Ce ne spun Psalmii? Psalmii 110-113. Paul Grobety

Categorie: Cartile Bibliei
 

Psalmul 110

Versetul 1

„Acest psalm“, scrie Henri Rossier, „reprezintă totodată punctul central al acestei părţi a Sfintei Scripturi.“ O astfel de observaţie este uşor de înţeles, pentru că aici este vorba, la fel ca în Psalmii 2 , 8, 16, 22 şi alţii, exclusiv despre Persoana lui Hristos. Noi Îl găsim pe Hristos peste tot în psalmi, totuşi de cele mai multe ori în legătură cu rămăşiţa, în suferinţele şi necazurile sale. Dar aici, în fiecare verset, El este singurul subiect, pe care ni-l pune înaintea ochilor Duhul lui Dumnezeu.

Evenimentele descrise aici reprezintă de fapt o urmare naturală a psalmului precedent, unde Domnul este prezentat ca „întristat şi sărac“. După ce a suferit nespus de mult din partea duşmanilor Săi şi după ce a mers pe calea celei mai adânci înjosiri, poate să primească chemarea: „Şezi la dreapta Mea, până îi voi pune pe vrăjmaşii Tăi ca aşternut al picioarelor Tale!“ Noi Îl vedem acum acolo, aşteptând clipa când va putea începe Împărăţia Sa. Atunci se va descoperi ce le-a spus El ucenicilor Săi: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ“ (Matei 28:18 ).

Versetele 2-3

Cât de plăcut este să citeşti cuvintele acestui psalm! Domnul nostru credincios, despre care este vorba aici, care a pelegrinat pe acest pământ, care a fost batjocorit, dispreţuit, scuipat, bătut şi la sfârşit atârnat pe lemnul de ocară, primeşte aici cinste, onoare şi slavă. Aici jos a fost încoronat de către ostaşi ca împărat al iudeilor cu o coroană de spini, iar în batjocură i-au pus o trestie în mâna dreaptă. Dar aici Îl auzim pe Dumnezeu spunând: „Domneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi!“ Toată lumea va trebui să recunoască, că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor.

În ce ne priveşte, nu trebuie să aşteptăm până în acel moment, ca să ne bucurăm de înălţarea Lui; noi Îl vedem deja acum în credinţă acolo, încoronat cu slavă şi cu cinste, şi El poartă un Nume care este mai presus de orice nume. Dumnezeu i-a dat acest Nume, „ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domn“ (Filipeni 2:10-11 ).

Versetele 4-7

„Tu eşti preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melhisedec.“ Regăsim aceste cuvinte de două ori în epistola către Evrei (capitolul 5:6; 7:17). Ca împărat, Domnul Isus nu domneşte încă în mijlocul duşmanilor Săi; Împărăţia Sa este încă viitoare şi se va vedea când El va prelua domnia. Dar slujba Sa ca Mare Preot în sensul slujbei lui Aaron o exercită deja acum, şi – El să fie lăudat! – noi suntem beneficiarii acesteia; a se vedea Evrei 2:17-18 ; 4:14-16 .

Psalmul acesta se încheie cu cuvintele: „El va bea din pârâu pe cale, de aceea îşi va înălţa capul.“ Pârâul i-a oferit înviorare, dar cât de rar a existat ocazia să bea din el! El a băut din pârâu, când o sărmană femeie samariteancă s-a lăsat învăţată de El şi L-a recunoscut ca fiind Hristosul. Şi Maria din Betania a înviorat sufletul Său, când ea a arătat o înţelegere ce nu a găsit-o la niciunul dintre ucenicii Lui (Ioan 12:3 ). Şi cât de mult S-a înviorat inima Sa, când Maria din Magdala, pe care a eliberat-o de şapte demoni, s-a aflat printre cei care Îl urmau!

Psalmul 111

Versetele1-2

Psalmii 111 până la 118 formează o grupă aparte; aceştia sunt aşa-numiţii psalmi de laudă. Ei sunt urmarea firească a Psalmului 110, unde Hristos va păşi în Împărăţia Sa de o mie de ani. Atunci fiecare va putea exclama: „Voi lăuda pe Domnul cu toată inima mea, în sfatul celor drepţi şi în adunare.“

Cu privire la celelalte versete, nu este oare dreptul nostru să ne însuşim gândurile pe care le conţin? „Mari sunt lucrările Domnului.“ Da, este peste măsură de mare şi de minunat ceea ce a făcut Dumnezeul nostru Mântuitor prin Fiul Său. Dacă priveşte la trecutul său, poporul Israel poate intona al doilea verset; cu cât mai mult noi, care am fost aduşi de la întuneric la lumină şi avem acum asigurat un loc în slavă! Să punem la inimă cuvintele: „ ...cercetate de toţi cei care îşi găsesc plăcerea în ele.“ Domnului Îi place dacă noi cugetăm cu bucurie la dragostea şi bunătatea Sa şi le cercetăm.

Versetele 3-6

Cuvintele: „El a lăsat o aducere-aminte a lucrărilor Sale minunate“ ne îndreaptă nemijlocit atenţia spre însemnătatea cuvintelor Domnului: „ ...faceţi aceasta în amintirea Mea“ (Luca 22:19 ). Domnul doreşte ca ai Săi, fie că aparţin Israelului, fie Adunării Sale, să nu treacă nepăsători pe lângă vestirea harului, bunătăţii şi dragostei Sale. Noi înclinăm mai mult sau mai puţin, după ce am admirat şi savurat un timp dragostea Sa, să luăm aceasta ca pe ceva de la sine înţeles. Copiii lui Israel au privit cu deplină admiraţie şi laudă minunile şi semnele Domnului, care s-au petrecut pentru ei în Egipt şi la Marea Roşie; cu ce sentimente de mulţumire şi adorare am stat în faţa Lui, când am primit siguranţa că păcatele noastre sunt iertate! Au trecut luni, ani şi privind în urmă, unii s-au întrebat probabil ce s-a ales de prima dragoste. Domnul a ştiut de acest risc şi El a făcut o aducere aminte atât pentru Israel, cât şi pentru noi.

Versetele 7-10

„Lucrările mâinilor Sale sunt adevăr şi judecată.“ Chiar dacă ştim că Dumnezeul nostru nu face niciodată greşeli şi toate căile Sale sunt desăvârşite, totuşi citim cu plăcere această confirmare în Cuvântul Său. El cunoaşte dorinţa noastră; El ştie cât de uşor se strecoară în inimile noastre o îndoială, iar El, în harul Său, ne vine în întâmpinare. Acest lucru îl putem constata de nenumărate ori în Sfânta Scriptură. Într-adevăr, un Tată bun şi îndurător! El vrea ca noi să avem deplină încredere în El atât cu privire la ceea ce El a făcut, cât şi cu privire la Cuvintele Sale.

Cu privire la aceasta citim în versetul 10: „ ...toţi cei care împlinesc rânduielile vor avea o bună înţelegere.“ Teama de Domnul, înţelepciunea şi o bună înţelegere sunt unite una cu alta. Baza este formată de teama de Domnul. Ne dăm suficient seama de valoarea pe care o are teama de Domnul? Ce interese avem să umblăm în aceasta? Priceperea şi înţelepciunea sunt bunuri preţioase; ele sunt utile pe teren spiritual şi în viaţa zilnică. Calea spre acestea este teama de Dumnezeu.

Psalmul 112

Versetele 1-3

La fel ca în psalmul precedent, şi în acest psalm este subliniată binecuvântarea care se bazează pe teama de Dumnezeu. „Ferice de omul, care se teme de Domnul!“ Aici este vorba despre Israel, dar fericirea împreună cu teama de Dumnezeu se întind asupra timpului harului, în care trăim.

Să privim şi la a doua parte a acestui verset: „care găseşte mare plăcere în poruncile Lui“. Chiar dacă noi nu suntem sub Lege, totuşi există şi pentru noi legi pe care vrem să le ţinem; a se vedea Ioan 14:15, 21 ; 15:10 şi 1. Ioan 2:3, 5 . Credinciosul temător de Dumnezeu ştie foarte bine despre ce este vorba. Lui nu trebuie să i se prescrie: nu atinge, nu gusta; dragostea faţă de Domnul său îl învaţă cum trebuie să se comporte faţă de lume. De aceea el evită tot ce ar putea tulbura părtăşia sa cu Domnul şi tinde spre lucruri care bucură inima Sa, lui îi plac poruncile Sale.

Versetele 4-10

„Lumina răsare în întuneric pentru cei drepţi.“ Lecţia pe care o deducem din acest verset este preţioasă. Întunericul pare să-l învăluie pe cel drept, dar chiar şi atunci îi străluceşte lumina. Dumnezeu este lumină, iar El o dăruieşte celui care umblă în curăţie de inimă. Un astfel de om nu este dominat de egoism; el se gândeşte la binele semenilor săi şi îi ajută: „Nu se teme de vestea rea; inima lui este tare, încrezându-se în Domnul.“ Aici este subliniată valoarea încrederii. Cel drept se bazează pe Dumnezeu. Împrejurările, care l-ar putea scoate din sărite pe un om, nu zguduie încrederea sa în Dumnezeu, pentru că el ştie că Tatăl Său ceresc nu permite nimic care să-i dăuneze. Încrederea în Dumnezeu – cine ar putea să măsoare folosul şi câştigul care reies de aici? Duhul lui Dumnezeu este activ în noi, pentru ca să ne încredem în el. În Isaia 26:3 citim: „Tu vei păzi în pace desăvârşită mintea care... se încrede în Tine“, iar în capitolul 30:15: „ ...în linişte şi în încredere va fi puterea voastră.“

Psalmul 113

În Sfânta Scriptură găsim unele îndemnuri de a-L lăuda pe Domnul. Aici sunt slujitorii Domnului, care sunt invitaţi să facă acest lucru; cu alte cuvinte: toţi cei care Îi aparţin. Este preţios să ştim că suntem printre aceştia, noi cei care odinioară am fost slujitorii lui satan. Stând pe terenul mântuirii, vedem motive clare de mulţumire şi laudă. Noi am fost în ţărână, chiar în gunoi, dar El S-a plecat spre noi şi ne-a văzut în starea noastră nenorocită. El S-a îndurat de noi, ne-a ridicat, pentru a sta cu cei mari.

Găsim un gând asemănător în cântarea de laudă a Mariei (Luca 1:47-55 ); a se vedea şi Psalm 107:41. Cine sunt aceşti cei mari, dacă nu cei pe care Domnul i-a scos din praful acestui pământ şi din noroiul pierzării şi i-a înălţat atât de mult? De aceşti oameni aparţinem şi noi. Să nu uităm că Salvatorul nostru a trebuit să coboare în ţărâna morţii pentru a ne putea da un astfel de loc. Mulţumire şi adorare să-i fie aduse veşnic!

sursa: https://comori.org/