Să poți să iubești

1. Să poţi să iubeşti fără gândul răsplăţii,
Când nori mari de ură deasupra ta vin,
Să fii devotat a sluji doar dreptăţii,
Înseamnă să fii în adevăr un bun creştin.

R1: Să fii doar plugarul ce merge mai departe,
Ogoare întinse cu drag pregătind,
Şi pâinea-adunată cu drag şi-o împarte
În vremi de nevoie cu cel ce-i flămând.

2. Să fii mulţumit că nu tremuri în ploaie
Şi-o haină, chiar veche ,să-mbraci încă ai.
Iar de ai mai multe, belşugul te-nmoaie
Să poţi şi la altul o haină să dai.

R2: Când cineva plânge lovit de durere
Apleacă-ţi urechea s-asculţi plânsul lui;
Să fii-ntr-una gata, acelui ce-ţi cere
În duh de blândeţe, o vorbă să-i spui.

3. Să poţi să te bucuri, simţind mulţumire,
Cu cei ce se bucură cu-adevărat
Şi să poţi chiar plânge, cuprins de mâhnire
Alături de cel ce suspină-ntristat.

R3: Căci lumea prin care noi trecem în grabă,
E-atât de-ncercată de chin şi poveri
Şi-atâţia lipsiţi de speranţă se-ntreabă:
Cât oare vor ţine aceste dureri?

C: Acum fiindcă ştii adevărul, trăiește-l!
Aşa cum se cere, creştin bun a fi.
Iubeşte, iubeşte şi iarăşi iubeşte,
Căci Domnul iubirii îţi va răsplăti.