Ce ne spun Psalmii? Psalmii 140-144. Paul Grobety

Categorie: Cartile Bibliei
 

Psalmul 140

În acest psalm vedem unite multele puteri vrăjmaşe ale răutăţii, pentru a face rău poporului lui Dumnezeu.

Chiar dacă şi aici este vorba în primul rând de imaginea viitoare cu privire la rămăşiţa iudaică, recunoaştem totuşi lucruri care îi privesc pe credincioşii din prezent, pentru că şi noi ne aflăm de fapt într-o lume duşmănoasă. În anumite ţinuturi, copiii lui Dumnezeu întâmpină chiar ceea ce David prezintă aici. Dar ce preţios este gândul că Domnul stă deasupra actelor de violenţă şi a răutăţii oamenilor şi a altor puteri vrăjmaşe şi poate să-i elibereze pe ai Săi! Ajutorul Său nu se arată întotdeauna aşa cum ni l-am imaginat noi; dar ceva este sigur: El stă de partea celor încercaţi şi apăsaţi pe nedrept.

Versetul 7 este deosebit de important: „Domnul Dumnezeu este tăria mântuirii mele. Tu mi-ai acoperit capul în ziua bătăliei.“ A se compara cu Efeseni 6:17 . Siguranţa absolută a mântuirii îi dă credinciosului statornicie şi curaj în faţa duşmanilor săi.

Psalmul 141

Versetele 1-3

Aici avem câteva învăţături, pe care dorim să le folosim în umblarea noastră practică. Înaintea noastră vedem un om temător de Dumnezeu. Rugăciunea este pentru el o preocupare serioasă: „Rugăciunea mea să se îndrepte ca tămâia înaintea Ta...“ Nu am înălţat uneori câte o rugăciune fără să fim foarte conştienţi că am păşit înaintea Domnului? În cazul lui David vedem că stătea cu mare respect înaintea Dumnezeului său. Să fim în această privinţă imitatorii lui!

Şi versetul 3 conţine un gând important. Un slujitor al Domnului scria despre acesta: „Poate că stăm cu adevărat şi în sinceritate de partea Domnului; dar cât de mult slăbeşte mărturia noastră un cuvânt nerăbdător sau arogant sau jignitor! Acesta îi dă duşmanului un punct de sprijin şi aduce sufletul într-o poziţie incorectă faţă de Dumnezeu.“ În epistola lui Iacov citim: „Dacă cineva nu greşeşte în cuvânt, este un om desăvârşit, capabil să-şi înfrâneze, de asemenea, tot trupul“ (capitolul 3:2).

Versetele 4-10

În 2. Corinteni 6:14-15 găsim o completare la versetul 4. Viaţa de afaceri poate să-l pună uneori pe credincios în faţa unor probleme care nu pot rezista înaintea lui Dumnezeu. Poate respectivul trăieşte în teamă de Dumnezeu; dar ce se întâmplă dacă partenerul său de afaceri nu acţionează cu corectitudine şi sinceritate?

Cât de adesea suntem în pericol să facem ceva greşit! Dar suntem mulţumitori dacă fraţii ne fac atenţi în această privinţă? David spune: „Să mă lovească cel drept, aceasta este o favoare; şi să mă mustre, este untdelemn pe cap.“ El nu s-a amărât când cineva i-a descoperit greşelile. Şi când Şimei chiar l-a blestemat, el a spus: „ ...pentru că Domnul i-a zis: «Blestemă pe David!» Şi cine va zice: «De ce faci aşa?»“ (2. Samuel 16:10 ). Putem învăţa de la David în această privinţă, căci cât de uşor suntem lezaţi când trebuie să primim o mustrare! „Mustră pe un înţelept, şi te va iubi“, citim în Proverbe 9:8b . Dacă suntem înţelepţi, vom accepta mulţumitori o mustrare.

Psalmul 142

Acest psalm se aseamănă mult cu Psalmul 57 ; ambii psalmi au fost scrişi sub presiunea aceloraşi împrejurări. În primul verset percepem nu numai o rugăciune, ci şi un strigăt, o implorare. David avea nevoie de ajutor imediat, pentru că era înconjurat de Saul şi oastea lui. Omeneşte vorbind, situaţia lui era deznădăjduită: teama lui reiese din cuvintele: „ ...ei mi-au ascuns o cursă... orice loc de scăpare este pierdut pentru mine.“ Dar mai putea să privească în sus. Când orice n-a mai avut niciun sprijin omenesc, s-a încrezut în Dumnezeul său, a cărui bunătate şi putere le cunoscuse. Credinţa lui în ajutorul lui Dumnezeu era aşa de vie, încât putea să spună: „Cei drepţi mă vor înconjura, pentru că Tu îmi vei face bine.“

Acest psalm este unul din multele exemple din Cuvântul lui Dumnezeu, prin care încrederea noastră în Domnul trebuie să se întărească, chiar dacă împrejurările sunt încă aşa de dificile. În Psalmul 116:2 , David spune: „Pentru că Şi-a plecat urechea spre mine, de aceea Îl voi chema în tot timpul zilelor mele.“

Psalmul 143

Versetele 1-7

Ca mulţi alţi psalmi, şi acest psalm are ca subiect profetic rămăşiţa iudaică. Totuşi, nu vrem să ne oprim la această particularitate, ci să privim la căile lui Dumnezeu cu ai Săi. David se afla în mare strâmtorare. Cauza acesteia nu ne este cunoscută, dar ea a fost adusă de Dumnezeu. Împrejurările dureroase, prin care trebuie să trecem uneori, sunt adesea un mijloc în mâna lui Dumnezeu spre reabilitarea noastră. Poate am pornit încăpăţânaţi pe o cale proprie, iar acum trebuie să gustăm consecinţele, de care Domnul în providenţa Sa înţeleaptă nu ne poate scuti. La fel ca David, atunci ne vom ruga: „În credincioşia Ta, răspunde-mi... Şi nu intra la judecată cu slujitorul Tău...“ Prin experienţele făcute, noi vom învăţa câte ceva şi vom fi mai chibzuiţi să rămânem în apropierea Domnului. Aşa va fi întotdeauna când sufletul stă curat şi sincer în faţa lui Dumnezeu. Astfel, pedeapsa nu rămâne fără rod binecuvântat. – În ce necaz a putut să fie David, când a înălţat o rugăciune aşa de insistentă spre Dumnezeul său! În acelaşi timp îl vedem deznădăjduit şi cuvintele lui arată necaz mare: „Pentru că vrăjmaşul urmăreşte sufletul meu, îmi calcă viaţa la pământ.“ Câţi credincioşi au trăit situaţii asemănătoare în timpuri de prigoană şi au jelit în consternarea lor: „Duhul meu este copleşit în mine, inima mea este nemângâiată înăuntrul meu“! Domnul permite uneori să se ajungă aşa de departe, încât orice perspectivă după ajutor pare să fi dispărut. Şi totuşi, El este acolo; El urmăreşte cu atenţie şi cu dragoste desăvârşită gradul încercării şi nu permite să meargă mai departe decât este neapărat necesar şi serveşte proslăvirii Sale; a se compara cu Maleahi 3:2-3 ; 1. Petru 1:6-7 . Ce bine să ştim că Cel care face această lucrare a curăţirii este plin de milă şi simte cu noi orice durere! În Isaia 63:9 citim: „În toată strâmtorarea lor, El a fost strâmtorat şi Îngerul dinaintea feţei Lui i-a salvat.“

Versetele 8-12

„Fă-mă să aud dimineaţa bunătatea Ta, pentru că mă încred în Tine.“ Citim de repetate ori că David cugeta în zorii zilei la bunătăţile lui Dumnezeu şi la căile Sale cu el. Într-un timp de mare strâmtorare a scris: „Dar eu voi cânta puterea Ta şi, dimineaţa, voi lăuda bunătatea Ta; pentru că mi-ai fost un turn înalt şi un loc de scăpare în ziua necazului meu“ (Psalm 59:16).

Când începem ziua cu gândul la bunătatea lui Dumnezeu, atunci ochii noştri sunt deschişi, astfel încât să nu trecem nepăsători pe lângă nenumăratele Lui binefaceri din cursul zilei. Aceasta ne menţine în apropierea Lui şi cu dorinţa de a face ceea ce Îi este plăcut. Cu ce altceva am putea bucura inima Tatălui nostru ceresc, dacă nu prin faptul că umblăm în căile Lui? Savurarea bunătăţii Sale este legată de ascultare şi de dorinţa de a avea o părtăşie strânsă cu Domnul. De am înţelege mai mult acestea!

Psalmul 144

Versetele 1-2

David a fost un războinic. Deja în tinereţea lui îl vedem în lupta cu filisteanul Goliat pe care l-a omorât. Istoria ne relatează despre mulţi eroi, care au obţinut mari victorii. Dar David s-a remarcat faţă de ceilalţi bărbaţi ai războaielor: el nu a vrut să plece la luptă, fără să-L întrebe pe Domnul, Dumnezeul său; a se vedea, de exemplu, 1. Cronici 14:10, 14 . El a dorit chiar să fie învăţat de Dumnezeu în luptă. Această dependenţă şi încredere, pe care o avea în Dumnezeu, au fost răsplătite din plin; peste tot pe unde a umblat, Dumnezeu i-a dat biruinţă. Sub David a luat naştere împărăţia cu cele douăsprezece seminţii ale lui Israel; el a fost unealta în mâna lui Dumnezeu pentru a pregăti domnia de pace a lui Solomon, care este o imagine a Împărăţiei de o mie de ani. În aceste două versete nu vedem nicio urmă că David ar fi vrut să-şi însuşească onoarea în victoriile sale. El i-a dat în toate lui Dumnezeu onoarea; Dumnezeu a fost Acela care i-a supus poporul şi El a fost cetăţuia lui, turnul lui înalt şi salvatorul lui, scutul lui.

Şi noi stăm în luptă, iar această luptă trebuie învăţată. Nu putem să ne luptăm cum ne gândim noi că este bine. „Dacă cineva se luptă la jocuri, nu este încununat, dacă nu se luptă după legile jocului“ (2. Timotei 2:5 ). Învăţătura despre această luptă o găsim în Sfânta Scriptură. Numai de la Acela, care este mai mare decât duşmanul şi care l-a învins pe acesta, putem învăţa cum să ne împotrivim duşmanului. Locul amintit adesea din Efeseni 6 ne dă explicaţia. Vrem să fim atenţi că armura serveşte în primul rând apărării; dacă suntem echipaţi cu ea, nu trebuie să ne temem de niciun atac al duşmanului; a se vedea Psalm 27, versetele 3-5. Dorim să dăm aici şi câteva indicaţii cu privire la lupta propriu-zisă. Noi putem să luptăm în Evanghelie (Filipeni 4:3 ). Ca şi Epafra avem dreptul să luptăm pentru fraţii noştri în rugăciuni (Coloseni 4:12 ); şi suntem îndemnaţi „să luptăm pentru credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna“ (Iuda 3 ).

Versetele 3-15

„Doamne, ce este omul ca să iei cunoştinţă de el, fiul omului, ca să ţii seama de el?“ Putem înţelege cursul gândurilor psalmistului, dacă încercăm să stăm în faţa măreţiei lui Dumnezeu şi a bunătăţii Sale cu privire la fiii oamenilor (a se compara cu Psalm 31:19). „Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece.“ Şi totuşi, Dumnezeu Se ocupa de el. Omul are o aşa mare valoare în ochii lui Dumnezeu, încât El L-a trimis pe Fiul Său pe pământ pentru a scoate pe om din pierzare şi pentru a-l mântui. Şi ce mai putem spune când El doreşte să fie pentru fiecare dintre noi care se încrede în El un scut şi un turn înalt? El Se preocupă cu fiecare în parte, chiar şi perii capului nostru sunt toţi număraţi (Luca 12:7 ).

Versetele de la începutul acestui psalm ni se adresează; găsim în ele unele lucruri pe care le putem aplica la noi. În continuare vedem rămăşiţa la sfârşitul timpului ei de necaz. Împărăţia de o mie de ani se pregăteşte şi Israel gustă dinainte din binecuvântările care îi sunt promise.

sursa: https://comori.org/