text Cantece crestine

Zac altarele sfărâmate

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Felicia Damian
1. Zac altarele sfărmate ca în vremi de mult apuse,
Iar din templele prădate visteriile sunt duse,
Preoții sunt dați la moarte iar cetatea e-n ruină,
Peste țară este noapte, ici și colo o lumină.

R1: Plânge mama-ndurerată pe copiii din robie,
S-a dus veselia toată, nu mai este bucurie,
Ce viteji îi erau fii și cum mânuiau Cuvântul,
Sunt duși robi acum copiii ce-au nesocotit pe Sfântul!

2. Zac altarele zdrobite sub călcâiele vrăjmașe,
Și cad suflete lovite de poverile-ucigașe,
Au căzut robiți de demoni mult mai tari ca egiptenii,
Și se-nchină-n Valea Dura și la idoli fac mătănii.

R2: Și-au făcut viței de aur și-au uitat că vine Domnul,
Ca să-și ia al Său tezaur și i-a prins în moarte somnul,
Au schimbat a lor veștminte cu mantaua egipteană,
Și-au dat lucrurile sfinte pe un idol și pe-o haină.

3. Zac altarele-n țărână, nimănuia nu îi pasă,
Țara este pustiită, moarte-n fiecare casă,
Vuiet de ecou se sparge de-ale zidurilor pulberi
„Nu se mai găsește nimeni să zidească-aceste ziduri?”

R3: „Caut omul care-i vrednic să ridice din ruine,
Casa Domnului sfărmată de oștirile străine!”,
Glasul celui Sfânt răsună ca o trâmbiță din slavă,
Ca s-adune tot poporul ce-i robit și n-are vlagă.

4. Zac altarele uitate și nu-i cine să zidească
Pietrele dintr-o bucată, să aducă jertfă-aleasă!
Frați, vă ridicați la viață să răsară iar lumina
Peste-o nouă dimineață și să ni se șteargă vina!

R4: Întăriți-vă piciorul și genunchiul ce se pleacă,
Cereți astăzi ajutorul Celui ce de veacuri iartă,
Haideți să zidim altarul doar cu pietre vii și sfinte,
Ca să se coboare harul veșnicelor legăminte!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Ce-aș face, Doamne, fără Tine?
Ce-aș face, Doamne fără TineȘi fără de prezența Ta? !Aș plânge amarnic cu suspineȘi nimeni nu m-ar mângâia.Ce-aș face, Doamne, fără TineȘi fără mâna-Ți protectoare?Mi-aș umple fața de rușineZăcând în... Citeste mai mult >>
Vestea naturii
Privesc spre zarea de lumină,Cu inima de farmec plinăPrivesc al păsărilor triluriCe melodii le ies din piepturi.Din Crângurile ‘nmiresmateCu mii de flori frumos turnateSe-nalță laude spre ceruri,Cântă... Citeste mai mult >>
La mulți ani tata
La mulți ani scumpule tatăSănătate și iubireDumnezeu să-ți dea în viațăMult curaj și fericireToți cei dragi să-ți fie-aproapeLa necaz și fericireSă nu știi de grele-etapeSă ai numai bucurieȘi chiar da... Citeste mai mult >>
Slăvit să fii
Mărit să fii Tu, DoamneȘi onorat în veci,Lucrările-Ți sunt demneDe Slavă-n mii de voci.Îți cântă păsări triluriCu sunet diafanȘi flori de mii de feluriMireasma îți eman.Te laudă pădurea,Prin foșnetul... Citeste mai mult >>
Golgota
O, loc al suferinței ești, Golgota,În tine a fost răstignit HristosÎn tine a fost dăruită plataPentru salvarea celui păcătos.Pe dealul tău a atârnat pe cruceÎn cuie pironit și ‘nsângeratSalvare lumii... Citeste mai mult >>
Regrete
Privesc în urmă viața ce-am trăit-oȘi inima-mi se umple de regret,Aș vrea să cred că încă n-am ratat-oSă pot acuma pașii să-i îndrept.Să schimb ce-a fost din ură, în iubireS-adaug pace unde-a fost con... Citeste mai mult >>
Nădăjduiesc în Dumnezeu
Nădăjduiesc în Dumnezeu,El este mântuirea mea,Îl laud și-i mulțumesc mereu,Cu Domnul mă voi lăuda.El e ocrotitorul meu,Cu El eu sunt biruitor,Și e cu mine când mi-e greu,El este Domnul domnilor.Pe cal... Citeste mai mult >>
Ce....pustietate...
Oh, pustietate... rămâne doar nisip... se duce verdeațaOh, ce liniște profundă... . într-un pustiu în care... . s a dus viața Oricum... . la un moment dat. . singuri rămânemÎntr-un pustiu... . fără de... Citeste mai mult >>
Cântă
Cântă astăzi tu cântareaCe o cântă chiar și mareaCe-L slăvește doar pe ElPe mărețul DumnezeuCântă astăzi suflet dragIsus stă la tine-n pragTu deschide-i imediatCa toți cei ce L-au urmatCântă despre ce... Citeste mai mult >>
Toate sunt supuse Ție, Doamne
Nu e simplă întâmplareCă norii trec cuminţiCu umbre sau cu stropi de ploaieDintr-o zare în cealaltă zare.Ei ascultă un glas, aud o cântareȘi doar când rătăcesc drumulSe petrece furtunăȘi zările detună... Citeste mai mult >>