Studiu asupra Evangheliei după Marcu. Introducere. J. G. Bellett

Categorie: Cartile Bibliei
 

Această Evanghelie, care urmeză după aceea a lui Matei, ar părea la prima vedere, ca istorie a evenimentelor, că este doar o descriere mai scurtă a aceloraşi împrejurări; însă dacă starea de veghe a privirii este doar puţin întărită, atunci caracterul distinct care însoţeşte această Evanghelie, şi care arată caracteristicile ei, va fi negreşit înţeles.

Introducerea ei ar părea că o aşează pe ultimul loc în seria sau în succesiunea celor patru Evanghelii. Însă iarăşi, la o cercetare mai amănunţită, se va considera foarte potrivit să ocupe locul al doilea, după cum o şi face.

În ea nu găsim deloc vreo genealogie a Domnului Isus, fie divină, umană sau în raport cu originea Sa evreiască. Ne este prezentat de îndată în umanitatea Lui. Nu ni se descrie naşterea Sa, nici vestitorii naşterii Sale; nici nu ni se menţionează despre zilele Lui de început petrecute în supunere faţă de părinţii Săi, sau sub lege; cu atât mai puţin despre întruparea Sa. Toate acestea, preţioase şi glorioase fiind, sunt lăsate în seama celorlalţi evanghelişti.

Ioan ne spune despre întrupare. „Şi Cuvântul S-a făcut carne”. Acesta este primul şi cel mai înalt gând. Acesta ni-L înfăţişează pe Domnul aşa cum era El divin, sau din veşnicie. Luca ne arată adevărul venirii Sale în această lume, şi relatează modul în care a venit. El ne spune despre naşterea prin umbrirea Duhului Sfânt. Iar apoi el ne lasă să-L privim pentru puţin timp, crescând în înţelepciune şi în statură, în mijlocul împrejurărilor din familie, sau acasă la Nazaret în Galileea.

Matei, reluând la rândul său minunata istorisire, ne arată pe acest Copil născut, şi pe acest Fiu dat, în prezentarea Lui solemnă către poporul Său Israel. Venit, Emanuel, Dumnezeu şi Om într-o Persoană, El ne este prezentat în drepturile şi titlurile Sale ca şi Cârmuitorul promis ieşit din Betleemul lui Iuda.

Marcu deci, trecând pe lângă toate acestea, ni-L arată de îndată în umanitatea Lui. Gloria Lui eternă, întruparea Sa, modul în care El a venit în carne şi în lume, drepturile care fuseseră anunţate pentru El de către glasurile profeţilor şi de către apariţiile cereşti, de îndată ce El a venit, toate sunt omise. El Cel care era de la început, El Cel care, între timp, Se născuse la Betleem, El Cel care a trebuit, ca şi copil, să fie luat prin fugă în Egipt; care mai apoi a crescut în har şi în vârstă la Nazaret, şi, la vârsta de doisprezece ani, vorbea cu cărturarii şi cu învăţătorii legii în templu, pe lângă Unul ca Acesta se trece şi, din primul moment al Evangheliei noastre, El este văzut de către noi ca fiind încins în putere deplină şi natură umană pentru slujbă. „Începutul Evangheliei lui Isus Hristos” sunt primele cuvinte ale lui Marcu.

Iar apoi, după cum am observat, această Evanghelie ar putea să pară că ocupă ultimul loc din cele patru. Dar aceasta este însă doar o primă impresie. În mod caracteristic, această Evanghelie este Evanghelia Domnului nostru Isus ca Rob, sau ca fiind în slujire. Astfel începe, şi tot la fel se menţine pe parcurs şi tot astfel se încheie.

Însă noi nu trebuie să spunem despre Domnul nostru că El este Slujitorul nostru. El întotdeauna ne slujeşte, este adevărat, cu toate acestea El nu este Robul nostru, ci al lui Dumnezeu. A vorbi despre El ca Robul nostru, după cum cineva mi-a sugerat odată, ar însemna să Îl facem subiect al poruncilor noastre, ceea ce nu s-ar putea. Deci deşi în har nemărginit El ne slujeşte, El este în tot timpul Slujitorul lui Dumnezeu şi nu al nostru.

Aşadar aceasta putem urmări în această Evanghelie, atât de multe mângâieri şi atingeri mai amănunţite, o astfel de viaţă de slujire perfectă şi împodobită, care îşi are frumuseţile precum şi esenţa ei, blândeţea şi gentleţea ei precum şi dăruirea şi sacrificiul de sine al ei.

Am observat deja că în general, întâmplările din Marcu sunt aceleaşi cu cele din Matei. Domnul face aceleaşi lucruri şi este văzut în aceleaşi împrejurări. Există totuşi această diferenţă de scop – în Matei El îl încearcă pe Israel, în Marcu El îl slujeşte pe Israel. Prin urmare, în Matei, Domnul este prezentat în toate modurile corespunzătoare, iar şi iar, ca să le fie dăruit orice privilegiu, în timp ce Israel era pus la probă dacă Îl va accepta pe Mesia sau nu.

În Marcu lipsesc toate ritualurile şi ceremoniile. Nu există o prezentare solemnă a Domnului, atunci când începe Evanghelia, dincolo de lucrurile necesare pentru a-L aşeza în lucrarea Sa; şi de îndată ce El este în lucrarea Sa, El trece de la o slujbă la alta cu toată sârguinţa. Iar aceste diferenţe conţin în ele o frumuseţe reală. Pentru slujbă, în chiar natura sau specificul ei, sunt familiare şi sporadice. Răspund prilejurilor atunci când ele se ivesc. Dar, în punerea lui Israel la încercare, Domnul Se arată în Matei cu grijă şi la timpul potrivit în înfăţişări vestite mai dinainte de către profeţii lor; luând în mijlocul lor toate acele trăsături care au împlinit înaintea lor cuvintele propriilor lor Scripturi.

Această varietate este cu siguranţă o parte din perfecţiunea care se leagă de această Carte. Acela pe care Îl vedem în fiecare dintre Evanghelii este purtat prin aceleaşi scene şi împrejurări, pentru că istoria este adevărată; însă Duhul ni-L arată cum trece înaintea noastră prin acele scene, în caractere diferite, toate fiind întemeiate, însă fiecare la fel de necesară ca celelalte, cu scopul de a-L prezenta în plinătatea Lui. Aici, în Marcu, El este Acel Isus care, venind nu să Îi fie slujit ci ca să slujească, „umbla din loc în loc făcând bine”.

Scriitorul acestei Evanghelii este în mod personal, aş putea spune, în concordanţă cu Evanghelia lui. Este acel Marcu sau Ioan numit şi Marcu, pe care Pavel şi Barnaba l-au avut pentru „împlinirea slujbei” lor, şi despre care Pavel cu altă ocazie a spus: „îmi este folositor pentru slujbă.” ( 4:11 ). Şi după cum apostolul Ioan a fost un scriitor potrivit pentru a ne spune despre Acela care era din sânul Tatălui, deoarece el însuşi a stat la sânul Domnului, tot astfel putem observa aici o potrivire asemănătoare a scriitorului cu subiectul acestei Evanghelii.

Aş privi la această Evanghelie distingând părţile în care se arată ea în mod natural, iar apoi luând aminte la ceea ce este caracteristic.

Prima parte – Marcu 1 - 10 - Aceste capitole ne descriu slujbele Domnului în mijlocul poporului Său Israel.

A doua parte – Marcu 11 - 13 - Aceste capitole ne descriu prezentarea Domnului despre El Însuşi, ca Împăratul lor, către poporul Său, rezultatele imediate ale acestui fapt, iar apoi cuvintele Sale profetice despre timpurile şi soarta lui Israel care de acum L-a respins.

A treia parte – Marcu 14 ,15 - Această parte din Evanghelia noastră ne prezintă scena ultimelor suferinţe ale Domnului nostru.

A patra parte – Marcu 16 - Acest ultim capitol Îl arată pe Domnul nostru în înviere.

sursa: https://comori.org/