"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 23"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Versetul 1
În Psalmul 22 L-am văzut pe Păstor cum Şi-a dat viaţa pentru oi (Ioan 10:15 ). El le-a căutat, s-a dus după ele şi le-a găsit acolo unde se aflau, şi anume moarte în greşelile şi în păcatele lor (Efeseni 2:1 ).

Acum, aici, El merge înaintea lor şi le conduce spre casa Tatălui. Pe calea într-acolo, credinciosul poate spune: „Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.“ Cine ar putea exprima tot ce cuprind aceste cuvinte? Acest Păstor este Domnul cel atotputernic; El dispune de tot ceea ce serveşte spre binele alor Săi; El îi iubeşte şi îi conduce cu mână sigură. Cum ar putea El, după ce Şi-a dat viaţa pentru ei, să-i lase să sufere de lipsuri? El cunoaşte greutăţile căii, pe care o au de parcurs ai Săi. El Însuşi a mers pe această cale; El cunoaşte duşmănia lumii, încercările pe care le foloseşte duşmanul, ca să-i aducă la cădere, dacă este cu putinţă, pe cei temători de Dumnezeu (a se vedea Luca 4:1-12 ). Ce bine că El îi poate scăpa din toate aceste pericole!

Versetele 2-3
Pe calea spre casa Tatălui, credincioşii au nevoie de hrană şi băutură; bunul Păstor S-a îngrijit şi de acestea. Fiecare poate spune din experienţă: „El îmi dă odihnă în păşuni verzi, mă duce la ape liniştite.“ El ştie toate nevoile alor Săi. Cum pot fi hrănite altfel sufletele lor, dacă nu prin Cuvântul Său? Dar tot El este Acela care tre-zeşte în ei interesul pentru hrana cerească. În acest scop, El îi lasă să treacă prin încercări. Cum râvneşte atunci sufletul înfometat, probabil din proprie vină, după Cuvântul lui Dumnezeu! El se lasă dus de Păstor pe păşuni verzi şi la ape liniştite. 

Înviorarea şi restabilirea sufletului se realizează în legătură cu Cuvântul lui Dumnezeu (a se compara Psalm 19:7). Păstorul foloseşte Cuvântul, ca prin Duhul Sfânt să ni se facă tot mai mult cunoscut – singura înviorare adevărată a sufletului! El cunoaşte şi cărările dreptăţii, cărări care se află departe de păcat, pe care El Însuşi a mers; pe aceleaşi cărări vrea să-i conducă pe ai Săi datorită Numelui Său.

Versetul 4
Calea credinciosului duce aici jos prin valea umbrei morţii. Moartea este împăratul groazei; nimeni nu-i poate scăpa. Pentru oile bunului Păstor însă ea şi-a pierdut groaza, căci Păstorul Însuşi a trecut biruitor prin ea. Plini de bucurie, ei pot spune acum: „Moartea a fost înghiţită de victorie“ (1. Corinteni 15:54b ). Ea nu mai are putere asu-pra acelora care Îi aparţin Mântuitorului; ea este cel mult un mesager pentru a-i elibera de o viaţă grea şi pentru a le deschide porţile spre locul unde este mult mai bine (Filipeni 1:23 ). 

Versetul nostru nu vorbeşte despre moarte, ci mai degrabă despre valea umbrei morţii. Este valea peste care moartea îşi aruncă umbrele sale întunecate, valea plângerii (Psalm 84:6). Dar Păstorul a fost şi în acest loc al lacrimilor şi El Însuşi a plâns (Ioan 11:35 ). Da, El a plâns văzând urmările păcatului (Romani 5:12 ) – Lazăr, prietenul său, a murit. Ce durere pentru El! Cu ce dragoste şi compătimire a simţit El durerea şi întristarea surorilor celui care murise!

În această vale a umbrei morţii nu există nimic care să poată da sufletului credinciosului atâta mângâiere, îmbărbătare şi înviorare cât conştienţa apropierii bunului Păstor. Groaza şi pericolele se află pe cale. Poate nu le-ai văzut încă, dar te simţi nesigur pe o cale pe care nu o cunoşti. Ce va aduce cu sine ziua de mâine? Încotro mă va conduce pasul următor? Se spune: Este bine că nu ştim ce ne aşteaptă. Da, desigur, aşa este! Dar mult mai bună este încrederea pe care putem să o avem în bunul nostru Păstor! Putem spune din inimi cuvintele: „Nu mă tem de nici un rău: pentru că Tu eşti cu mine.“ Poate veni orice, nu trebuie să-mi fie teamă, căci El va fi cu mine în toate încercările şi necazurile mele. „În toată strâmtorarea lor, El a fost strâmtorat şi Îngerul dinaintea feţei Lui i-a salvat“ (Isaia 63:9 ).

Versetul 5
Pe calea credinciosului nu există numai încercări şi pericole, ci şi duşmani. Aceasta nu este ceva ieşit din comun, pentru că dintotdeauna au fost din aceia care s-au împotrivit acelora care au vrut să umble cu Dumnezeu; ei sunt agenţii diavolului, care L-au răstignit pe cruce pe Domnul Isus. Nu este de mirare că ei duşmănesc oile bunului Păstor, după ce L-au omorât pe El Însuşi. Şi cu cât este mai dependent credinciosul de Domnul său, cu atât mai mult simte această duşmănie.

Ce preţios şi plin de îmbărbătare este însă să citim aici: „Tu îmi întinzi o masă înaintea vrăjmaşilor mei.“ Neluând în seamă aceşti duşmani, oile bunului Păstor pot sta în siguranţă la această masă şi să se bucure de darurile pe care El li le-a pregătit. Aceste daruri constau din toate rezultatele minunate ale lucrării Sale de mântuire. Să ne aşezăm adesea la această masă, ca să putem striga şi noi din toată inima de bucurie: „mi-ai uns capul cu untdelemn, paharul meu este plin de dă pe deasupra.“

 Masa din versetul 5, pe care am putea-o numi masa bunului Păstor, nu trebuie să o confundăm cu masa Domnului din 1. Corinteni 10:21 . Ultima este în legătură cu sărbătoarea cinei, ceea ce reiese din versetele 16 şi 17 ale capitolului amintit (a se vedea şi 1. Corinteni 11:23-26 ); este vorba de masa Domnului, de cina Domnului. În psalmul nostru însă Îl vedem pe Păstor în grija Sa fidelă faţă de oile Sale în timpul călătoriei lor pe pământ. Dacă avem în vedere aceste două aspecte, nu este posibil să le confundăm.

„Mi-ai uns capul cu untdelemn, paharul meu este plin de dă pe deasupra.“ Aşa cum ştim, uleiul este o imagine a Duhului Sfânt, care este partea fiecărui om mântuit, iar paharul vorbeşte despre bucuria desăvârşită în savurarea rezultatelor morţii şi ale învierii Domnului nostru. Acest pahar dă pe deasupra; nu i se poate adăuga nimic bucuriei oilor bunului Păstor, pentru că ea este desăvârşită prin şi în El.

Versetul 6
Ajunşi la sfârşitul cercetării acestui psalm, nu vrem să uităm că credinciosul care spune aici: „Domnul este Păstorul meu“, îşi exprimă gândurile în lumina Vechiului Testament. Binecuvântările credinciosului israelit erau în legătură cu pământul; ele se rezumă în cuvintele: „Da, bunătatea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele.“

Templul Domnului în Ierusalim stătea în centrul interesului fiecărui israelit evlavios (a se vedea Psalm 122); de aceea psalmul nostru se încheie cu cuvintele: „şi voi locui în casa Domnului zile îndelungate.“ Chiar dacă nu aparţinem de acel popor, putem, conduşi de Duhul Sfânt, să ne însuşim adevărurile de preţ care sunt conţinute în acest psalm. Binecuvântările noastre sunt însă de natură cerească şi ştim că, în lumina Noului Testament, casa Domnului în care va locui totdeauna credinciosul, reprezintă casa Tatălui, unde Domnul a mers înaintea noastră. Inima noastră tânjeşte să-L vadă acolo şi să fie pentru veşnicie la El.

Păstorul meu, în a Ta bunătate, Îţi cânt mereu,
căci Tu îmi dai de toate şi nu duc lipsă de nimic.
Tu mă conduci la verzi păşuni mănoase.
Aici primesc prin Duhul bucurie şi sufletu-mi se satură.
Îmi dai să beau, când setea mă slăbeşte,
din viu izvor, şi el mă întăreşte, şi-oricât aş bea, nu va seca.
Când porunceşti, furtuna încetează.
Tu mă conduci pe căile dreptăţii din cauza Numelui Tău sfânt.
Cu Tine merg prin valea-ntunecoasă.
Eu nu mă tem, iubirea-Ţi nu mă lasă, toiagul Tău mă mângâie.
Tu eşti al meu şi-al Tău sunt pe vecie.
Tu capu-mi ungi cu mir de bucurie şi-mi umpli-al meu pahar mereu.
Cât timp voi fi pe-acest pământ, pe cale,
Te voi slăvi, iar a Ta îndurare pân' la sfârşit mă va-nsoţi.

sursa: https://comori.org/