"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 40-41"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Psalmul 40

Versetele 1-3
Acest psalm Îl are ca subiect pe Hristos pe calea Sa de suferinţă aici jos. Dumnezeu S-a servit de slujitorul Său David pentru a ne schiţa pe scurt suferinţele, pe care Fiul Său a trebuit să le guste din plin pe acest pământ. Pentru aceasta, unealta adecvată în mâna lui Dumnezeu putea să fie doar un bărbat, care el însuşi a trecut prin mult necaz şi multe dureri. David putea spune din propria lui experienţă: „L-am aşteptat cu răbdare pe Domnul; şi El S-a plecat spre mine şi mi-a auzit strigătul“; dar observăm curând, mai ales de la versetul 7, că Duhul Sfânt vorbeşte aici despre altcineva.

Hristos a fost, cu excepţia păcatului, un Om adevărat aici jos, un Om care în conştienţa dependenţei Sale de Dumnezeu L-a aşteptat cu răbdare pe Domnul. Cu toate că Domnul Isus, ca Fiul lui Dumnezeu, este şi Cel atotputernic, nu S-a folosit niciodată de puterea Sa pentru a Se ajuta. El a aşteptat până a venit ajutorul din partea lui Dumnezeu. În El găsim exemplul desăvârşit al aşteptării cu răbdare în durere.

Versetul 2 ne duce cu gândul la dimineaţa învierii. Îl auzim pe Domnul Isus spunând: „M-a scos din groapa pieirii.“ Ce a însemnat pentru El, Cel Sfânt, Cel fără păcat, să guste moartea, această moarte, care este plata păcatului! El a simţit adevărul cuvintelor din Psalmul 69:2 : „Mă afund în noroi adânc şi nu este loc de pus piciorul; am intrat în adâncimile apelor şi şuvoiul m-a acoperit!“ Dar El n-a fost lăsat acolo; El Însuşi mărturiseşte: „şi mi-a pus picioarele pe stâncă...“

Domnul Isus a aşteptat ajutorul doar de la Dumnezeul Său şi nu a fost dat de ruşine. El ar fi putut să Se elibereze, căci avea putere; dar ca Om dependent a aşteptat perseverent ajutorul Dumnezeului Său. Domnul ne este şi în acest sens marele exemplu. Nu suntem adesea neliniştiţi în împrejurări mult mai puţin grele şi nu ducem uneori lipsă de răbdare? Să învăţăm de la El aşteptarea!

În versetul 3, Domnul înviat intonează o cântare nouă; El nu mai este singur, căci citim: „ ...lauda Dumnezeului nostru.“ El a înviat victorios din mormânt, iar ai Săi, pe care El îi numeşte acum fraţii Săi, au parte de victoria Sa.

Versetele 4-7
Cuvintele: „Ferice de omul care şi-a pus încrederea în Domnul“ îşi găsesc aplicarea în primul rând la Domnul. El S-a încrezut în Dumnezeul Său până la moarte, iar acum glorifică lucrările Sale minunate. Inima Sa Se bucură să nu fie singur, ci în cercul alor Săi şi să mărească lucrările Dumnezeului Său. Cine ar putea să enumere lucrările Sale minunate - rezultatele lucrării de răscumpărare de la cruce?

Versetele 6 şi 7 indică spre venirea Domnului Isus în această lume. Hotărârile veşnice ale lui Dumnezeu trebuiau împlinite, şi, în acest scop, Fiul, despre care stă scris în sulul cărţii, a trebuit să vină jos pe pământ.

Versetele 8-10
Aceste versete ni-L arată pe Isus ca Omul desăvârşit. Ce contrast faţă de Adam, primul om! Creat după chipul lui Dumnezeu (Geneza 1:27 ) şi aşezat în grădina Eden în cele mai bune condiţii, Adam a căzut curând în păcat. Mâncarea Domnului Isus a fost să împlinească voia Celui ce L-a trimis (Ioan 4:34 ). A fost desfătarea Sa să facă plăcerea Dumnezeului Său. Ce exemplu avem! El iubea dreptatea, dar n-a ţinut-o ascunsă înăuntrul inimii Sale, ci vorbea despre ea poporului Său. Aceasta a iritat duşmănia fariseilor împotriva Lui. În acest capitol Îl vedem în desăvârşirea slujbei Sale. Oricât de mare a fost duşmănia, El nu Şi-a oprit buzele în apărarea dreptăţii şi L-a chemat pe Dumnezeu ca martor. El a vestit credincioşia şi mântuirea lui Dumne-zeu, bunătatea şi adevărul Său, astfel că poporul a fost deplin răspunzător faţă de această veste.

Versetele 11-17
Am văzut în versetele anterioare cu câtă credincioşie a împlinit Domnul slujba, pe care o primise de la Dumnezeul Său. Însă cu cât vestea mai fidel dreptatea, cu atât mai mare devenea înverşunarea duşmanilor Săi, căci lor le plăcea nedreptatea. Cât de mult a simţit El toate acestea, se observă din plângerea Sa: „Pentru că m-au înconjurat rele fără număr.“ El a purtat nelegiuirile poporului Său, care erau mai multe decât perii capului Său. Dar ce a suferit deducem din cuvintele Sale: „ ...inima mea m-a părăsit. Să-Ţi placă, Doamne, să mă scapi. Doamne, grăbeşte-Te să mă ajuţi.“ Nu vrem să uităm că Isus a fost Om; El simţea orice durere ce I se adăuga; şi cu câte a fost copleşit!

Versetul 17 ne oferă un rezumat a ceea ce Domnul a trăit aici pe pământ. Cu toate că El era Domnul slavei, a simţit cel mai profund ce înseamnă să fii în mizerie şi sărăcie şi să te sprijini doar pe ajutorul lui Dumnezeu.

Psalmul 41

Versetele 1-3
Ultimul verset din Psalmul 40 ni-L arată pe Domnul Isus ca întristat şi sărac. El a fost într-adevăr sărac aici jos; nu avea unde să-Şi aşeze capul. Acum, omul credincios poate să-L însoţească în duh pe calea Sa aici jos. Dacă facem aceasta, putem să luăm pentru noi cuvintele versetului de început din Psalmul 41 . Se află aici mai mult decât gândim probabil. Duhul Sfânt vrea să ne îndemne să ne preocupăm mult cu Persoana Domnului Isus. Nu în zadar suntem îndemnaţi să privim spre Isus, Căpetenia şi Desăvârşitorul credinţei (Evrei 12:2 ). Apostolul Pavel a înţeles că cea mai mare binecuvântare pentru credincios constă în „a-L câştiga“ şi „a-L cunoaşte“ pe Domnul Isus (Filipeni 3:8-10 ).

În versetele 2 şi 3 ale acestui capitol găsim alte binecuvântări şi drepturi, care vor fi partea acelora care îl ajută pe „sărac“. Nu trebuie să trecem cu vederea că Dumnezeu ia cunoştinţă de tot ce se face pentru săracii acestui timp (Proverbe 19:17 ; 28:27 ).

Suntem suficient de conştienţi ce loc Îi oferă Sfânta Scriptură Domnului Isus, care a umblat pe acest pământ ca Om „sărac“? Cei patru evanghelişti vorbesc despre El; pe lângă aceasta, profeţii au profeţit despre El şi unii psalmi se referă la calea Sa de durere, precum şi la slava Sa. Într-un cuvânt: subiectul mare şi sublim al Sfintei Scripturi este Hristos, Mesia cel promis al lui Israel, care însă a început şi a continuat lucrarea Sa pe pământ în sărăcie. Şi apostolii vorbesc despre El; epistolele lor, precum şi Apocalipsa sunt un indiciu constant spre Domnul Isus. Dacă avem toate acestea înaintea ochilor noştri, înţelegem că este ferice de acela care va avea grijă de El, de „sărac“.

Dar pe de altă parte, ce grijă va avea Tatăl de acela care I-a dat Fiului Său locul central în viaţa sa! „În ziua răului, Domnul îl va scăpa.“ Dacă va trece prin suferinţă, va afla apropierea Domnului şi va savura pacea Sa.

Versetele 4-13
Începând cu versetul 4, David vorbeşte despre întâmplările sale proprii. La citirea atentă observăm însă că împrejurările lui David, aşa cum le descrie el aici, se referă şi la un altul. Versetul 9 are o împlinire exactă în Iuda Iscarioteanul, pe care Domnul îl numeşte „prieten“ (Matei 26:50 ). Isus l-a întâmpinat cu multă încredere şi dragoste: Iuda administra banii; de asemenea Domnul i-a dat lui la cină bucăţica după ce a înmuiat-o, un act prin care stăpânul casei arăta unui oaspete bunăvoinţa Sa deosebită (Ioan 13:26-29 ).

În ce priveşte conţinutul versetelor 5-9, putem admite că David a trăit el însuşi aceste lucruri dureroase. Dar recunoaştem aici câte ceva din ce purtau duşmanii Domnului Isus în inimile lor. Ei tânjeau după ziua morţii Sale, şi cât de des au vorbit cu El în făţărnicie şi falsitate, în timp ce au vrut să-L prindă într-o cursă! Astfel, acest psalm este un indiciu clar spre Cel „sărac“, spre Domnul Isus, pe care Dumnezeu ni-L pune înaintea ochilor ca subiect al cercetării şi al contemplării.

sursa: https://comori.org/