Ce ne spun Psalmii? Psalmii 115-117. Paul Grobety

Categorie: Cartile Bibliei
 

Psalmul 115

Versetele 1-8

O caracteristică a credinciosului este dorinţa acestuia ca Numele Domnului să fie proslăvit. Psalmistul exprimă această dorinţă prin cuvintele: „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă-i glorie, pentru bunătatea Ta, pentru adevărul Tău.“ El doreşte ca naţiunile să observe faptele măreţe ale Domnului faţă de poporul Său şi să nu mai întrebe, aşa cum era de multe ori cazul odinioară: „Unde este dar Dumnezeul lor?“ Această preamărire a lui Dumnezeu va fi văzută deplin în Împărăţia de o mie de ani.

În versetele 3-8 sunt puşi faţă în faţă idolii naţiunilor cu adevăratul Dumnezeu. Un contrast mai mare nu există; pe de o parte, Dumnezeul cel veşnic, atotputernic, Creatorul cerului şi al pământului şi Susţinătorul tuturor lucrurilor, iar pe de altă parte, materialul mort, pe care oamenii l-au prelucrat în idoli. Cum se face că astfel de lucruri de nimic servesc ca obiecte de adorare? Apostolul Pavel dă răspuns în Romani 1:18-23 . Omul care i-a întors spatele lui Dumnezeu este orb; el îşi găseşte bucuria şi satisfacţia sa în întuneric. Numai harul lui Dumnezeu îl poate conduce la lumină.

Versetele 9-11

În aceste versete găsim trei îndemnuri de a ne încrede în Domnul. Dacă primele două se adresează lui Israel şi Casei lui Aaron, al treilea îl putem considera ca adresându-se nouă, pentru că noi năzuim să umblăm în teamă de Domnul.

În Vechiul Testament, mai ales în Cartea Psalmilor, Duhul Sfânt dă încrederii în Dumnezeu un loc deosebit. Domnul doreşte ca noi să-L onorăm printr-o încredere deplină. Nu este aceasta ceea ce aşteaptă părinţii de la copiii lor? Deşi părinţii pot greşi şi nu pot conduce întotdeauna lucrurile în aşa fel cum ar dori ei, găsim în Tatăl nostru ceresc dragoste, putere şi călăuzire deplină, dar şi atotştiinţă cu privire la viitor. El are totul în mâna Sa: oamenii, împrejurările, timpul etc. El face ca totul să lucreze spre binele celor ce-L iubesc (Romani 8:28 ). Concluzia celor trei versete este: „El este ajutorul lor şi scutul lor.“ Ce îmbărbătare de a ne încrede în orice situaţie în Domnul!

Versetele 12-18

„El va binecuvânta pe cei care se tem de Domnul, pe cei mici împreună cu cei mari.“ Aceasta este tot o îmbărbătare pentru cei temători de Dumnezeu: ei pot conta pe binecuvântarea Domnului. În repartizarea binecuvântărilor, Dumnezeu nu face nicio deosebire între mare şi mic, pentru că „nu este părtinire“ (Coloseni 3:25 ). Decisiv pentru El este teama de Dumnezeu. În această situaţie vedem ce valoare are aceasta în ochii Lui: „ ...dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă“ (Ioan 9:31 ).

Binecuvântarea Domnului cu privire la temerea de Dumnezeu o putem observa în următoarele versete: „lungeşte zilele“, ea este: „un izvor de viaţă“, ea este „îndrumarea înţelepciunii“ (Proverbe 10:27 ; 14:27 ; 15:33 etc.).

În versetul 12 citim: „Domnul Şi-a amintit de noi: El va binecuvânta.“ Ştim că El Se gândeşte la noi; dar dacă această cunoştinţă este doar în cap, inima nu este atinsă de această realitate. Cât de diferit arată lucrurile, dacă ne aducem aminte că Cel atotputernic, care dispune peste tot şi care ne iubeşte, Se gândeşte la noi!

Psalmul 116

Versetele 1-2

La fel ca alţi psalmi, şi acesta face referire la rămăşiţa din Împărăţia de o mie de ani. Ea aduce cu mulţumire o jertfă de laudă şi cheamă Numele Domnului. Dar se gândeşte şi la experienţele prin care a trecut. Deşi gândurile exprimate aici fac referire la acel timp viitor, totuşi putem deduce de aici unele lucruri care ne servesc spre învăţătură şi îmbărbătare.

Unele cuvinte se adresează direct inimilor noastre: „Şi-a plecat urechea spre mine, de aceea Îl voi chema în tot timpul zilelor mele.“ Faptul că Tatăl nostru ceresc Îşi pleacă urechea, pentru a ne asculta rugăciunile, este foarte preţios. Da, El „a auzit glasul meu, cererile mele“. Aceasta nu vrea să spună că El ne ascultă imediat fiecare rugăciune a noastră; numai El cunoaşte când este momentul potrivit. Să lăsăm în mâna Sa timpul şi modul în care va răspunde; pentru noi ar trebui să fie suficient că El aude cererea noastră. Încrederea noastră faţă de El şi faţă de dragostea Sa ne va ajuta să aşteptăm în linişte răspunsul Lui.

Versetele 3-11

Al treilea verset se referă la marele necaz, prin care va trece rămăşiţa credincioasă. De câte ori vor exclama aceşti iudei credincioşi în frica lor: „Te rog, Doamne, scapă-mi sufletul“! Dumnezeu va asculta cererea lor, iar sufletul întristat se va putea întoarce la odihna sa.

Această odihnă este preţioasă pentru inimă; ea există dacă privim încercările ca venind de la Dumnezeu şi primim ascultarea din mâna Sa; versetul 8 ilustrează acest gând. Domnul a făcut totul: El a salvat sufletul de la moarte, ochii de lacrimi, picioarele de cădere. Ferice de credinciosul care are o astfel de încredere în El! Noi suntem mereu în pericol; duşmanul vrea să ne facă rău şi prin căderea noastră să aducă ruşine asupra Numelui Domnului. Dacă nu cădem, atunci aceasta se datorează Domnului; El ne-a păzit piciorul de cădere. Când vom ajunge la ţintă fără să fi căzut, atunci vom recunoaşte mulţumitori: a fost harul Său!

Versetele 12-19

Versetul 12 conţine un gând care s-a ridicat deja în unele inimi credincioase: după ce Domnul a făcut un lucru atât de mare şi de minunat pentru mine, şi mereu îşi revarsă bunătatea Sa asupra mea, cum aş putea să-i răsplătesc binefacerile? În relaţiile cu oamenii, o astfel de intenţie este de la sine înţeles, dar cum trebuie să ne comportăm faţă de Dumnezeu?

Răspunsul din versetul 13 este de o frumuseţe înălţătoare. Psalmistul, călăuzit de Duhul Sfânt, spune: „Voi înălţa paharul mântuirii şi voi chema Numele Domnului.“ Mijlocul prin care Îi putem răsplăti Domnului toate binefacerile Sale, ni-l dă El Însuşi; El spune: ia fără oprire; apleacă-te şi ia mai mult din râul harului Meu!

Versetul 15 ne permite să recunoaştem simţămintele Domnului faţă de ai Săi, care au trebuit să sufere moartea de martiri. Faptul că lumea a putut dispune cum i-a plăcut de ei, ar putea trezi impresia că Dumnezeu nu Se interesează de ei, dar fidelitatea lor va fi răsplătită cu cununa vieţii (Apocalipsa 2:10 ).

Psalmul 117

Acest psalm, în ciuda faptului că este scurt, are un conţinut preţios. Şi aici este îndemnat nu numai Israel să-L laude pe Domnul, ci toate naţiunile. Este remarcabil, că Dumnezeu Îşi extinde bunătatea Sa asupra tuturor oamenilor. Secole de-a rândul, Israel a fost singurul popor, în mijlocul căruia El a vrut să locuiască, naţiunile nefiind în favoarea Sa. Acum însă, când s-a împlinit lucrarea mare a lui Hristos pe Golgota, nu mai există zidul de despărţire între Israel şi naţiuni. Este una din minunile harului şi bunătăţii lui Dumnezeu faptul că naţiunile, care odinioară îi erau străine, pot acum să exclame: „Pentru că mare este bunătatea Lui faţă de noi.“ Într-adevăr, numai Hristos a putut face o astfel de schimbare. Cuvintele: „Adevărul Domnului rămâne pentru totdeauna“ în gura popoarelor, care de când sunt au ştiut numai de minciună şi înşelătorie, răsună imens şi minunat în urechile noastre. Când Hristos va intra în Împărăţia Sa, întunericul, nedreptatea şi violenţa vor trebui să dea înapoi, iar urmarea va fi supunerea sub sceptrul Său.

sursa: https://comori.org/