Categorie: Cartile Bibliei
Cuvântarea de pe Muntele Maslinilor; profetie si învatatura
Am vazut deja ca respingerea marturiei Împaratiei în har este cauza judecatii care cade asupra Ierusalimului si asupra locuitorilor lui. Capitolul 24 ne da pozitia acestei marturii în mijlocul poporului; de asemenea vedem natiunile si relatia lor cu marturia data de ucenici; apoi starea Ierusalimului ca urmare a respingerii lui Mesia si dispretului fata de marturia Lui; în sfârsit, vedem rasturnarea universala care trebuie sa aiba loc la sfârsitul acestor vremuri - stare de lucruri care se va termina la aparitia Fiului Omului, când va avea loc strângerea alesilor lui Israel din cele patru vânturi.
Acest pasaj remarcabil merita toata atentia; el este în acelasi timp o profetie si o învatatura adresata ucenicilor pentru a-i conduce în umblarea pe care aveau s-o aiba în mijlocul evenimentelor viitoare.
Isus paraseste templul, si aceasta pentru totdeauna - act solemn, care, am putea spune, executa judecata care fusese pronuntata mai devreme. Casa lui Israel era acum pustie. Dar inima ucenicilor ramâne înca înlantuita de templul acesta prin vechile lor prejudecati. Ei atrag atentia Domnului Isus asupra minunatelor zidiri care formau ansamblul acesta. Isus le vesteste distrugerea totala. Apoi, retrasi pe muntele Maslinilor împreuna cu El, ucenicii Îl întreaba când se vor întâmpla aceste lucruri si care va fi semnul venirii Sale si a sfârsitului veacului (versetul 3). Ei pun împreuna aceste evenimente si anume distrugerea templului, venirea lui Hristos si sfârsitul veacului. Acest sfârsit al veacului, trebuie sa remarcam, este sfârsitul perioadei în care Israel era supus sub vechiul legamânt, perioada care trebuia sa înceteze pentru a face loc lui Mesia si noului legamânt. Trebuie de asemenea remarcat ca este vorba de guvernarea pamântului de catre Dumnezeu si de judecatile care se vor exercita la venirea lui Hristos, care vor pune capat veacului de atunci. Ucenicii confundau ceea ce Domnul le-a spus despre distrugerea templului, cu aceasta epoca *. Domnul trateaza subiectul din punctul Sau de vedere (adica punctul de vedere al marturiei pe care ucenicii trebuiau sa o dea în mijlocul iudeilor în timpul absentei Sale, pâna la sfârsitul veacului). El nu adauga nimic în legatura cu distrugerea Ierusalimului pe care o anuntase deja. Timpul venirii Sale era tinut ascuns în planul lui Dumnezeu. Mai mult, nimicirea Ierusalimului de catre Titus, va pune capat în fapt pozitiei pe care o avea în vedere învatatura Domnului. Din momentul acela nu va mai exista nici o marturie care sa poata fi recunoscuta în mijlocul iudeilor. Când aceasta pozitie va fi reluata, doar atunci se va relua si aplicabilitatea acestui pasaj. Dar de la nimicirea Ierusalimului si pâna în momentul acela, numai Biserica este avuta în vedere.
* De fapt aceasta pozitie a lui Israel si marturia care se refera la ea au fost întrerupte prin distrugerea Ierusalimului. De aceea acest eveniment este prezentat alaturi de profetie, dar cu siguranta nu reprezinta o împlinire a acestei profetii, pentru ca Domnul înca n-a venit, nici necazul cel mare; dar starea de lucruri la care Domnul face aluzie pâna la sfârsitul versetului 14, a fost supusa unei întreruperi violente si juridice, prin distrugerea Ierusalimului în asa fel încât exista din acest punct de vedere o legatura între cele doua evenimente.
Împartirea cuvântarii
Cuvântarea Domnului are trei parti. Prima, starea generala a ucenicilor si a lumii în timpul marturiei, pâna la sfârsitul versetului 14. A doua, perioada caracterizata prin faptul ca urâciunea pustiirii este asezata în locul sfânt (versetul 15). Iar a treia, venirea Domnului si strângerea alesilor lui Israel.
Marturia pâna la sfârsitul veacului
Iata ceea ce caracterizeaza timpul marturiei ucenicilor: hristosi falsi, falsi profeti în mijlocul iudeilor, persecutarea celor care dau marturie si care vor fi dati pe mâna natiunilor. Dar mai sunt prezentate detalii si cu privire la aceste vremuri: vor fi hristosi falsi în Israel, vor fi razboaie, foamete, ciume si cutremure. Ucenicii nu trebuie sa se tulbure: înca nu va fi sfârsitul. Aceste lucruri nu vor fi decât un început al durerilor (versetele 5-8). Toate aceste lucruri erau în mod deosebit exterioare. Existau alte evenimente care vor încerca si mai mult pe ucenici - lucruri mai profunde. Ucenicii vor fi dati pentru a fi chinuiti, urâti, omorâti de toate natiunile. Consecinta se va vedea printre aceia care marturisesc doar ca sunt ucenici, si anume multi dintre ei vor gasi pricini de poticnire; si se vor vinde unul pe altul. Vor aparea falsi profeti care vor însela pe multi, si pentru ca nelegiuirea va creste dragostea multora se va raci - trist tablou. Dar aceste lucruri fac loc aratarii credintei care va fi pusa la încercare. Acela care va starui pâna la sfârsit va fi mântuit. Iata deci cum stau lucrurile în sfera marturiei. Iar ceea ce Domnul spune nu se limiteaza numai la marturia din Canaan; dar toate sunt în legatura cu aceasta tara ca centru al cailor lui Dumnezeu, Canaanul fiind de asemenea punctul de plecare al marturiei.
Apoi (versetul 14) evanghelia Împaratiei va fi predicata în întreaga lume ca o marturie fata de toate natiunile; si atunci va veni sfârsitul - sfârsitul veacului. Si chiar daca cerul va fi sursa de autoritate atunci când va fi stabilita Împaratia, Canaanul si Ierusalimul vor fi centrul ei pamântesc. De aceea ideea Împaratiei, desi ea se întinde asupra întregii lumi, ne directioneaza totusi gândurile catre tinutul lui Israel. Aici se vorbeste despre "aceasta evanghelie a Împaratiei" *; nu este vorba de proclamarea unirii Bisericii cu Hristos, nici de rascumparare în plinatatea ei, asa cum a fost ea predicata si învatata de apostoli dupa înaltarea Domnului; ci este vorba de Împaratia care urmeaza sa fie întemeiata pe pamânt asa cum vestise Ioan Botezatorul si Domnul Însusi. Va fi momentul în care autoritatea universala a lui Hristos înaltat la cer va fi predicata lumii întregi pentru a pune la încercare ascultarea ucenicilor si pentru a furniza un obiect de credinta pentru toti cei care au urechi de auzit.
* Evanghelia Împaratiei a fost limitata la Israel în capitolul 10 si tocmai acesta este subiectul prezentat si aici, desi modul de prezentare nu este pur doctrinar. Acest subiect al Evangheliei Împaratiei se extinde pâna la versetul 14, fara sa existe o distinctie formala fata de misiunea din capitolul 28 care priveste natiunile. Acolo însa nu se vorbeste de Împaratie, este mai degraba contrariul, desi Hristos este prezentat doar ca înviat, nu si ca înaltat, însa toata puterea Îi fusese data în cer si pe pamânt.
Iata deci istoria generala a lucrurilor ce vor avea loc pâna la sfârsitul veacului, fara a intra însa în subiectul vestirii care a dus la întemeierea Adunarii ca atare. Nimicirea care ameninta Ierusalimul si refuzul iudeilor de a primi evanghelia au facut ca Dumnezeu sa ridice un martor special, prin lucrarea lui Pavel, fara însa a anula prin aceasta adevarul despre Împaratia care va veni. Ceea ce urmeaza în descriere arata ca aceasta întemeiere a marturiei Împaratiei, va avea loc la sfârsit, iar marturia aceea va ajunge la toate natiunile, mai înainte de a veni judecata care va pune capat veacului.
Necazul cel mare; "timpul sfârsitului"
Dar va fi un moment în care, într-o anumita sfera (Ierusalimul si zonele învecinate), va începe un timp deosebit de suferinta pentru marturia din Israel. Vorbind despre urâciunea care va duce la pustiire, Domnul ne duce înapoi la cartea Daniel pentru a întelege despre ce vorbeste. Iar Daniel (capitolul 12 unde este vorba de acest necaz) ne duce chiar în zilele din urma - în timpul când Mihail se va ridica pentru poporul lui Daniel, adica pentru iudeii care sunt sub dominatia natiunilor - zile în care va fi un timp de necaz, asa cum n-a mai fost si cum nu va mai fi niciodata si un timp în care ramasita va fi salvata (Daniel 12:1 ). La sfârsitul capitolului precedent acest timp este numit "vremea sfârsitului" (Daniel 11:40 ), si nimicirea împaratului din nord fara ajutorul vreunei mâini este de asemenea declarata în mod profetic. Iar profetul vesteste (Daniel 12:11,12 ) ca vor trece 1335 de zile pâna la venirea binecuvântarii depline (si fericit este acela care va avea parte de ea), si ca în aceasta perioada jertfa necurmata va înceta, instaurându-se urâciunea pustiirii; se mai spune de asemenea ca din acest moment vor fi 1290 de zile (deci cu o luna mai mult decât cele 1260 de zile despre care se vorbeste în Apocalipsa, zile în care femeia care zboara departe de balaur este hranita în pustiu. De asemenea este cu o luna mai mult decât cei trei ani si jumatate de la sfârsitul capitolului 7:25 din Daniel). Dupa aceea, asa cum vedem aici, vine judecata si împaratia este data sfintilor.
Timpul si poporul la care se refera profetia
Astfel vedem bine ca acest pasaj (Matei 24:15 ) se refera la zilele din urma si la pozitia iudeilor din acea perioada. Evenimentele petrecute dupa aceste afirmatii ale Domnului, confirma lucrul acesta: nici la 1260 de zile, nici la 1260 de ani dupa acele vremuri ale lui Titus, nici treizeci de ani mai târziu, nici un eveniment nu s-a petrecut care sa poata fi pus în relatie cu împlinirea acestor zile descrise de profetul Daniel. A trecut mult mai mult timp de atunci. Israelul n-a fost salvat si Daniel nu s-a aflat în partea sa de mostenire la sfârsitul acelor zile. Este de asemenea clar ca este vorba aici, în pasajul pe care-l studiem, de Ierusalim si împrejurimile lui; pentru ca cei care sunt în Iudeea sunt chemati sa fuga în munti (versetul 16).
Ucenicii care se vor gasi în Iudeea în momentul acela vor trebui sa se roage ca fuga lor sa nu fie într-o zi de sabat (versetul 20) - aceasta este o dovada în plus a faptului ca iudeii sunt subiectul acestei profetii; este de asemenea o marturie a grijii pline de duiosie a Domnului fata de ai Sai, ocupându-Se chiar în mijlocul acestor evenimente fara egal de starea vremii atunci când ai Sai vor trebui sa fuga.
Ramasita iudaica, nu Adunarea
Pe de alta parte alte împrejurari demonstreaza, daca ar mai fi totusi nevoie de dovezi suplimentare, ca aici este vorba de ramasita credincioasa si nu de Adunare. Noi stim ca toti cei credinciosi trebuie sa fie rapiti pentru a merge în întâmpinarea Domnului în vazduh si ca dupa aceea vor reveni împreuna cu El (1. Tesaloniceni 4:17 si 14), dar aici vor fi falsi hristosi pe pamânt si se va zice, "iata, este în pustiu", "este în camarute ascunse" (versetele 24,26). Dar sfintii care vor fi rapiti si vor reveni împreuna cu Domnul nu au nimic a face cu falsii hristosi de pe pamânt din moment ce ei vor merge în cer pentru a fi cu Hristos înainte ca El sa vina pe pamânt. Este usor de înteles, din contra, ca iudeii care asteapta o glorie pamânteasca vor fi tinta unor ispite de felul acesta, riscând sa fie înselati prin acesti pretinsi hristosi, daca nu ar fi paziti de Dumnezeu Însusi.
Venirea Fiului Omului
Vedem deci ca aceasta parte a profetiei se aplica zilelor din urma, ultimilor trei ani si jumatate de la sfârsit, dupa care va izbucni judecata prin venirea Fiului Omului. Domnul va veni ca un fulger dintr-o data, ca un vultur asupra prazii Sale si Se va manifesta acolo unde se va gasi obiectul judecatii Sale (versetele 27,28). Imediat dupa necazul acestor trei ani si jumatate, tot sistemul ierarhic de guvernare va fi zguduit si rasturnat din temelii (versetul 29). Atunci va apare semnul Fiului Omului, în cer, si toate semintiile pamântului vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere si mare glorie (versetele 29,30). Acest verset (30) este raspunsul la a doua parte a întrebarii ucenicilor din versetul 3. Domnul da ucenicilor Sai avertismentele necesare pentru calauzirea lor; dar lumea nu va vedea nici unul dintre aceste semne, oricât de clare vor fi ele pentru cei care le înteleg; ci semnul evident nu se va arata decât odata cu aparitia Domnului. Stralucirea gloriei Aceluia pe care lumea L-a dispretuit va demonstra lumii cine este Cel care vine; si El va veni cu totul neasteptat. Moment teribil, când în locul unui Mesia care va raspunde orgoliului lor pamântesc, Hristosul pe care L-au dispretuit Se va arata în cer!
Apoi Fiul Omului manifestându-Se în acest fel la venirea Sa, va trimite pentru a fi cautati toti alesii lui Israel din cele patru colturi ale lumii (versetul 31). Aceasta este încheierea istoriei iudeilor si chiar a lui Israel, ca un raspuns la întrebarea ucenicilor; si El dezvaluie caile lui Dumnezeu în ceea ce priveste marturia în mijlocul poporului care L-a respins, vestind deci timpul necazului adânc al acestui popor si a judecatii care va izbucni în mijlocul acestei scene când va veni Isus si când se va produce o rasturnare completa a întregii lumii, si a celor mari si a celor mici.
Importanta cuceririi Ierusalimului; iudeii, o natiune distincta
Domnul prezinta deci istoria marturiei în Israel si a poporului însusi, din momentul plecarii pâna în momentul revenirii Sale; dar spatiul de timp în care nu exista nici popor, nici templu, nici cetate, nu este specificat aici. De aceea este important sa sesizam momentul caderii Ierusalimului. Acesta nu este în mod direct prezentat aici - Domnul nu-l descrie; dar luarea Ierusalimului pune capat starii de lucruri la care se refera cuvântarea Domnului. Acea stare de lucruri nu-si reia aplicatia decât în momentul în care Ierusalimul si iudeii vor fi din nou în scena, moment pe care Domnul îl anunta la început. Ucenicii se gândeau ca venirea Domnului va avea loc în acelasi timp cu nimicirea Ierusalimului. La întrebarile care I-au fost puse, Domnul Isus raspunde în asa fel încât cuvântarea Sa sa le fie de folos pâna în momentul caderii Ierusalimului. Dar din momentul în care Domnul vorbeste despre urâciune si pustiire, sensul se refera deja la zilele din urma.
Ucenicii ar fi trebuit sa înteleaga semnele pe care Domnul le dadea. Distrugerea Ierusalimului, am spus deja, avea sa opreasca prin însusi faptul acesta aplicabilitatea celor spuse de Domnul Isus. Natiunea iudaica a fost atunci pusa deoparte; dar versetul 34 are un sens mult mai extins si care i se potriveste mai mult. Iudeii necredinciosi vor continua sa existe ca atare pâna când toate se vor împlini (comparati Deuteronom 32:5,20 , pasaj care are în mod deosebit în vedere aceasta judecata asupra lui Israel). Dumnezeu Îsi ascunde fata Sa pâna când va vedea care va fi sfârsitul lor, pentru ca sunt o generatie foarte rea si copii în care nu este credinta. Lucrurile acestea s-au întâmplat deja. Ei sunt o natiune distincta pâna în ziua de astazi. Aceasta generatie subzista ca atare - monument al infailibilitatii lui Dumnezeu si a cuvintelor Domnului.
În sfârsit, guvernarea lui Dumnezeu exercitata fata de acest popor este prezentata pâna la sfârsit. Domnul vine si strânge pe alesii împrastiati ai lui Israel (versetul 31).
Judecata natiunilor pe pamânt
Istoria profetica continua în versetul 31 din capitolul 25 care se leaga de versetul 30 din capitolul 24. Si cum acest verset 30 din capitolul 24 descrie strângerea lui Israel în urma aparitiei Fiului Omului, versetul 31 din capitolul 25 vesteste caile Sale ca o judecata asupra natiunilor. Fiul Omului va aparea fara îndoiala ca un fulger în fata apostaziei care va fi ca un stârv înaintea Lui. Dar, când va veni în mod solemn pentru a lua un loc de glorie pe pamânt, acest eveniment terestru nu va trece ca un fulger. El Se va aseza pe tronul gloriei Sale si toate natiunile se vor strânge înaintea Lui. El Se va aseza pe scaunul de judecata, iar natiunile vor fi judecate dupa comportarea lor fata de mesagerii Împaratiei, care venisera spre a le vesti aceasta Împaratie. Mesagerii sunt "fratii" despre care se vorbeste aici (Matei 25:40 ); cei care-i vor fi primit sunt "oi" (versetele 32,33); cei care au respins mesajul lor sunt "capre" (versetele 32,41 si urmatoarele). Descrierea începând din versetul 31 din capitolul 25 a separarii oilor de capre, prezinta natiunile care sunt judecate pe pamânt potrivit cu conduita lor fata de acesti mesageri. Este judecata celor vii, cel putin în ceea ce priveste natiunile - judecata la fel de definitiva ca si cea a celor morti. Aici nu este vorba de judecata razbunatoare a lui Hristos ca în Apocalipsa 19 , ci este o sedinta a tribunalului Sau suprem manifestata prin dreptul Sau de a guverna pamântul, ca în Apocalipsa 20:4 . Ma refer, bineînteles, la caracterul acestei judecati. "Fratii" acestia sunt, nu ma îndoiesc, niste iudei la fel ca si ucenicii, care se gasesc într-o pozitie asemanatoare în ceea ce priveste marturia lor. Cei dintre natiuni care vor fi primit mesajul lor vor fi acceptati ca si cum L-ar fi tratat pe Hristos Însusi în acelasi mod. Tatal Sau le-a pregatit bucuria Împaratiei; si vor intra în ea ramânând totusi pe pamânt, pentru ca Hristos va fi coborât în puterea vietii eterne (versetul 46) *.
* Nu exista nici o ratiune care sa ne permita sa aplicam aceasta parabola la ceea ce s-ar putea numi judecata generala, care este în ea însasi o expresie absolut împotriva Scripturii. Mai întâi, aici sunt trei feluri de personaje si nu doar doua - capre, oi si fratii; apoi, aceasta este o judecata numai a natiunilor; de altfel cauza judecatii este absolut inaplicabila la întreaga masa a acestora din urma. Temeiul judecatii este modul în care acesti frati au fost primiti. Dar timp de multe secole nu a fost nici unul dintre acestia care sa fi fost trimis înaintea natiunilor. Dumnezeu a trecut cu vederea timpul acestei nestiinte, de aceea judecata împotriva acelora dintre natiuni are un cu totul alt motiv, care este indicat la începutul epistolei catre Romani. Despre crestini si despre iudei a fost deja vorba în capitolul 24 si în prima parte a capitolului 25. În descrierea de aici, cei dintre natiuni despre care este vorba sunt cei pe care Domnul îi va gasi pe pamânt la venirea Sa si care vor fi judecati dupa modul în care vor fi tratat mesagerii care le-au fost trimisi.
Ucenicii lui Hristos în afara marturiei privitoare la Israel
Am trecut pentru moment peste tot ceea ce se gaseste între capitolul 24:31 si capitolul 25:31, pentru ca sfârsitul acestui ultim capitol încheie tot ce priveste guvernarea si judecata asupra pamântului. Dar exista o clasa de persoane a carei istorie în aspectele ei morale îsi gaseste locul între cele doua pasaje pe care le-am aratat. Este vorba de ucenicii lui Hristos prezentati în afara marturiei din mijlocul lui Israel, ucenici carora El le-a încredintat lucrarea Lui si o pozitie în legatura cu El Însusi în timpul absentei Sale. Aceasta pozitie si slujba sunt în legatura cu Hristos Însusi si nu cu Israel, indiferent de locul geografic în care se împlinesc.
Judecarea cu masuri diferite în zilele din urma
Înainte de a ajunge la aceste versete sunt unele despre care n-am vorbit înca si care se aplica mai degraba starii de lucruri din mijlocul lui Israel, ca avertisment fata de ucenicii care se vor gasi atunci în mijlocul lui Israel si care descriu o judecata cu masuri diferite care se produce în mijlocul iudeilor în zilele din urma. Ma ocup de acestea aici, pentru ca toata aceasta parte a cuvântarii - adica de la capitolul 24:31 pâna la capitolul 25:31 - este un îndemn al Domnului, adresându-Se ucenicilor în ceea ce priveste îndatoririle lor în timpul absentei Sale. Fac aluzie la capitolul 24:36-44. Ele ne vorbesc despre asteptarea continua care era o necesitate absoluta pentru ucenici datorita faptului ca ei nu stiau clipa în care va veni Fiul Omului, iar ucenicii vor fi lasati intentionat în aceasta necunoastere (si judecata este cea pamânteasca); în timp ce de la versetul 45, Domnul Se adreseaza mai direct, si într-o maniera mai generala, cu privire la conduita lor în timpul absentei Sale, nu în legatura cu Israel, ci în legatura cu ai Sai, slujitorii din casa Lui. El le încredintase sarcina de a da acestora hrana potrivita în casa Sa. Aceasta era responsabilitatea lucrarii în Adunare.
Raspunderea colectiva în slujba
Este important de remarcat ca în prima parabola starea Adunarii este considerata ca un tot; parabola fecioarelor si a talantilor indica o responsabilitate individuala. Iata de ce slujitorul necredincios este taiat în doua si partea sa este cu fatarnicii. Starea Adunarii responsabile depinde de modul în care Îl asteapta pe Hristos sau dimpotriva, de atitudinea care spune: "Întârzie sa vina". La venirea Domnului se va pronunta o judecata si în ce priveste fidelitatea slujitorilor Sai în timpul intervalului de absenta. Credinciosia va fi dovedita în acea zi. Pe de alta parte, cei care vor uita într-un mod practic adevarul despre venirea Sa se vor deda la desfrâu si tiranie.
Problema nu se pune la nivel intelectual. "Robul rau va zice în inima lui: Stapânul meu întârzie sa vina"; în aceasta era angajata vointa sa si rezultatul era tocmai manifestarea acestei vointe carnale. El nu mai este devotat slujirii celor din casa, asteptând în inima sa aprobarea Stapânului, atunci când El va reveni; ci are o atitudine lumeasca si pretentia unei autoritati arbitrare manifestata din pozitia pe care i-o conferea slujba care i-a fost încredintata. Robul acesta manânca si bea cu betivii; el se uneste cu lumea si se face partas cailor ei; el bate dupa dorinta sa pe cei care sunt împreuna-robi cu el. Iata unde se ajunge când se uita cu buna-stiinta adevarul despre venirea Domnului si când Adunarea este considerata ca un sistem bine si definitiv întemeiat aici, jos, pe pamânt; atunci în locul slujbei pline de credinciosie se regaseste tirania si atitudinea lumeasca. Nu este oare prea adevarat acest tablou?
Rasplatire pentru slujba în adunare
Ce s-a întâmplat cu cei care aveau un loc de slujire în casa lui Dumnezeu? Iata care sunt consecintele de o parte si de alta: slujitorul credincios care din dragoste si devotament pentru Stapânul sau va fi cautat binele casei Sale, va fi pus la venirea din nou a Stapânului peste toate bunurile Sale; cei care vor fi fost credinciosi în slujba casei vor fi asezati peste toate lucrurile de catre Domnul atunci când El va lua locul Sau de putere si Se va purta ca Împarat. Toate lucrurile au fost date lui Isus de Tatal. Cei care în smerenie vor fi fost credinciosi slujbei Sale în timpul absentei Sale, vor fi asezati peste tot ceea ce I-a fost încredintat Lui, adica peste toate lucrurile - care nu sunt altceva decât "bunurile" lui Isus. Pe de alta parte cel care se va fi considerat ca stapân în timpul absentei Domnului si care se va fi lasat condus de duhul carnii si al lumii cu care se va uni, nu va fi tratat asemenea celor din lume; Stapânul sau va veni într-o clipa absolut neasteptata si acela va primi judecata împreuna cu fatarnicii. Ce lectie pentru cei care îsi atribuie un loc de slujire în Adunare! Si trebuie remarcat aici ca nu se spune ca acest slujitor se îmbata el însusi, ci ca manânca si bea cu betivii. El se aliaza lumii si urmeaza obiceiurile ei.
În rest, vedem aspectul general pe care-l va lua Împaratia în zilele acelea. Mirele va întârzia, într-adevar; si consecintele pe care le-am putea astepta de la inima omului nu vor întârzia sa se manifeste. Dar rezultatul acestor lucruri, acela pe care-l gasim prezentat si aici este de a fi deosebiti cei care au cu adevarat harul lui Hristos de cei care nu-l au.
sursa: https://comori.org/