text Cantece crestine

"Gânduri referitoare la propunerea de cântări" C. H. Mackintosh

Categorie: Cantece crestine

 

Cineva îşi poate închipui că într-o anumită acţiune este călăuzit prin Duhul Sfânt, când de fapt urmează doar un îndemn al inimii sale. Este bine să ne amintim de acest lucru, pentru ca în tot ce facem în strângerile laolaltă ale poporului lui Dumnezeu să fim într-adevăr încercaţi în faţa Domnului. Unii cred că este un lucru foarte simplu a propune o cântare. Ca urmare se întâlnesc mereu astfel de fraţi care nu au putere duhovnicească să rostescă o rugăciune sau să spună un cuvânt de îmbărbătare, dar care au mereu pregătită cartea de cântări, de parcă oricine ar putea propune o cântare. Eu consider însă un lucru foarte serios propunerea unei cântări. Este nevoie de supunere deplină sub călăuzirea Duhului Sfânt, pentru a putea deosebi care este momentul potrivit pentru o cântare şi care este cântarea potrivită pentru momentul respectiv. Am experimentat de multe ori cum întregul curs al unei strângeri laolaltă a fost întrerupt complet prin propunerea unui cântări şi deseori am simţit cartea de cântări ca ceva deranjant.

C. H. Mackintosh

Starea personală şi experienţa unui frate nu sunt conducători siguri pentru a acţiona în strângerea laolaltă a credincioşilor. O cântare poate să fi fost foarte preţioasă pentru inima mea sau pentru o altă ocazie. Dar de aici nu trebuie să trag concluzia că sarcina mea este să propun această cântare în următoarea strângere laolaltă. Poate nu se potriveşte deloc cu starea momentană a Adunării. Poate Duhul vrea chiar să nu fie cântată nici o cântare. „Suferă cineva dintre voi? Să se roage! Este cineva bucuros? Să cânte psalmi!“ (Iacov 5:13 ). O cântare trebuie să exprime ceea ce simt cei adunaţi. Cine în afară de Duhul Sfânt, care cunoaşte starea Adunării, poate călăuzi un frate să propună cântarea care exprimă acea stare?

W. Trotter

(din revista „Cercetaţi Scripturile”)

 

sursa: https://comori.org/

 

Cele mai recente resurse scrise - Cantece Lauda si inchinare

Te laud, Domnul meu şi Dumnezeu (Thou Art My God)
1. Te laud, Domnul meu şi Dumnezeu Numele Tău îl preamăresc, mereu; Pentru bunătatea Ta Îţi mulţumesc Cu-a Ta mână reverşi har ceresc. I: Titlul original: Thou Art My God Muzica: Tony Hopkins Traduce... Citeste mai mult >>
Spre Tine, Isuse (We Seek Thee, Lord Jesus)
1. Spre Tine, Isuse Privirea o-ndreptăm De harul Tău mare Azi, noi ne bucurăm; Mărirea Ta, Doamne Cu toţi o înălţăm Cu inimi voioase Uniţi Te lăudăm. I: Titlul original: We Seek Thee, Lord Jesus Text... Citeste mai mult >>
Ţie ne-nchinăm, o, Doamne (We Worship and Adore Thee)
1. Ţie ne-nchinăm, o, Doamne Îţi cântăm cu laude A Ta veşnicie Şi puterea-Ţi mare Aleluia! , Aleluia! , Aleluia! Amin! I: Titlul original: We Worship and Adore Thee Scripture in Song Traducere şi ada... Citeste mai mult >>
Fi Glorificat
1. Vin din nou să mă închin Și să-Ți mulțumesc căci mai ridicat. Când zăceam deprimat, M-ai eliberat, mintea mi-ai schimbat; Dezlegat de păcat, Liber sunt și salvat. Viața mea s-a schimbat, Fericit vo... Citeste mai mult >>
Merg prin păduri adesea
1. Merg prin păduri adesea Privesc în jurul meu Întreaga natură și codrii cântă: „Mare-i Dumnezeu!” Oceane fără margini Și munții cei înalți Păsări mii și mii ce zboară`n înălțimi Îl laudă pe Împărat.... Citeste mai mult >>
Tu mă cercetezi de-aproape
1. Tu mă cercetezi de-aproape Doamne, tu mă ocroteşti! De departe-mi pătrunzi gândul, Căile-mi cunoşti. Unde voi putea, o, Doamne, Să m-ascund de faţa Ta, Când viaţa e-n Mâna Ta? R: Eu Te laud, Doamn... Citeste mai mult >>
Dis-de-dimineață
1. În zori de zi când mă trezesc, Privesc spre cer, Și mă minunez de bunătatea Ta. Tot ce ai creat Te laudă ne-ncetat; Isus ești cel mai minunat. R: /:Dis-de-dimineață cânt, Te slăvesc prin al meu câ... Citeste mai mult >>
Spală Tu
1. Spală Tu, spală Tu Inima, lăuntrul, Spală Tu tot vasul Ca să fiu curățit Înnoit și sfițit, Cred în jertfa Fiului Tău iubit. R. Vreau să văd, vreau să văd Slava Ta, Domnul meu. Mântuit, mântuit Ast... Citeste mai mult >>
Noi ne-am bizuit pe Domnul
1. Noi ne-am bizuit pe Domnul Când vrăjmașu-a ridicat Mâna ca să ne doboare, Drumul când l-a-ntunecat. R: Te vom lăuda, o, Doamne, Căci ești bun și credincios! Dumnezeu, Iehova Nissi, Steagul nostru... Citeste mai mult >>
Pacea din inima mea este Dumnezeu
1. Pacea din inima mea este Dumnezeu, El este odihna mea zi de zi mereu. La umbra aripilor Lui mă adăpostesc. Domnul e Păstorul meu, pe El Îl iubesc! R: Harul Lui mă ține zilnic să nu cad, De pe cale... Citeste mai mult >>