Faptele apostolilor. Capitolul 4 J. N. Darby J. N. Darby

Categorie: Cartile Bibliei
 

Întemniţarea apostolilor

Însă, în timp ce el vorbea astfel, preoţii, căpitanul templului şi saducheii au venit şi au pus mâna pe ei, fiind necăjiţi că propovăduiau învierea, pe care necredinţa şi sistemul lor dogmatic nu o puteau primi. I-au pus în închisoare, căci se înserase. Nădejdea lui Israel era înlăturată; harul lui Dumnezeu vorbise în zadar, mare şi răbdător aşa cum era. Totuşi, mulţi au crezut cuvântul lor: cinci mii de persoane deja Îl mărturiseau pe Domnul Isus.

Am văzut mesajul pe care Dumnezeu, în harul Său, l-a trimis lui Israel prin gura lui Petru. Vom vedea acum nu numai primirea (deja remarcată) de care acest mesaj s-a bucurat din partea conducătorilor poporului, ci şi răspunsul deliberat, venit din adâncul inimii lor. Dimineaţa, conducătorii, bătrânii şi cărturarii s-au adunat la Ierusalim, împreună cu Ana şi cu familia lui; şi, punând pe apostoli în mijlocul lor, ei întreabă prin ce putere sau în ce nume făcuseră aceştia minunea cu ologul (versetele 5-7). Petru, plin de Duhul Sfânt, declară - vestind întregului Israel cu cea mai mare promptitudine şi cu tot curajul - că totul fusese făcut prin Isus, pe care ei Îl răstigniseră şi pe care Dumnezeu Îl înviase dintre cei morţi. Astfel, Duhul lui Dumnezeu declară în mod oficial prin Petru poziţia lui Dumnezeu şi pe cea a mai-marilor poporului, poziţii care erau complet antagoniste. Isus era Piatra lepădată de ei, zidarii, care devenise capul unghiului. Mântuirea nu putea fi găsită în nimeni altul. Apostolul nu-i menajează în niciun fel pe adversari şi pe conducători; dar face tot posibilul pentru a câştiga poporul ignorant şi înşelat. Sinedriul i-a recunoscut ca fiind însoţitori ai lui Hristos; iar omul care fusese vindecat era acolo. Ce puteau spune sau face în faţa mulţimii care fusese martoră la minune? Ei nu fac decât să arate o voinţă în mod hotărât opusă Domnului şi mărturiei Sale şi să cedeze opiniei publice, lucru care era necesar pentru propria lor imagine - motivaţie de care erau dominaţi. Au poruncit apostolilor, ameninţându-i, să nu mai înveţe pe nimeni în numele lui Isus. Putem remarca aici că Satan avea unelte saducheice îndreptate împotriva învăţăturii despre înviere, aşa cum avea farisei ca instrumente împotriva unui Hristos viu. Trebuie să ne aşteptăm la o opoziţie bine organizată a lui Satan împotriva adevărului.

Porunca lui Dumnezeu şi interdicţia din partea oamenilor

Petru şi Ioan însă nu îngăduie nicio ambiguitate cu privire la umblarea lor. Dumnezeu le poruncise să-L predice pe Hristos; interdicţia omului nu avea nicio greutate pentru ei. „Nu putem“, spun ei, „să nu vorbim despre lucrurile pe care le-am văzut şi auzit“ (versetele 19,20). Ce poziţie pentru conducătorii poporului! În consecinţă, o mărturie ca aceasta demonstrează cu claritate că mai-marii lui Israel erau căzuţi din locul de interpreţi ai voii lui Dumnezeu. Apostolii nu-i îndepărtează, nici nu-i atacă; Dumnezeu avea să-i judece. Însă ei acţionează direct ca din partea lui Dumnezeu şi nu iau în consideraţie deloc autoritatea acestora cu privire la lucrarea pe care Dumnezeu le-o încredinţase. Mărturia lui Dumnezeu era cu apostolii, şi nu cu cârmuitorii templului; iar prezenţa lui Dumnezeu era în Adunare, şi nu în templu.

Puterea Duhului Sfânt, prezenţa lui Dumnezeu şi călăuzirea în mijlocul ucenicilor

Petru şi Ioan se întorc la ai lor, căci era format de acum un grup separat, unde cei care-l compuneau se cunoşteau unii pe alţii; şi toţi, mişcaţi de Duhul Sfânt (căci acolo locuia Dumnezeu prin Duhul Său, nu în templu), îşi ridică glasul către Dumnezeu, Cârmuitorul tuturor lucrurilor, recunoscând că această împotrivire a conducătorilor nu era decât împlinirea cuvântului, planurilor şi scopurilor lui Dumnezeu. Aceste ameninţări nu reprezentau decât ocazia de a-I cere lui Dumnezeu să-Şi manifeste puterea în legătură cu numele lui Isus. Într-un cuvânt, lumea (incluzându-i pe iudei, care formau o parte din ea în împotrivirea lor) se ridicase împotriva lui Isus, Slujitorul lui Dumnezeu, şi se împotrivise mărturiei aduse Lui. Duhul Sfânt este puterea acestei mărturii, fie găsită în curajul celor care dădeau mărturie (versetul 8), fie în prezenţa Sa în adunare (versetul 31), în energia de slujire (versetul 33) sau în roadele ce sunt din nou produse printre sfinţi cu o putere care face vădit faptul că Duhul Sfânt are stăpânire în inimile lor peste toate motivele care influenţează omul, făcându-i să umble în virtutea acelora a căror sursă este El. Avem aici deci energia Duhului în prezenţa împotrivirii, aşa cum înainte am văzut roada Sa în aceia în mijlocul cărora locuia. Tot mai mulţi convertiţi îşi vând bunurile şi pun banii la picioarele apostolilor; printre ei, un bărbat căruia Duhului Sfânt Îi face plăcere să-i distingă numele - Barnaba, din insula Cipru.

Ca o recapitulare, acest capitol descoperă pe de o parte starea iudeilor, lepădarea de către ei a mărturiei care le era adresată în har, iar de cealaltă, puterea Duhului Sfânt, prezenţa şi călăuzirea lui Dumnezeu aflate în altă parte, anume în mijlocul ucenicilor.

Aceste trei capitole (2, 3 şi 4) prezintă formarea Adunării, precum şi caracterul ei binecuvântat prin Duhul Sfânt care locuia în ea. Ele ne prezintă frumuseţea ei de la început, formată fiind de către Dumnezeu şi reprezentând locuinţa Lui.

sursa: https://comori.org/