text Carti crestine

"Prezentare carte: Cum sa-ti hranesti copilul"

Categorie: Carti crestine

 

Bun venit în lumea celor care au copii, dar şi nenumărate responsabilităţi, bucurii, temeri, momente deosebite şi nopţi nedormite!


Odată cu primul tău copil vine un rol nou şi dificil: creşterea unei persoane total dependente de tine. Ceea ce alegi pentru alimentaţia copilului tău va juca un rol important în sănătatea lui fizică şi psihică.

 

Nu există aliment care să conţină toate nutrimentele de care avem nevoie, în cantităţile necesare, aşadar hrana pe care o alegem trebuie să fie variată şi să facă parte din toate grupele alimentare. De aceea, reţetele noastre au fost alese în funcţie de valoarea lor nutritivă, de cât de avantajoase sunt şi de cât de mult te poţi distra pregătindu-le.

 

Iată ce vei găsi în această carte:
 

– informaţii despre grupele de alimente, rolul şi ponderea lor într-o alimentaţie echilibrată;

– sfaturi privind hrana copilului, în funcţie de etapele lui de dezvoltare;

– reţete şi meniuri în funcţia de vârsta copilului;

– reţete specifice anotimpurilor şi sărbătorilor;

– idei de reţete şi activităţi pentru petrecerile de aniversare a celui mic;

– lucruri amuzante pe care le poţi face în bucătărie;

– sfaturi diverse pentru părinţi: prim ajutor, alimentaţia copilului bolnav şi convalescent, medicamente şi substanţe toxice etc.  

 

sursa: https://la1ceai.wordpress.com/

Cele mai recente resurse scrise - Familie

Căsnicii Fortificate - Chris Garner (manual și caiet de lucru)
"Prezentare carte: Partenera Creativa"
Categorie: Carti crestine Cartea Lindei Dillow, „Partenera creatoare”, se adreseaza tuturor femeilor casatorite, indiferent de varsta. Ar fi util totusi sa fie citita la inceputul casatoriei... Citeste mai mult >>
"Prezentare carte: o femeie dupa inima lui Dumnezeu"
Categorie: Carti crestine Fa din dorinta lui Dumnezeu dorinta ta si vei deveni o femeie a excelentei, asa cum te-a conceput El sa fii. Adevarata pace si bucurie vin atunci cand femeile Il ur... Citeste mai mult >>
"Prezentare carte: 7 lucruri pe care el nu ti le va spune niciodata"
Categorie: Carti crestine 7 lucruri pe care el nu ţi le va spune niciodată… dar pe care tu trebuie să le ştii Vrei să ştii de ce soţul tău se închide în el, se înfurie sau nu vrea să vorbeas... Citeste mai mult >>
"Prezentare carte: nu ma poti obliga … dar ma poti convinge!"
Categorie: Carti crestine Cum sa iti educi copilul care are o vointa de fier – transforma conflictul in cooperare Multi parinti isi suspecteaza copiii cu o vointa de fier ca vor inadins sa i... Citeste mai mult >>
"Prezentare carte: secretele inteligentei copilului"
Categorie: Carti crestine Cercetatorul american John Medina construieste o punte intre ceea ce stiu oamenii de stiinta si practica parentala de zi cu zi  intr-o maniera accesibila, plina de... Citeste mai mult >>
"Prezentare carte: Mama sanatoasa,bebelus fericit. Cum sa mananci sanatos cand alaptezi"
Categorie: Carti crestine Annemarie Tempelman-Kluit, mamă a doi copii, ca şi mine, are un stil de a scrie care-ţi dă impresia că stai de vorbă cu o prietenă, nu că citeşti o carte despre alăptare... Citeste mai mult >>
"Prezentare carte: Familia si rolul ei in educarea copilului"
Categorie: Carti crestine  Un ghid complet ce prezinta sistematic tema familiei si a rolului sau in educarea copilului, de la tipologiile familiilor si stilurile de parenting la parteneriatu... Citeste mai mult >>
"Prezentare carte: Modeland o inima de copil"
Categorie: Carti crestine Incepand de la interactiunea cu colegii, pana la educatia si corectarea pe care o primesc acasa, copiii isi interpreteaza propriile experiente prin prisma dorintei de a... Citeste mai mult >>
"Prezentare carte: Cresterea copiilor in voia lui Dumnezeu"
Categorie: Carti crestine Scoala joaca un rol educativ important, dar exista lucruri esentiale pentru viitorul copiilor care nu figureaza in programa de invatamant. Curiozitatea, gandirea flexibi... Citeste mai mult >>