Faptele apostolilor. Capitolul 5 J. N. Darby

Categorie: Cartile Bibliei
 

Anania şi Safira

Din nefericire, răul îşi face apariţia şi aici. Duhul puternic al lui Dumnezeu era acolo, dar era şi carnea. Erau câţiva care doreau să aibă creditul devotamentului pe care îl produce Duhul Sfânt, deşi le lipsea acea încredere în Dumnezeu şi acea renunţare la sine care, arătându-se pe drumul dragostei, constituie toată valoarea şi tot adevărul acestui devotament. Însă incidentul doar oferă o ocazie pentru manifestarea din nou a puterii Duhului lui Dumnezeu, a prezenţei lui Dumnezeu care acţionează dinăuntru împotriva răului; aşa cum capitolul precedent a arătat puterea Lui în afară şi roadele preţioase ale harului Său. Dacă nu există rodul simplu al binelui descris deja, atunci intervine puterea binelui împotriva răului. Starea prezentă a Adunării, ca întreg, este rezultatul puterii răului împotriva binelui. Dumnezeu nu poate tolera răul acolo unde El locuieşte; îl repudiază mai mult decât acolo unde nu locuieşte. Oricât de mare ar fi energia mărturiei pe care o trimite celor de afară, El Îşi exercită toată răbdarea până când nu mai este niciun remediu înăuntru. Cu cât prezenţa Lui este mai mult realizată şi manifestată, cu atât mai mult El Se arată a fi neîndurător cu răul. Nu poate fi altfel. El judecă în mijlocul sfinţilor Săi, unde doreşte sfinţenie; şi aceasta, potrivit cu măsura manifestării Lui. Anania şi Safira, nesocotind prezenţa Duhului Sfânt, al cărui impuls pretindeau că-l urmează, cad morţi înaintea Dumnezeului pe care, în orbirea lor, au căutat să-L înşele, uitând de El. Dumnezeu era în adunare (versetele 1-10).

Puternică, deşi dureroasă, mărturie a prezenţei Sale! Teama pătrunde în orice inimă, şi în cei de afară şi în cei dinăuntru. De fapt, prezenţa lui Dumnezeu este un lucru solemn, oricât de mare ar fi binecuvântarea ce ţine de ea. Efectul acestei manifestări a puterii unui Dumnezeu prezent împreună cu cei pe care-i recunoştea ca fiind ai Lui era foarte mare. Mulţi s-au alăturat prin credinţă mărturiei numelui Domnului - cel puţin din rândul poporului, căci restul nu îndrăzneau. Cu cât poziţia pe care o avem în lume este mai mare, cu atât ne temem de lumea care ne-a dat-o. Această mărturie miraculoasă despre puterea lui Dumnezeu a fost înfăţişată într-un mod chiar mai remarcabil decât înainte, astfel încât oamenii veneau de departe pentru a profita de ea. Apostolii erau în mod constant împreună în pridvorul lui Solomon (versetul 12).

Opoziţia şi gelozia conducătorilor; apostolii sunt din nou puşi în închisoare

Dumnezeu însă Îşi legase manifestarea puterii Sale de ucenicii lui Isus care erau dispreţuiţi, iar această putere se manifesta în afara drumului bătătorit al iudaismului pe care se aflau marele preot şi conducătorii, care urmăreau doar păstrarea propriilor poziţii. Ca urmare a manifestării acestei puteri, lucrarea credincioşilor progresa, iar atenţia poporului era îndreptată spre apostolii care înfăptuiau acele minuni; pentru aceste motive, împotrivirea şi gelozia conducătorilor creşte şi ei decid să-i pună din nou pe apostoli în închisoare. În această lume, binele întotdeauna lucrează în prezenţa puterii răului.

Se desfăşoară acum o putere diferită de cea a Duhului Sfânt în adunare. Providenţa lui Dumnezeu, care veghează asupra lucrării Sale, putere care acţionează prin slujirea îngerilor, zădărniceşte toate planurile conducătorilor necredincioşi ai lui Israel. Preoţii îi închid pe apostoli în temniţă. Un înger al Domnului deschide porţile închisorii şi îi trimite pe apostoli să-şi continue lucrarea obişnuită în templu. Ofiţerii trimişi de sinedriu găsesc temniţa încuiată şi totul în ordine; apostolii însă dispăruseră.

„Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni“

Între timp, sinedriul este informat că aceştia sunt în templu, unde învaţă pe popor. Derutaţi şi alarmaţi, ei trimit să-i prindă, însă ofiţerii îi aduc fără să folosească violenţa, căci se temeau de popor; aceasta fiindcă Dumnezeu controlează toate lucrurile, până când mărturia Lui este dată atunci când El vrea să fie dată. Marele preot se adresează lor în temeiul interdicţiei care le-o făcuse înainte (versetele 27,28). Răspunsul lui Petru este mai concis decât în prima ocazie şi constituie mai degrabă anunţul unui scop hotărât, decât o mărturie dată unora care nu vor să audă şi care se arătau a fi adversari. În esenţă este acelaşi lucru cu ceea ce spusese prima oară: trebuiau să asculte de Dumnezeu mai degrabă decât de oameni. Opuşi fiind lui Dumnezeu, capii lui Israel nu erau decât oameni. Odată spusă aceasta, totul era decis: opoziţia dintre ei şi Dumnezeu era evidentă. Dumnezeul părinţilor lor Îl înviase pe Isus, pe care conducătorii lui Israel Îl răstigniseră. Apostolii erau martorii Lui şi aşa era şi Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu Îl dăduse celor care ascultau de El. Totul a fost spus; poziţia era clar declarată. Petru, în numele apostolilor, ia în mod oficial această poziţie de partea lui Dumnezeu şi a lui Hristos, în concordanţă cu pecetea Duhului Sfânt care, dat celor credincioşi, aduce mărturie în numele Mântuitorului. Nu este însă vorba de mândrie, nici de voinţă proprie: el trebuie să asculte de Dumnezeu. Îşi ia în continuare locul împreună cu Israel („Dumnezeul părinţilor noştri“, spune el), însă acesta este locul mărturiei pentru Dumnezeu în Israel. Sfatul lui Gamaliel reuşeşte să curme planurile sinedriului, căci Dumnezeu Îşi are întotdeauna instrumentele pregătite, necunoscute poate nouă, atunci când împlinim voia Lui; totuşi, ei pun ca apostolii să fie bătuţi, le poruncesc să nu mai predice şi le dau drumul. Nu ştiau cum să procedeze - n-au făcut decât ca împotrivirea voinţei lor să fie şi mai evidentă, în timp ce vedem cât de simplă este calea atunci când eşti trimis de Dumnezeu şi faci în mod conştient voia Lui. Trebuie să ascultăm de Dumnezeu.

Dumnezeu Însuşi Îşi susţine mărturia

Scopul acestei ultime părţi a capitolului este să arate cum grija providenţială a lui Dumnezeu, fie prin intermediul îngerilor, în mod miraculos, fie prin îndrumarea inimii oamenilor pentru împlinirea scopurilor Sale, era exercitată în beneficiul Adunării, aşa cum Duhul lui Dumnezeu dădea mărturie şi Îşi manifesta puterea în ea. Apostolii, nicidecum înspăimântaţi, se reîntorc plini de bucurie că au fost socotiţi vrednici să sufere pentru numele lui Isus. Şi în fiecare zi în templu sau din casă în casă, ei nu încetează să înveţe şi să predice vestea bună despre Isus, Hristosul. Oricât de slabi ar fi ei, Dumnezeu Însuşi Îşi susţine mărturia.

sursa: https://comori.org/