Vorbea odată-ncet ca gândul

1. Vorbea odată-ncet ca gândul
Și vorba lor o-nțelegeam,
Vorbea cerul cu pământul,
De vorba lor mă-nspăimântam:

2. "Aș vrea sa-ți spun o taină, frate,
Ce ne așteaptă pe-amândoi:
Noi suntem condamnați la moarte,
Din cauza lumii dintre noi.

3. Eu voi fi strâns ca un sul de piele,
Când Domnul se va arăta,
Mă voi topi cu-ale mele stele,
Și râu de foc mă voi forma.

4. Iar tu, pământ, care ești astăzi
De Dumnezeu împodobit,
Vei arde în flăcări cumplite,
Pentru a omului păcat.

5. Și dac-așa ne-o fi sfârșitul,
Să plângem, cerule, amândoi,
Pe omul mult nesocotitul,
Care va fi în foc cu noi.

6. Tu ai dat ploaie și căldură,
Eu hrană pentru cel flămând,
Dar omul nu vrea să cunoască,
Pe Domnul Cel ce l-a făcut."