Se sting făcliile

1. Se sting făcliile încet, căci vântul nepăsării suflă.
Se pierd creștinii tot mai mult, tot mai puțini sunt cei ce urcă.
Se sting luminile ușor, iar dragostea cea ziditoare
S-a mai răcit, puțină e și fărdelegea este mare.

2. Se schimbă mersul spre Sinai, mai mulți coboară de pe munte.
Câmpia-i atractivă azi, iar oile sunt risipite.
Sodoma-i un oraș iubit, căutătorii dau năvală
Să-l cerceteze-amănunțit, păcatele să nu-i mai doară.

3. La modă e Gomora cea aglomerată de păcate,
Iar frații sunt ademeniți de tot ce-aici curând va arde.
Voi, frați, priviți înspre Țoar, lăsați în urmă tot prăpădul!
Mânia Domnului va fi simțită grabnic de tot omul.

4. Acei ce au cârtit mereu și au glumit cu pocăința,
Rămân străini de Dumnezeu, zadarnică le-a fi credința.
Acum, cât ușa nu s-a-nchis să regretăm cu lacrimi multe
Tot ce-am greșit, păcătuit, uitând iubirea de Părinte.
Să implorăm divinul Har să nu ne lase-n nepăsare,
Să ne rugăm cerând acum poate o ultimă chemare!