Într-un pământ de nobil

1. De pe-un pământ de nobili respins şi îndepărtat
Se-ntoarce fără veste un fiu de împărat,
Se-ntoarce cu durere cu lacrimi şi suspin
Şi se întreabă într-una: nu-i prea târziu să vin?

R: Primeşte-mă, O, Tată e adevărat, am greşit
Primeşte-mă la Tine de lume m-am scârbit!
Primeşte-mă, O, Tată e adevărat, am greşit
Dar azi mă-ntorc la Tine, O, Domnul meu iubit!

2. Priveşte lung în zare şi vede un palat,
Se întreabă-n remuşcare: - de ce n-am ascultat?
De ce am pleacat de acasă când totul era al meu?
De ce am uitat că Tată îmi este Dumnezeu?

3. Şi cum stătea pe gânduri acest fiu nu vedea
Că Tatal său în poartă cu drag îl aştepta,
Doar când şi-a rupt privirea de tot ce era jos
A îmbrăcat cu slavă un alt veşmânt frumos.