Psalmul 125 – Un cântec al pelerinilor - Comentariu biblic

Categoria: Comentarii biblice

O cântare a treptelor

1. „Cei ce se încred în Domnul sunt ca Muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie.
2. Cum este înconjurat Ierusalimul de munți, așa înconjoară Domnul pe poporul Său, de acum și până în veac.
3. Căci toiagul de cârmuire al răutății nu va rămâne pe moștenirea celor neprihăniți, pentru ca cei neprihăniți să nu întindă mâinile spre nelegiuire.
4. Doamne, varsă-Ți binefacerile peste cei buni și peste cei cu inima fără prihană!
5. Dar pe cei ce apucă pe căi lăturalnice, să-i nimicească Domnul împreună cu cei ce fac rău! Pacea să fie peste Israel !”

O cântare a treptelor

Psalmul 125 face parte din grupul celor cincisprezece psalmi întitulați „ai treptelor” (120‑134), fiind cântați cu ocazia pelerinajelor la Ierusalim în timpul marilor sărbători religioase anuale: Paștele, Rusaliile și Sărbătoarea Corturilor. Deoarece acești psalmi sunt legați de cele trei pelerinaje anuale, ei pot fi numiți și „psalmi ai suirilor”.

Din cauza lipsei informațiilor, este imposibil de plasat mesajul acestui poem într-un cadru istoric precis. Acesta este motivul pentru care comentatorii au opinii diferite cu privire la cadrul istoric pe care-l vizează mesajul său.

Unii comentatori susțin că autorul se referă la iudeii întorși din exilul babilonian și la opoziția întâlnită de poporul iudeu din partea popoarelor păgâne vecine, pe vremea lui Ezra și Neemia. Alți comentatori, dimpotrivă, consideră că drepții de care se amintește în cântare trebuie căutați în perioada elenistică, perioada în care Antioh al IV-lea Epifanul a încercat să impună poporului evreu cultura și religia greacă.

Însă indiferent de cadrul istoric concret pe care-l are în vedere Psalmul 125, ceea ce este important pentru noi este mesajul său: asigurarea dată oamenilor neprihăniți că Dumnezeu veghează permanent asupra lor. După cum Ierusalimul este în siguranță datorită poziției sale geografice, fiind înconjurat de munți, la fel, cei ce se încred în Domnul sunt în siguranță, fiind înconjurați de ocrotirea divină.

Într-o lume tot mai nesigură, în care „oamenii își vor da sufletul de groază în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate” (vezi Luca 21,26), copiii lui Dumnezeu au nevoie de asigurarea ocrotirii Sale. Într-o lume în care „Diavolul s-a coborât cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme” (vezi Apocalipsa 12,12), cei drepți nu ar avea nicio șansă de supraviețuire dacă nu s-ar odihni „la umbra Celui Atotputernic”, spunând despre Domnul: „El este locul meu de adăpost și cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred” (Psalmul 91,1.2).

Un munte care nu se clatină

Datorită așezării sale geografice, Ierusalimul este o cetate fără egal. Nu fără motiv, fiii lui Core au scris atât de admirativ despre această cetate, exclamând: „Frumoasă înălțime, bucuria întregului pământ este muntele Sionului…” (vezi Psalmul 48, 2).

Fiind așezată pe colina Ofel, la sud de actuala piață a templului, vechea cetate a Ierusalimului avea temelii tari: stâncile unui lanț muntos, care erau separate de înălțimile din jur prin Valea Chedron la răsărit, Valea Hinnom la miazăzi și Valea Tyropoeon la apus. Cel mai înalt punct al cetății ajungea la 753 m, comparativ cu Muntele Măslinilor care ajungea la 830 m.

Această poziționare geografică favorabilă a Ierusalimului, care era practic înconjurat de o centura muntoasă, făcea din Sfânta Cetate un simbol al stabilității, siguranței și păcii. Nu întâmplător etimologia numelui sau ne trimite la ideea de „cetate a păcii”.

Psalmistul merge însă mai departe, văzând în privilegiile așezării geografice a Cetății Sfinte un simbol al ocrotirii divine față de cei neprihăniți: „Cei ce se încred în Domnul sunt ca Muntele Sionului care nu se clătină, ci stă întărit pe vecie. Cum este înconjurat Ierusalimul de munți, așa înconjoară Domnul pe poporul său de acum și până în veac” (vers.1.2)

Limitări impuse răului

De ce este nevoie de ocrotirea lui Dumnezeu? Pentru că în contextul Marii Lupte dintre bine și rău, dintre Christos și Satana, cei care au trecut de partea lui Dumnezeu și a principiilor Sale sunt mult prea slabi și vulnerabili înaintea forțelor experimentate ale răului. Fără ocrotirea divină, cei drepți ar dispărea rapid de pe pământ, fiind nimiciți de Satana și acoliții săi.

Ocrotirea acordată de Dumnezeu copiilor săi credincioși face parte dintr-o strategie cerească cu privire la marele conflict cosmic, constând în limitarea puterii de acțiune a forțelor răului. Fără aceste limitări impuse de Suveranul Universului în lupta dintre bine și rău, acesta din urmă s-ar dezvolta și s-ar extinde fără limite, contaminând și distrugând totul în calea lui.

Iată de ce psalmistul vorbește despre această strategie divină de limitare a forțelor răului și în versetul 3: „Căci toiagul de cârmuire al răutății nu va rămânea pe moștenirea celor neprihăniți, pentru ca cei neprihăniți să nu întindă mâinile spre nelegiuire” (vers.3).

Spre deosebire de religiile păgâne dualiste (zoroastrismul, religia Egiptului antic, etc.), în care forțele binelui și ale răului sunt sensibil egale, învingându-se succesiv unele pe altele, în religia Bibliei lucrurile stau cu totul diferit. Deși forțele răului au o mare libertate de acțiune, totuși Cel care supraveghează totul este Dumnezeu. De aceea, nimic din ceea ce se întâmplă în cer și pe pământ nu se întâmplă fără știrea și aprobarea Sa.

Având o astfel de viziune asupra realității, lupta dintre bine și rău din lumea în care trăim, din societatea căreia îi aparținem, și chiar din propria noastră ființă, nu trebuie să ne sperie. Lupta este crâncenă, este o luptă pe viață și pe moarte, dar Dumnezeu o supraveghează de pe tronul Său de slavă. El limitează acțiunea forțelor râului, ocrotindu-i pe credincioșii Săi. Nu este încurajator acest adevăr?

Psalmul 125 se încheie cu o rugăciune a autorului în care este prezent principiul retribuției: Cei neprihăniți vor fi binecuvântați, iar cei răi vor fi pedepsiți: „Doamne, varsă-Ți binefacerile peste cei buni și peste cei cu inima fără prihană! Dar pe cei ce apucă pe căi lăturalnice să-i nimicească Domnul împreună cu cei ce fac rău!” (vers.4.5).

Este remarcabilă atitudinea psalmistului față de problema răului. Nici el personal nu-și propune să facă dreptate, pedepsindu-i pe cei răi, dar nici nu se încrede în oameni că ei vor putea face dreptate pe pământ. Singura lui speranță în sosirea unui timp al judecății drepte și al retribuției corecte a binelui și răului se află doar în Dumnezeu.

Iar faptul că Dumnezeu intervine, judecând și răsplătind corect faptele și atitudinea fiecărui om, nu poate fi decât o veste bună pentru toți cei care iubesc dreptatea. De aceea, „pacea să fie peste Israel” (vers.5 up.), peste întregul Israel spiritual al vremurilor din urmă! Shalom!

sursa: https://www.loribalogh.ro/