Ce ne spun Psalmii? Psalmii 28-31. Paul Grobety

Categorie: Cartile Bibliei
 

Psalmul 28

În acest psalm găsim două lucruri, care aveau o mare însemnătate în viaţa lui David, şi anume strigătul cu ardoare în timpuri de strâmtorare, apoi răspunsul din partea Domnului. Şi aici îl vedem încrezându-se în Dumnezeu. Există însă o deosebire între ceea ce cunoşteau credincioşii vechi-testamentali şi învăţătura Noului Testament. David spune: „Nu Te întoarce de la mine tăcând, ca nu cumva, dacă păstrezi tăcere faţă de mine, să ajung asemenea celor care coboară în groapă.“ Prin harul care l-am aflat în Hristos Isus, ştim că Dumnezeu nu Se va întoarce de la noi niciodată, nici atunci când am păcătuit. Dumnezeu ne vede în Fiul Său, şi dacă ne-am îndepărtat de El, putem să găsim calea de întoarcere la El în judecată de sine.

În versetele 7-9 vedem răspunsul lui Dumnezeu la rugăminţile lui David. Ascultarea rugăciunii sale produce în inima sa laudă faţă de Dumnezeu. Să nu uităm nici noi să mulţumim, când Tatăl ceresc răspunde la rugăciunile noastre!

Psalmul 29

Ultimul verset al acestui psalm ne arată Israelul sub sceptrul îm-păratului său în Împărăţia de o mie de ani, unde va fi binecuvântat cu pace. „Fiii celor puternici“ sunt invitaţi să-i dea împăratului glorie şi tărie (versetele 1-2). El le vorbeşte prin minunile din creaţia Sa, dar şi prin glasul Său pe ape. Acest glas este puternic şi măreţ, de exemplu în furtună şi în fulger, o limbă a lui Dumnezeu înţeleasă de toţi oamenii. Ştim că apele mari în limbajul Sfintei Scripturi reprezintă simbolic naţiunile şi popoarele (a se vedea Apocalipsa 17:15 ). De asemenea, cedrii Libanului sunt o imagine despre ceva măreţ şi grandios (Isaia 2:12-13 ). Vedem prin aceasta în acest psalm, invitaţia persistentă către toţi oamenii să se supună Domnului. Îndemnul din versetul 2 se referă şi la ei. Văzând măreţia şi maiestatea lui Dumnezeu, locuitorii pământului trebuie să-L adore în splendoare sfântă.

Psalmul 30

Versetele 1-5
Aici este vorba de două feluri de bunăstare. În primele versete este vorba de partea credinciosului care se bucură de mântuirea sa în Domnul, în timp ce următoarele versete vorbesc de o prosperitate exterioară. Bucuria celui care se odihneşte în Domnul, Mântuitorul său este adâncă şi întemeiată pe stâncă. Ea nu depinde de împrejurările exterioare şi durează chiar şi atunci când apele încercării se înalţă. Apostolul Pavel în închisoarea din Roma este un exemplu în acest sens. Din cuvintele lui David din versetele 2 şi 3 deducem că s-a aflat în mare necaz, dar a strigat către Dumnezeu care l-a vindecat şi i-a scos „sufletul din Locuinţa morţilor“, din groaza unei morţi apropiate. Această salvare i-a dat motiv de mulţumire şi de laudă. Versetul 5 exprimă felul de a fi al lui Dumnezeu. El este dragoste. El arată cu plăcere alor Săi favoarea Sa. Judecata este însă o lucrare neobişnuită pentru El (a se compara Isaia 54:7-8 ).

Versetele 6-7
„Şi eu, când îmi mergea bine, spuneam: «Niciodată nu mă voi clătina.»“ Aceste cuvinte fac aluzie la faptul că bunăstarea exterioară poate deveni o cursă pentru credincios. Cuvântul „bunăstare“ este tradus şi cu: fără griji. Dacă totul merge după dorinţă, o asemenea stare se poate uşor instala. Se simte mai puţin necesitatea de a sta în apropierea Domnului şi de a cere totul de la El, ca în timpurile de necaz şi lipsă. Cât de uşor se strecoară de asemenea aroganţa şi orgoliul: „Niciodată nu mă voi clătina.“ Bunăstarea exterioară poate fi atât rezultatul unei căi proprii, cât şi un semn al favorii lui Dumnezeu. La David, era o favoare din partea lui Dumnezeu, dar s-a dovedit ca fiind o cursă pentru el. De aceea Dumnezeu a trebuit să-l lase în voia sa pentru un timp. Dar David a simţit aceasta ca o încercare dureroasă, de aceea se plângea: „Ţi-ai ascuns faţa, am fost tulburat.“ Este bine când credinciosul nu trece neglijent cu vederea, când ceva nu este în ordine între el şi Domnul.

Versetele 8-12
Versetul 9 trezeşte impresia, aşa cum am văzut deja în versetul 3, că David era aproape de moarte din cauza unei boli sau a unui mare pericol. Cât de diferit vorbeşte el acum faţă de înainte, când spunea: „Niciodată nu mă voi clătina“! El a regăsit legătura cu Dumnezeu şi acum putea exclama: „Tu mi-ai schimbat jalea în veselie ... m-ai încins cu bucurie.“

Vedem în acest exemplu ceva despre binecuvântarea care este în legătură cu pedeapsa. La David, cauza pentru aceasta a fost o îndepărtare momentană de Dumnezeu, o anumită nepăsare. Dumnezeu nu poate să-Şi găsească plăcerea într-o asemenea stare, şi de aceea foloseşte adesea încercări pentru a ne reabilita. El are în vedere bunăstarea noastră duhovnicească. El vrea să ne vadă într-ade-văr fericiţi, şi pentru a atinge acest scop, trebuie să ne ia pentru un timp acel „ceva“ care ocupă un loc prea mare în viaţa noastră.

Psalmul 31

Versetele 1-4
David descrie aici experienţele sale din timpurile de mare tristeţe. El a trecut prin multe încercări. Cuvintele sale sunt pentru noi importante, căci toţi întâlnim încercări pe cale. La David vedem în primul rând supunere faţă de căile de conducere ale lui Dumnezeu. Duşmanii săi i-au pus pe ascuns o cursă, prin care vroiau să-l ducă la cădere (a se compara 1. Samuel 18:21 ), dar el nu s-a oprit la răuta-tea lor, ci a încredinţat totul în mâna Dumnezeului său.

Găsim aici un principiu de mare însemnătate. Nu rareori se întâmplă să avem şi noi de suferit din cauza nedreptăţii celor ce ne înconjoară. Cum ne comportăm noi într-un astfel de caz? Cât de uşor se ridică amărăciunea în inimile noastre! Dar dacă încercăm să vedem în aceasta mâna Domnului, atunci învăţăm să biruim sentimentele noastre. Asemenea mijloace sunt uneori necesare pentru educarea noastră. Dacă am recunoscut aceasta, atunci suntem în stare să-i mulţumim Domnului pentru conducerea Sa.

Versetele 5-8
Versetul 5 ne aminteşte de cuvintele Domnului Isus la cruce. După ce a aflat măsura cea mai mare de duşmănie şi răutate din partea oamenilor, Şi-a predat duhul în mâinile Tatălui Său (Luca 23:46 ). El este exemplul nostru desăvârşit în legătură cu comportamentul nostru faţă de cei care ne doresc răul. Cât de mult a suferit El din partea duşmanilor Săi, şi totuşi nu vedem la El nici o urmă de amă-răciune sau de răzbunare!

David descoperă în acest psalm, chiar dacă într-un mod nedesăvârşit, o gândire asemănătoare cu a Domnului nostru. El s-a arătat faţă de Saul, duşmanul său cel mai mare, totdeauna ca având gânduri bune şi a lăsat în seama lui Dumnezeu judecata asupra acestuia (1. Samuel 26:9-11 ). El spune în versetul 6: „Urăsc pe cei care se alipesc de idoli deşerţi.“ Cu aceasta era în concordanţă cu gândurile lui Dumnezeu.

Apoi în versetul 7 îl auzim cântând de bucurie despre bunătatea lui Dumnezeu în mijlocul nenorocirii sale. Sufletul său a fost năpăstuit, dar s-a încrezut în Domnul şi a putut să-L laude: „ ...mi-ai pus picioarele la loc larg.“

Versetele 9-14
Caracterul de bază al acestui psalm câştigă mereu superioritatea, şi anume încrederea în Dumnezeu. Această încredere s-a adeverit în toate necazurile şi durerile, pe care le descrie aici psalmistul. Duhul Sfânt se serveşte de el pentru a ne îndrepta privirile spre Acela care era „Om al durerilor şi obişnuit cu suferinţa“ (Isaia 53:3 ). La tot pasul Îl întâlnim pe El în psalmi. Dacă evangheliile ne aduc înaintea ochilor viaţa Sa de aici, de jos şi minunile şi semnele Sale, psalmii ne oferă o privelişte a încercărilor sufletului Său, iar David este, aşa cum deja am accentuat adesea, un exemplu al Său în multe privinţe.

După un timp de necaz şi groază, pe care David îl descrie în versetele 9-13, îl auzim spunând: „Dar eu mă încred în Tine, Doamne; eu spun: Tu eşti Dumnezeul meu!“ Este frumos să vedem că încrederea sa faţă de Dumnezeu nu a scăzut în nici un fel. Cum stau lucrurile cu noi, când se apropie încercări şi duşmănie din partea celor ce ne înconjoară?

Versetele 15-18
Ca David, şi noi putem spune: „Zilele mele sunt în mâna Ta...“ Noi nu suntem lăsaţi în voia proprie; Unul veghează asupra noastră, dar nu numai în clipa prezentă, ci şi cu privire la viitor. Trăim într-o lume plină de pericole. Cât de mângâietor este faptul să ştim că Domnul are în mâna Sa soarta noastră! El o va schimba întotdeauna spre binele nostru. El poate face acest lucru, căci El este Cel Atotputernic, Cel Atotştiutor, care cunoaşte dinainte tot ce se va întâmpla în viitor. El vrea să facă acest lucru, pentru că ne iubeşte; de asemenea, El ne trimite dinainte harul Său, ca să nu ni se întâmple nici o nenorocire. Da, siguranţa că zilele noastre sunt în mâna Sa, este preţioasă pentru fiecare copil al lui Dumnezeu care este gata să accepte ca mersul vieţii sale să-L hotărască Tatăl său. În savurarea acestei realităţi, sufletul se simte adăpostit; el ia din mâna Sa indife-rent ce va veni şi se bucură în lumina Feţei Sale.

Versetele 19-24
Versetul 19 ne arată ceva despre bogăţiile care sunt legate de teama de Dumnezeu. Dumnezeu este bun faţă de toţi oamenii (Romani 2:4 ); aceasta este bunătatea în sensul general. Dar în acest verset se spune: „Ce mare este bunătatea Ta pe care ai păstrat-o pentru cei care se tem de Tine.“ Există deci o măsură deosebită de bunătate pentru cei care înaintează în teamă de Dumnezeu. Să ne gândim mai mult la ea!

În versetul 20 găsim o altă latură preţioasă, care este în legătură cu teama de Dumnezeu. Chiar dacă stăm departe de rău, se poate întâmpla ca oamenii să vorbească rău despre noi; dar ce bine ne face să citim aici: „îi ocroteşti într-o colibă de limbile puse pe ceartă“. Astfel putem să lăsăm liniştiţi în seama Domnului situaţia noastră; la timpul Său, El ne va dezvinovăţi. Este important ca nu noi să ne apărăm; dacă ne batem cu pumnul în piept cu privire la dreptul nostru, obţinem mai degrabă opusul la ceea ce am dorit. Psalmul se încheie cu îndemnul de a nădăjdui în Domnul şi de a prinde curaj.

sursa: https://comori.org/