Psalmul 59 – O rugăciune pentru izbăvire - Comentariu biblic

Categoria: Comentarii biblice

Către mai-marele cântăreților. „Nu nimici”. O cântare de laudă a lui David, făcută când a trimis Saul să-i împresoare casa ca să-l omoare.

„Dumnezeule, scapă-mă de vrăjmașii mei, ocrotește-mă de potrivnicii mei!
Scapă-mă de răufăcători, izbăvește-mă de oamenii setoși de sânge!
Căci iată-i că stau la pândă să-mi ia viața; niște oameni porniți la rău urzesc lucruri rele împotriva mea, fără să fiu vinovat, fără să fi păcătuit, Doamne!
Cu toată nevinovăția mea, ei aleargă, se pregătesc: trezește-Te, ieși înaintea mea și privește!
Doamne, Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel, scoală-Te, ca să pedepsești toate neamurile! N-avea milă de niciunul din acești vânzători nelegiuiți.
Se întorc în fiecare seară, urlă ca niște câini și dau ocol cetății.
Da, din gura lor țâșnește răul, pe buzele lor sunt săbii; căci zic: „Cine aude?”
Dar Tu, Doamne, râzi de ei, Tu Îți bați joc de toate neamurile.
Oricare le-ar fi puterea, eu în Tine nădăjduiesc, căci Dumnezeu este scăparea mea.
Dumnezeul meu, în bunătatea Lui, îmi iese înainte, Dumnezeu mă face să-mi văd împlinită dorința față de cei ce mă prigonesc.
Nu-i ucide, ca să nu uite lucrul acesta poporul meu, ci fă-i să pribegească, prin puterea Ta, și doboară-i, Doamne, Scutul nostru!
Gura lor păcătuiește la fiecare vorbă care le iese de pe buze: să se prindă în însăși mândria lor, căci nu spun decât blesteme și minciuni.
Nimicește-i în mânia Ta, prăpădește-i ca să nu mai fie! Fă-i să știe că împărățește Dumnezeu peste Iacov, până la marginile pământului.
Se întorc în fiecare seară, urlă ca niște câini și dau ocol cetății.
Umblă încoace și încolo după hrană și petrec noaptea nesătui.
Dar eu voi cânta puterea Ta; dis-de-dimineață voi lăuda bunătatea Ta. Căci Tu ești un turn de scăpare pentru mine, un loc de adăpost în ziua necazului meu.
O, Tăria mea! Pe Tine Te voi lăuda, căci Dumnezeu, Dumnezeul meu cel prea bun, este turnul meu de scăpare.”

O primejdie extremă

Din punct de vedere tematic, Psalmul 59 se aseamănă cu cei trei psalmi anteriori (56,57 și 58), fiind o rugăciune pentru izbăvire dintr-o primejdie extremă, cu care se confrunta David în acea perioadă.

Este vorba de perioada de început a persecuțiilor la care a fost suspus autorul, pe când se afla încă acasă, în mijlocul familiei. În acele momente, pentru David lucrurile nu erau încă destul de clare cu privire la Saul și intențiile ucigașe ale acestuia. Din cauza incertitudinilor acelei perioade, în care lucrurile încă nu luaseră o turnură gravă, nici teama psalmistului nu era prea conturată.

Până în clipa în care s-a mutat în palatul regal, David avusese o viață obișnuită. Neobișnuitul a apărut în viața sa de abia după ce, ajuns la curtea lui Saul, s-a confruntat cu invidia și răutatea împăratului, ce îi pusese gând rău tânărului neexperimentat, dar atât de iubit de popor.

Contextul istoric în care a fost scris Psalmul 59 este legat de vestea pe care David a primit-o cu privire la intențiile lui Saul de a-l ucide. (vezi 1 Samuel 19,11‑18 ) Aflând că împăratul a trimis niște spioni ca să-l prindă în cursă, David se vede într-un mare pericol. Din acest simțământ al unui pericol extrem s-a născut strigătul său după ajutorul lui Dumnezeu, concretizat în versurile Psalmului 59.

Cântărea este structurată în două părți: versetele 1‑10 reprezintă strigătul său după ajutorul lui Dumnezeu, iar versetele 11‑17 cuprind o cerere adresată lui Dumnezeu pentru a-i pedepsi pe cei care urmăreau să-i ia viața.

În versurile psalmului, David declară că Dumnezeu poate salva, are puterea de a salva și are un plan de salvare a copiilor Săi, deveniți într-un anumit sens „protejații Săi”. Pentru poporul evreu, acest psalm evocă perioadele de persecuții naționale, fiind recitat ca o încurajare în momentele sale de criză.

„Dumnezeule, scapă-mă!”

Strigătul plin de încărcătură emoțională al psalmistului nu este fără adresă: „Dumnezeule, scapă-mă de vrăjmașii mei, ocrotește-mă de protivnicii mei! Scapă-mă de răufăcători, izbăvește-mă de oamenii setoși de sânge!” (vers.1.2).

David nu a fost un teoretician al rugăciunii, însă s-a rugat mai mult și mai fierbinte decât mulți dintre teoreticienii rugăciunii din zilele noastre. Fiind confruntată cu răutatea, tentația naturii umane este să răspundă răului cu rău, răutății cu răutate. Însă, deși răutatea este molipsitoare, David nu s-a lăsat contaminat de ea. Întotdeauna a găsit resurse să iasă din situații limită fără să răspundă cu răutate.

Secretul? S-a sprijinit întotdeauna pe Dumnezeu. Când a eșuat, a plâns; când a naufragiat din punct de vedere moral, s-a pocăit; iar când s-a confruntat cu răutatea celor din jur, a alergat la Dumnezeu, prinzându-se cu ambele mâini de El, prin credință. Doar așa a putut rezista îndelungatei perioade de persecuție din partea lui Saul, dar și în momentele de criză prin care a trecut în calitate de împărat al lui Israel.

Rugăciunea sa arzătoare: „Dumnezeule, scapă-mă!” înseamnă de fapt: „Smulge-mă de aici! Sunt prins într-o cursă din care nu există scăpare. Doar Tu, Doamne, mă poți scoate din lațul pe care mi l-au întins vrăjmașii mei. Dacă nu mă vei scăpa, voi pieri.”

„Ocrotește-mă” (literal: „Fă-mă înalt”) este rugăciunea psalmistului de a fi dus de Dumnezeu într-un loc înalt, astfel încât vrăjmașii săi să nu-l poată ajunge. Aceeași rugăciune o regăsim și în Psalmul 18: „Dumnezeu, răzbunătorul meu, care îmi supune popoarele și mă izbăvește de vrăjmașii mei! Tu mă înalți mai presus de protivnicii mei, mă scapi de omul asupritor” (vers.47.48).

David se simte hărțuit ca un animal sălbatic. Și aceasta în propria casă, acolo unde orice om caută liniștea și siguranța intimității. Dilema cea mai mare a psalmistului este legată însă de problema vinovăției sale: „Căci iată-i că stau la pândă să-mi ia viața; niște oameni porniți la rău urzesc lucruri rele împotriva mea, fără să fiu vinovat, fără să fi păcătuit, Doamne. Cu toată nevinovăția mea, ei aleargă, se pregătesc; trezește-Te, ieși înaintea mea și privește!” (vers.3.4).

Este una să suferi când știi că ai făcut ceva rău, și alta este să treci prin experiențe dureroase fără să te simți cu nimic vinovat. Omul e capabil să suporte un car de suferințe, însă cu o condiție: să știe sensul lor. Aici este marea dilemă a psalmistului: Ce rău a făcut încât să merite atâta ură din partea lui Saul? Care era vinovăția lui astfel încât propriul său socru să-i dorească moartea?

Iată întrebări care rod adânc în sufletul omului, dar care pe David nu l-au dus la disperare. Cum ne explicăm acest lucru? Pentru că el a știut întotdeauna să se îndrepte spre izvorul puterii sale: Dumnezeu.

„Doamne, Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel!”

Seria de Nume divine folosite de psalmist ne atrage atenția asupra sursei puterii sale spirituale în cele mai dificile momente din viață. Toate aceste Nume vorbesc despre un Dumnezeu Atotputernic care poartă o grijă deosebită copiilor Săi de pe pământ.

Acestui Dumnezeu nemărginit în putere se roagă David, cerându-I să-i pedepsească nu doar pe vrăjmașii săi direcți, ci și „pe toate neamurile” („toți păgânii”, KJV), adică pe toți cei ce s-au făcut vrăjmași ai lui Dumnezeu prin alegerile și acțiunile lor.

Psalmistul evocă aici dreptatea divină absolută, singura în măsură să instaureze din nou ordinea și armonia în Creația Sa și în viața copiilor Săi. Vrăjmașii lui David sunt comparați cu niște câini semi-sălbăticiți din Orient, care stau ascunși în timpul zilei, pentru ca noaptea să-și facă apariția în târguri și sate în căutare de hrană: „Se întorc în fiecare seară, urlă ca niște câini și dau ocol cetății. Da, din gura lor țâșnește răul, pe buzele lor sunt săbii, căci zic” „Cine aude?” (vers.6.7).

Atitudinea inconștientă a celor răi, care gândesc că nimeni nu vede și nu aude răul pe care-l plănuiesc, îl determină pe psalmist să facă niște afirmații șocante în dreptul lui Dumnezeu: „Dar Tu, Doamne, râzi de ei; Tu Îți bați joc de toate neamurile.” (vers.8)

Însă acesta este doar un mod omenesc și nedesăvârșit de a exprima absurdul și ridicolul mentalității acestor oameni. Oameni care fac abstracție de faptul că toate faptele și gândurile lor se află sub ochiul atotvăzător al Creatorului tuturor lucrurilor.

Nu, Dumnezeu nu râde de nimeni, nici chiar de cei mai nelegiuiți dintre ei. Dimpotrivă, El plânge pentru atitudinea lor răzvrătită, iar inima Lui de Tată e profund mișcată de milă pentru ei. (vezi Osea 11,8) Dacă cineva nu e convins de acest lucru, să se gândească la un singur aspect: De câte ori a fost văzut Mântuitorul râzând în timpul activității Sale pământești? Și, mai ales, de câte ori a râs El de oameni, de necazurile sau slăbiciunile lor?

Pentru Dumnezeu, și oamenii nelegiuiți sunt lucrarea mâinilor Lui, sunt fiii Săi risipitori pe care îi așteaptă cu dor să se întoarcă la El. Atitudinea lor este însă atât de ridicolă în ochii psalmistului, încât el nu a găsit o altă cale de a o exprima.

Oricum, atitudinea psalmistului este demnă de apreciere. Luându-și privirea de la acești „câini” de noapte care „dau ocol cetății” în căutare de pradă, el se îndreaptă spre Cel care a fost Izvorul puterii sale: „Oricare le-ar fi puterea, eu în Tine nădăjduiesc, căci Dumnezeu este scăparea mea. Dumnezeul meu, în bunătatea Lui îmi iese înainte, Dumnezeu mă face să-mi văd împlinită dorința față de cei ce mă prigonesc” (vers.9.10).

Se poate rezista într-o lume rea?

Mesajul vieții lui David este un răspuns fără echivoc la această întrebare: „Se poate!” Dacă el a reușit să reziste în fața răutății vrăjmașilor săi, fiind mereu izbăvit din cursele lor de mâna puternică a lui Dumnezeu, înseamnă că și pentru noi există această șansă. Dar ca să reziști într-o lume coruptă trebuie să faci ceea ce a făcut David: s-a sprijinit cu toată greutatea ființei sale pe Dumnezeul său.

Deși începutul Psalmului 59 este marcat de strigătul sfâșietor al lui David după izbăvire, finalul este luminos. După o serie de imprecații, prin care de fapt psalmistul invocă dreptatea divină absolută, el se întoarce spre Cel pe care-L considera „Scutul nostru” (vers.11), „turnul de scăpare pentru mine”, „locul de adăpost în ziua necazului meu” (vers.16) și „Tăria mea” (vers.17).

Aici, la umbra aripilor Domnului, David găsește izbăvirea dorită. Mesajul psalmului este cât se poate de încurajator pentru toți cei care traversează crize majore în viață: Da, se poate rămâne vertical într-o lume tot mai rea și mai coruptă. Când toți cei din jur Îl renegă pe Dumnezeu, când pe stindardul vieții lor e scris „răutate”, „minciună”, „furt” și „crimă”, șansa noastră de a rezista este să ne întoarcem cu toată ființă spre Dumnezeu, spre Acel Dumnezeu personal pe care David Îl numea „Dumnezeul meu cel prea bun, turnul meu de scăpare” (vers.17).

Însă Dumnezeu nu l-a ridicat pe David din prima clipă. Și aceasta pentru că El are propriul Său calendar, mult diferit de al nostru. El nu l-a scutit de încercări și suferințe din clipa în care David se ruga pentru izbăvire, dar a fost alături de el ani la rândul, izbăvindu-l din orice necaz.

David a crezut în șansa lui și de aceea s-a rugat Dumnezeului său. Deși se vedea depășit de situațiile protivnice, el nu a disperat. A susținut întotdeauna că nu se poate descurca singur și a apelat la rugăciune.

Însă rugăciunea nu este slăbiciune, ci o armă. Cea mai puternică armă cunoscută în marea lupta dintre bine și rău. Rugăciunea este arma absolută. Vom avea și noi înțelepciunea să o folosim?

sursa: https://www.loribalogh.ro/