate hotărârile Sale.

Psalmul 93 se încheie într-o notă de optimism și încredere cu privire la domnia lui Dumnezeu asupra Creației Sale: „Mărturiile Tale sunt cu totul adevărate; sfințenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cât vor ținea vremile” (vers.5).

Ce garanție avem că guvernarea lui Dumnezeu va fi veșnică? Faptul că ea se întemeiază pe adevăr și dreptate. Istoria zbuciumată a lumii în care trăim ne oferă nenumărate dovezi în sprijinul unui mare adevăr: Atunci când un scaun de domnie nu se întemeiază pe adevăr și dreptate, ci pe minciună și nedreptate, acel scaun de domnie nu dăinuiește. Și pentru că Dumnezeu este sfânt și drept, în Universul pe care l-a creat doar adevărul, neprihănirea și dreptatea au viitor.

Vrei și tu să ai un viitor strălucit, chiar dacă te afli pe pragul mormântului? Atunci îmbrățișează valorile Împărăției cerești: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea și înfrânarea poftelor” (Galateni 5,22.23).

Aceste valori nu vor fi niciodată condamnate de vreo lege, căci ele reprezintă însuși caracterul Marelui Împărat. Pentru a le dobândi, se cere luptă. O luptă teribilă cu noi înșine, căci ne aflăm de ambele părți ale baricadei.

Însă nu suntem singuri în această luptă: Duhul Sfânt este la dispoziția noastră. Lupta este teribilă, dar merită. La finalul ei, vom fi ca El, ca Împăratul nostru veșnic. Mai mult decât atât, ca răsplată El ne va invita să ședem cu El pe scaunul Său de domnie, acolo unde vom avea o cu totul altă perspectivă asupra lumii și vieții.

sursa: https://www.loribalogh.ro/