Te-ai sfărâmat, tu, vasule-ncercat

1. Te-ai sfărâmat, tu, vasule-ncercat
De parcă tu, de mâna Lui, nicicând n-ai fost lucrat...
Dar totu-i minunat când eşti în al Său Har,
În Casa vaselor de preţ: în Casa Marelui Olar!

R: Noi nu suntem, să ştie toţi,
Noi nu suntem doar tină,
Ci un pământ ce-i frământat
Cu apă şi Lumină!
Şi-acest pământ, ce-i încercat, aur să devină,
/: Nu poate fi: / lucrat de-o altă mână!

2. Olari în lume-s mulţi, dar toţi sunt ca şi lutul,
Nu seamănă niciunul, nu, cu Cel ce-i Începutul...
Dar totu-i minunat când eşti în al Său Har,
În Casa vaselor de preţ: în Casa Marelui Olar!

3. Olarule de sus, Tu m-ai purtat în mână,
De-atunci rămasu-mi-a în piept căldura Ta cea bună...
Dar totu-i minunat când eşti în al Său Har,
În Casa vaselor de preţ: în Casa Marelui Olar!

4. Tu om, oricine eşti, tu nu eşti o-ntâmplare,
Priveşte-adânc fiinţa ta, tu eşti o taină mare...
Dar totu-i minunat când eşti în al Său Har,
În Casa vaselor de preţ: în Casa Marelui Olar!

5. Tu vii de undeva, din slăvi nemuritoare,
O, lasă-te lucrat de Cel ce te-a adus sub soare!
Dar totu-i minunat când eşti în al Său Har,
În Casa vaselor de preţ: în Casa Marelui Olar!