text Carti crestine

"Prezentare carte: Adevarata valoare a unei femei"

Categorie: Carti crestine

 

SCHIMBA-TI PERSPECTIVA, SCHIMBA-TI VIATA!

AI OBOSIT SA TE MAI MASORI DUPA STANDARDE IMPUSE DE ALTI OAMENI?

 

Traim intr-o lume care ne determina valoarea in functie de pozitia noastra, de bunurile pe care le avem, de oamenii pe care-i cunoastem si de felul in care aratam. Nu asa ar trebui sa fie!

 

Lisa Bevere, autoare a mai multor carti de succes, ne ofera o descriere plina de sinceritate a experientei sale personale, menita sa dea in vileag influentele subtile si minciunile sfruntate care le tin pe multe femei inlantuite.

 

Intrebarile profunde si subiectele de discutat de la sfarsitul fiecarui capitol fac din cartea aceasta o unealta utila pentru studiul individual sau in grup, explorand teme precum:

  • RANILE SI RELATIILE DIN TRECUT
  • MANCAREA SI ASPECTUL FIZIC
  • MATERIALISMUL
  • CORECTITUDINEA SI GELOZIA

 

Nu te vei ridica niciodata la inaltimea dorita cata vreme incerci sa fii altcineva. Planul lui Dumnezeu pentru viata ta este unul bun, placut si desavarsit; mai mult, iti este destinat tie. Descopera-l astazi!

 

LISA BEVERE este autoarea bestsellerurilor „Fight Like a Girl”, „Kissed the Girls and Made Them Cry” si „Be Angry but Don’t Blow It!” Pe langa participarea la numeroase conferinte nationale si internationale, deseori este invitata la emisiuni crestine. De asemenea, Lisa este moderatoarea emisiunii televizate saptamanale The Messenger, difuzata in 214 tari. Impreuna cu sotul ei, John Bevere, autor la randul sau, locuieste in Colorado, alaturi de cei patru fii ai lor.

 

 

Cuvant inainte

 

Ce valoare ai? Care este insemnatatea ta? Raspunsul la aceste intrebari ar trebui sa fie limpede stabilit in inima si in mintea fiecarui om. Oricine si orice de pe Pamantul acesta are o anumita valoare care ii este atribuita. Nu am fi dispusi sa platim doua sute de mii de dolari pentru o casa care valoreaza numai cincizeci de mii. Daca am face-o, nu numai ca am incheia o tranzactie deloc profitabila, dar am suferi totodata o paguba.

 

 

Isus a pus urmatoarea intrebare: „Ce ar folosi unui om sa castige toata lumea daca si-ar pierde sufletul?” (Matei 16:26). Intrebarea aceasta da la iveala adevarul potrivit caruia, daca ne-am darui pe noi insine in schimbul intregii bogatii, puteri, influente si intelepciuni din lume, am suferi o pierdere. Gandeste-te la aceasta: daca am da valoarea noastra pentru a pune mana pe toate afacerile, pe tot aurul, banii si bogatiile acestui Pamant, nu am face un schimb rentabil. Sunt multi care ar da mult mai putin decat atat pentru a intra in stapanirea unor astfel de avutii pamantesti.

 

Deci, care este valoarea ta? In loan 3:16 ni se spune: „Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu…” Dumnezeu L-a dat pe Isus ca sa te aiba, in schimb, pe tine. „Caci stiti ca Dumnezeu a platit pentru voi o rascumparare, ca sa va salveze din felul de viata desarta pe care-l mosteniserati de la parintii vostri; iar rascumpararea pe care a platit-o nu a constat in argint sau in aur. A platit pentru voi cu sangele pretios al lui Cristos” (1 Petru 1:18-19, versiunea NLT a Scripturii). Chiar daca ai fi fost singura persoana care ar fi trait pe Pamant, Isus tot ar fi murit pentru tine! Dumnezeu nu face niciodata tranzactii paguboase, asa cum nici tu nu ai plati cu buna stiinta pentru un obiect mai mult decat face. In ochii lui Dumnezeu, tu singur valorezi cat viata Fiului Sau! ,,Multi credinciosi recunosc acest adevar la nivel mental, fara sa ajunga insa vreodata sa fie adanc inradacinati in el. Cartea aceasta contine invataturi si ilustratii pline de putere, care scot la lumina adevarul acesta. Dupa ce am citit numai jumatate din manuscrisul ei, i-am spus sotiei mele ca sunt dezamagit intr-o singura privinta. Ingrijorata, m-a intrebat: „Care anume?” I-am raspuns: „Titlul cartii nu-i va atrage pe barbati sa o citeasca.”
„Adevarata valoare a unei femei” cuprinde unele dintre cele mai profunde revelatii din Cuvantul lui Dumnezeu pe care le-am citit vreodata. Este o carte revelatoare; este motivatoare; este o carte care transforma oameni. Pot spune cu toata sinceritatea ca mesajul pe care urmeaza sa-l citesti vine chiar din inima lui Dumnezeu! Citeste cartea aceasta cu inima deschisa si nu vei mai ramane cum ai fost. Doresc sa rog fiecare cititoare sa faca ceva: dupa ce viata ta a fost schimbata in urma parcurgerii acestei carti, da un exemplar al ei unui barbat si spune-i sa citeasca fiecare cuvintel!

Daca te priveste putin amuzat, spune-i: „John Bevere zice ca fiecare barbat ar trebui s-o citeasca!”

 

Am privilegiul de a fi casatorit cu Lisa de aproape douazeci si cinci de ani. Viata ei este una desfasurata sub semnul evlaviei si al virtutii. Am incredere deplina in ea si la fel poti avea si tu. Dumnezeu i-a incredintat un mesaj pentru poporul Sau. Nu ai pus mana pe cartea aceasta din intamplare, ci poti spune ca aceasta a fost o intrevedere pusa la cale de Dumnezeu. Fie ca El sa te imbogateasca din belsug pe masura ce o citesti!

 

– John Bevere

 

 

CUPRINS

MULTUMIRI

CUVANT INAINTE

PUNEREA UNOR INTREBARI

CURATAREA DULAPURILOR

MASURI SINCERE

CAUTAREA LUI SOLOMON

„NU ESTE CORECT!”

SCAPAND DE APASAREA TRECUTULUI

INDEPARTAREA VALULUI

NU ESTI CE VAD CEI DIN JUR

NU ESTI CEEA CE ARATA CANTARUL

POSTUL

„EVRIKA!”

AL TREILEA STANDARD

Epilog

 

sursa: https://la1ceai.wordpress.com/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Devenind femeia după voia lui Dumnezeu
Există cărți care nu doar se citesc, ci se trăiesc – lucrări care te însoțesc pas cu pas în creșterea ta spirituală și personală. „Devenind femeia după voia lui Dumnezeu – un ghid de studiu de 90 de z... Citeste mai mult >>
Înainte de logodnă - 101 întrebări pentru o relație trainică și un viitor binecuvântat
Există decizii care schimbă cursul vieții pentru totdeauna. Logodna este una dintre ele. De aceea, înainte de a rosti un „da” care deschide drumul spre căsătorie, este esențial să existe claritate, ma... Citeste mai mult >>
Biblia mea de răzuit
Există momente în care dorim să-i apropiem pe copii de Cuvântul lui Dumnezeu într-un mod natural, plin de bucurie și curiozitate. „Biblia mea de răzuit” este tocmai un astfel de instrument – o carte i... Citeste mai mult >>
Iubire fără scenariu – o poveste despre a doua șansă, credință și planul neașteptat al lui Dumnezeu
Există povești care par desprinse dintr-un film romantic, dar care ajung să spună ceva mult mai profund despre inimă, iertare și planul lui Dumnezeu. Cărți care încep cu o poveste de dragoste și se tr... Citeste mai mult >>
Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>