text Cantece crestine

Rege-al Regilor ( King Of Kings)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Jason Ingram, Brooke Ligertwood & Scott Ligertwood
1: Așteptam în întuneric Fără de lumina Ta
Când din cer Tu ai venit Plin de milă m-ai privit
Să-mplinești profeții, Legea Prin fecioară întrupat
De pe tronul slavei Tale Jos în iesle Te-ai plecat

R: Glorie Tată, Fiu și Duh, Glorie Ție ne-ncetat
Domn al slavei Împărat Glorie Ție Rege-al Regilor

2: Să aduci Împărăția Și să-mpaci pe cel pierdut
Să salvezi creația-ntreagă, Crucea nu ai refuzat
Mai presus de suferință, Ai văzut victoria
Cunoscând, Isuse, calea Viața pentru noi Ți-ai dat

3: Iar în zorii Învierii Ceru-ntreg a așteptat
Până piatr-a fost mișcată Mielul moartea a călcat
Chiar și morții au înviat, Îngerii au fost uimiți
Cei ce se întorc la Tatăl Prin Isus ei sunt primiți

4: S-a născut Biserica, Duhul Sfânt a coborât
Adevaru-acesta veșnic Neclintit mereu va sta
Si prin sângele Lui sfânt Libertate mi s-a dat
Căci iubirea lui Cristos Pe vecie m-a-nviat

Cele mai recente resurse scrise - Cantece Lauda si inchinare

Slava Domnului se-ntinde (God of Everlasting Glory)
1. Slava Domnului se-ntinde-n cer şi pe pământ De minuni e plin pământul de la Cel Preasfânt; Universu-ntreg vesteşte ale Lui lucrări Sfânt Cuvânt de sus se-aude peste mări şi ţări. 2. Stele mii de-a... Citeste mai mult >>
El este Domnul! (One Is Our Master)
1. El este Domnul, Răscumpărătorul Fiul slăvit ce prin har ne-a salvat; Dragostea Sa ce ne strânge-mpreună O răspândim, bucuroşi, ne-ncetat. R: Plini de credinţă şi năzuinţă Cu El pe cale, umblăm cu... Citeste mai mult >>
Isus e Numele (Jesus Be The Name)
1. Aș putea, Isus, pe veci să-ți cânt Şi Te-aş iubi mereu mai mult. Numele Tău veșnic va răsuna Mai scump în fiecare chemare-a mea. R1. / Sfânt e Numele Isus / x3 Ți-aducem onoare, / Nu-i nume ca al... Citeste mai mult >>
Zi de zi îmi dai putere
1. Zi de zi îmi dai putere Să răzbesc pe-acest pământ, Ajutorul vieții mele, Ești doar Tu, Părinte Sfânt! R: Tu ești zilnic lângă mine, Doar cu Tine înaintez. Brațul Tău mă ține tare Și mă ajută când... Citeste mai mult >>
Domnul meu sfânt, minunat! (What a Precious Friend Is He)
1. În Isus am fericirea În Isus am mântuirea; Prin jertfirea Sa El m-a salvat Domnul meu sfânt, minunat! R: Zi de zi El mă-nsoţeşte Mă ridică din dureri şi căderi; Cu credinţă Te chem ne-ncetat Domnu... Citeste mai mult >>
Căci iată că El a întocmit munții
1. Căci iată că El a întocmit munții, A făcut vântul... numai El! R: Și-I spune omului până și gândurile lui. El preface zorile în întuneric Și umblă pe-nălțimile pământului; Domnul Dumnezeul oștiril... Citeste mai mult >>
Părinte-al îndurării (Thou Tender, Gracious Father)
1. Părinte-al îndurării Veghezi asupra mea Cu imnuri de mărire Mă-nchin 'naintea Ta. Tu mă conduci pe cale Cu sfântă mâna Ta La Tine am refugiu În încercarea grea. 2. Supus şi-n ascultare Aşa vreau s... Citeste mai mult >>
Cântați Lui Dumnezeu, cântați!
1. Bateți din palme, toate popoarele, Cântați cântări de bucurie, Căci Bunul Dumnezeu pe toți ne-a chemat Să fim cu El în veșnicie. R: Cântați lui Dumnezeu, cântați! Cântați Creatorului nostru! Numel... Citeste mai mult >>
Te laud, Isus, neîncetat
1. Te laud, Isus, neîncetat, Tu de la moarte m-ai salvat! /: M-ai ridicat, m-ai ocrotit, Cu Tine eu sunt fericit. :/ 2. Te laud, Isus, neîncetat, Durerea Tu mi-ai alinat, /: M-ai ușurat, m-ai întărit... Citeste mai mult >>
Fii lăudat Isus Hristos
1. Fii lăudat, Isus Hristos, Speranța celui păcătos! Tu, prin sfânt sângele-Ți vărsat Viața veșnică ne-ai dat. 2. Și Tatăl fie preamărit, Că nouă ni Te-ai dăruit, Să porți Tu vina tuturor Și să ne fi... Citeste mai mult >>