Zac altarele sfărâmate

1. Zac altarele sfărmate ca în vremi de mult apuse,
Iar din templele prădate visteriile sunt duse,
Preoții sunt dați la moarte iar cetatea e-n ruină,
Peste țară este noapte, ici și colo o lumină.

R1: Plânge mama-ndurerată pe copiii din robie,
S-a dus veselia toată, nu mai este bucurie,
Ce viteji îi erau fii și cum mânuiau Cuvântul,
Sunt duși robi acum copiii ce-au nesocotit pe Sfântul!

2. Zac altarele zdrobite sub călcâiele vrăjmașe,
Și cad suflete lovite de poverile-ucigașe,
Au căzut robiți de demoni mult mai tari ca egiptenii,
Și se-nchină-n Valea Dura și la idoli fac mătănii.

R2: Și-au făcut viței de aur și-au uitat că vine Domnul,
Ca să-și ia al Său tezaur și i-a prins în moarte somnul,
Au schimbat a lor veștminte cu mantaua egipteană,
Și-au dat lucrurile sfinte pe un idol și pe-o haină.

3. Zac altarele-n țărână, nimănuia nu îi pasă,
Țara este pustiită, moarte-n fiecare casă,
Vuiet de ecou se sparge de-ale zidurilor pulberi
„Nu se mai găsește nimeni să zidească-aceste ziduri?”

R3: „Caut omul care-i vrednic să ridice din ruine,
Casa Domnului sfărmată de oștirile străine!”,
Glasul celui Sfânt răsună ca o trâmbiță din slavă,
Ca s-adune tot poporul ce-i robit și n-are vlagă.

4. Zac altarele uitate și nu-i cine să zidească
Pietrele dintr-o bucată, să aducă jertfă-aleasă!
Frați, vă ridicați la viață să răsară iar lumina
Peste-o nouă dimineață și să ni se șteargă vina!

R4: Întăriți-vă piciorul și genunchiul ce se pleacă,
Cereți astăzi ajutorul Celui ce de veacuri iartă,
Haideți să zidim altarul doar cu pietre vii și sfinte,
Ca să se coboare harul veșnicelor legăminte!